Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Moartea: trecere spre viaţă’ Category

Dacă vrei ca Domnul să-ţi creadă „din inimă” rugăciunea, străduieşte-te din tot sufletul ca tot ceea ce vorbeşti şi faci faţă de oameni să fie făcut cu sinceritate, nu fi neciodată nesincer cu ei. Când vei fi faţă de oameni încrezător şi cu inima deschisă, Domnul te va face să fii sincer şi cu inima deschisă şi în rugăciune către Dumnezeu. Celui ce nu arată oamenilor o inimă deschisă nici domnul nu-i acceptă deschis rugăciunea, făcându-l pe acela să simtă că, întrucât este nesincer faţă de oameni, nu poate fi cu desăvârşire sincer nici faţă de Dumnezeu, fără sa nu-l mustre conştiinţa.

Omule vătămat de patimi, ce-ţi mai trebuie? Zici că să ai zile, să trăieşti. Pentru ce te zbaţi? Pentru ca să trăieşti. Dar oare viaţa pe care o trăieşti este ea cea adevarată? Inteligenţa şi experienţa te-ar putea îndemna să spui că nu. Spune-mi din ce se alcătuieşte viaţa. Eu ştiu – îmi spune experienţa şi raţiunea – că din credinţă, nădejde, dragoste. Viaţa sufletului este Dumnezeu, credinţa vie în El, dragoseta faţă de El, dragostea faţă de aproapele, acestea dau inimii şi linişte, şi largheţe, fără ele sunt un osândit al păcatului, un rob nevolnic al patimilor. Viaţa mi se scurge în tristeţe şi strâmtorare.

Îmi găsesc pace în Hristos şi cu Hristos; cum să nu cred că după moarte mă aşteaptă pacea veşnică în Hristos, liniştea de după lupta cu vrajmaşii de pe pământ?  Şi aici îmi este greu fără Hristos, mă chinui. Cum să nu cred că şi dincolo îmi va fi mai greu şi mai chinuitor făr El, dacă mă voi îndepărta pentru totdeauna de la faţa Sa? Starea sufletelor noastre aici preînchipuie viitorul. Acesta va fi prelungire a stării noastre launtrice de acum, dar într-o formă schimbată, pe o altă treaptă. Pentru cei drepţi schimbarea va însemna plenitudinea slavei veşnice, pentru păcătoşi, plenitudinea chinurilor veşnice.

„Mie a mă lipi de Dumnezeu bine este” (Psalmul 72, 27), spune David, cel ce a gustat din dulceaţa rugăciunii şi a laudei adusă lui Dumnezeu. Acelaşi lucru îl confirmă şi alţii, îl confirm şi eu, păcătosul. Luaţi aminte: încă de aici, de pe pământ, bine este a ne lipi de Dumnezeu (e bine chiar dacă suntem trup păcătos, cu bune, dar şi cu rele în noi). Cât de bine va fi când ne vom uni cu Dumnezeu acolo în cer! Fericirea de a ne lipi de Dumnezeu aici pe pământ este un model şi o chezăşie a fericirii de a ne putea lipi de Dumnezeu după moarte, în veşnicie.

Vezi cât de bun, de milostiv şi de drept este Creatorul? Pentru a te face sa crezi în fericirea viitoare, cea care îţi va fi dată prin unirea cu El, te face să guşti din arvuna acelei fericiri aici pe pământ, atunci când cazi înaintea lui Dumnezeu cu tot sufletul. Da! Sufletul meu nevăzut îşi află cu adevărat pacea în Dumnezeu Cel navăzut. Înseamnă că, la despărţirea de trup, cu atât mai mult îţi va găsi pace în El.

Read Full Post »

Ce văd când privesc lumea creată de Dumnezeu? Văd cât este de vastă, văd pretutindeni, în regnul animal, viaţa pulsând vioi printre patrupede, printre reptile, insecte şi păsări şi printre peşti. Te întrebi de ce viaţa oamenilor este atât de tristă, strâmtorată, plină de amărăciuni, mai cu seamă a celor înclinaţi spre evlavie. Domnul a răspândit peste tot, din belşug, viaţă, mulţumire, bucurie şi toate făpturile, în afară de om, îl preaslăvesc pe Creator vesele, bucurându-se de viaţă. Oare de ce viaţa omului se desfăşoară cu totul altfel decât a celorlalte făpturi? Nu este oare şi el zidirea Aceluiaşi Demiurg? Explicaţia e simplă. Viaţa noastră este otrăvită fie de noi înşine, prin păcat, fie de vrăjmaşul cel fără de trup, acesta „ocupându-se” mai cu seamă de cei ce vor să ducă o viaţă mai râvnitoare. Viaţa omului, a creştinu­lui adevărat, aparţine viitorului, veacului ce va să vină. Acolo îl aşteaptă toa­te bucuriile, deplina fericire. Aici pe pământ nu este decât un surghiunit, care îşi ispăşeşte pedeapsa. Uneori natura toată i se ridică împotrivă, din cauza păcatelor, ca să nu mai vorbim de duşmanul său învederat, diavolul, care „um­blă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8). Aşa că nu mă tulbur când văd peste tot în lume bucurie şi mulţumire, chiar dacă de multe ori n-am de ce să mă bucur şi privesc cu mâhnire la creaturile lui Dumnezeu care se bucură în tot largul. Mi s-a pus la spate, pentru păcatele mele, un gâde care nu mă părăseşte o clipă şi nu încetează să mă lovească. Dar îmi va veni şi mie cândva vremea să mă bucur; nu aici însă, ci în lumea de dincolo.

