Toţi iubim viaţa, dar adevărata viaţă este în noi numai atunci când ne adăpăm de la Izvorul Vieţii – Iisus Hristos. Liturghia este o comoară, izvor de viaţă adevărată, fiindcă în ea Însuşi Domnul, Stăpânul vieţii, se dă pe Sine Însuşi mâncare şi băutură celor ce cred în El şi dă viaţă din belşug celor ce se împărtăşesc cu El, precum Însuşi spune: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă [In 6, 54; 10, 10].
Dar cel ce îndeamnă necontenit la păcat şi moarte, diavolul, folosind toate şiretlicurile iadului, caută să-l îndepărteze pe creştin de la Paharul vieţii, insuflandu-i credinţă puţină, indiferenţă şi neravna pentru această Taină a credinţei creştine – cea mai mare dintre toate – spre a-i ţine pe oameni în lanţurile păcatului şi ale morţii.
Trebuie să ţinem aprinsă în inimi mereu flacăra credinţei în Iisus Hristos, în dragostea Lui nesfârşită; să medităm mai des la minunatele fapte ale economiei Sale; să citim mai des Sfânta Evanghelie, să pătrundem în cele citite, să se cerceteze fiecare pe sine însuşi, să-şi recunoască sărăcia duhovnicească, apăsarea blestemului, orbirea, goliciunea, să înseteze după dreptate, adică pentru a îndrepta şi a lucra dreptatea, fără de care este cu neputinţă o împărtăşire sinceră şi cu fierbinte dragoste, rodnică, cu Sfintele Taine; trebuie să ne lepădăm de orice patima şi desfătare pământească, acestea fiind oprelişti extreme în calea iubirii cereşti.
Toată grijă lumească acum să o lepădăm – aceste cuvinte deosebit de importante ale imnului Heruvic rămân pentru majoritatea creştinilor glasul celui ce strigă în pustiu. Atât de mult ne-am lăsat cuprinşi de cele deşarte, grijile vieţii şi patimile lumeşti ne-au ticăloşit sufletele! Acum Liturghia se săvârşeşte pe scenă la teatru! Dar între ele este o deosebire infinită, ca între cer şi pământ!
Liturghia este de la un capăt la altul o slujire cerească pe pământ, în timp ce teatrul este o operă pur pământească, plină de toate patimile pământeşti posibile, o întruchipare şi o şcoală pentru pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii [In 2, 16], o şcoală a lumii acesteia vicioase şi păcătoase, un divertisment păcătos cu păcate şi patimi, în care ca într-o oglindă sau într-un caleidoscop – faimos aparat de fizică – se reflectă lumea cu moravurile, obiceiurile, tentaţiile, desfătările, nelegiuirile sale şi cu urmările lor jalnice.