Read Full Post »

6773493-mdPoartă-te sincer, cu dragoste, întru simplitatea inimii, fără făţărnicie, cu orice om, fără a părtini – poartă-te cum ai dori să se poarte cu tine ceilalţi. Să nutreşti deosebită dragoste şi evlavie faţă de sfinţii bineplăcuţi ai lui Dumnezeu, să te rogi lor. Va da Dumnezeu şi îi vei vedea faţă către faţă în veacul ce va să fie, vei vedea lumina şi slava lor, de care i-a învrednicit pe ei Dumnezeu, şi te vei încredinţa că nu degeaba i-ai cinstit şi i-ai chemat aici, pe pământ, fiind în trup şi aflându-te în Biserica lui Dumnezeu, din care şi ei fac parte deopotrivă cu tine, ca mădulare ale singurului Trup al lui Hristos, căruia El îi este Cap.

 

Sfântul Ioan de Kronstadt

Read Full Post »

1532949-mdPrietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă ? Şi a zis slugi­lor: legându-i mâinile şi picioarele, arun-caţi-l în întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea din­ţilor. Pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi (Mt. 22, 12-14).

Hristos Dumnezeu S-a asemuit pe Sine unui Mire sfânt, preafrumos, de lumină purtător, veşnic, Care bine a voit a se logodi prin logodnă veşnică, nestricăcioasă, de viaţă făcătoare, în viaţa cea viitoare, nesfârşită, şi în cea de aici, pământească, cu sufletul credin­cios. Pentru a Se logodi cu sufletele credincioase, dar care au spurcat hai­na sufletelor lor cu nenumăratele lor păcate, Domnul le-a dăruit prin tai­nele botezului şi mirungerii haină duhovnicească preafrumoasă, nestricăcioasă.

Dar omul şi-a spurcat iarăşi haina botezului şi iarăşi s-a depărtat de Dumnezeu şi s-a îmbrăcat în zdrenţele împuţite ale patimilor, stri­când şi necinstind logodna sa cu Dumnezeu. Din milostivirea Sa, Dom­nul a binevoit să-i dea din nou haina de nuntă prin pocăinţa nefăţarnică şi prin împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine, şi omul primeşte iar haina nestricăcioasă şi se uneşte cât se poate de strâns cu Mirele Ceresc, cu condiţia de a se păzi în tot chipul ca să nu îşi păteze iarăşi haina de nuntă şi de a trăi în sfinţenie.

Dar care sunt aceste suflete logodite cu Hristos, Mirele Cel ceresc, unde se află ele ? Aceste suflete sunteţi voi, fraţi şi surori. Vă întreb: curată, îm­podobită este haina voastră de nun­tă ? V-aţi împodobit sufletele cu fap­tele cele bune ? Cu ce vă veţi arăta la cina cea de nuntă, în împărăţia Ceru­rilor ? Oare vă pregătiţi neîncetat să ajungeţi acolo unde vă aşteaptă Mi­rele preafrumos ?

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

Read Full Post »

trec-toateTrece chipul acestei lumi (1 Cor. 7, 31), întrucât este stricăcios, dimpreună cu toată frumuseţea, bo­găţia, plăcerea, slava şi cinstea ei. Ră­mân doar bunătăţile cele veşnice, co­morile cele veşnice, viaţa cea veşnică, dreptatea, dragostea împreună cu sfinţenia şi cu pacea lui Dumnezeu, într-acolo îndreaptă-ţi ochii inimii: ridicat-am ochii mei spre munţi, de unde va veni ajutorul meu (Ps. 120,1).
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

Read Full Post »

Pentru a vindeca şi răscumpăra pătimaşa ţintuire a omului de pământ, Dumnezeu-Omul bine a voit a Se ţintui pe cruce… Cu crucea Ta, Mântuitorule, mântuieşte-ne şi ne miluieşte.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

Read Full Post »

lrg-11161-orthodox_icons023_crucifixion_Este mai presus de orice închipuire cum se uneşte Hristos însuşi cu semnul Crucii, dându-i minunata putere de a stârpi patimile, de a-i izgoni pe demoni, de a da împăcare sufletelor zbuciumate.

După cum tot mai presus de închipuire este şi atunci când Duhul Domnului nostru Iisus Hristos se uneşte cu pâinea şi vinul, prefăcându-le în trup şi sânge şi când ne curăţeş-te desăvârşit sufletul de păcate, aducându-i pace cerească şi linişte, făcându-l bun, blând, smerit, plin de credinţă pornită din inimă şi de nădăjduire.

Aceas­ta se explică în parte prin aceea că Duhul Domnului nostru Iisus Hristos cel atotputernic şi atotziditor este pretutindeni şi că pretutindeni El poate „să cheme la fiinţă cele ce încă nu sunt” (Romani 4, 17), cu atât mai mult să facă altceva din ceea ce este.

Şi pentru ca o inimă puţin credincioasă să nu-şi închi­puie că Crucea sau numele lui Hristos lucrează de la sine, şi nu prin Hristos, nici singură Crucea, nici chemarea numelui lui Hristos nu vor face minuni atunci când creştinul nu îl va vedea cu ochii inimii sau ai credinţei pe Hristos Domnul şi nu va crede din inimă tot ce a săvârşit EI pentru mântuirea noastră.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

 

Read Full Post »

Older Posts »