Din pricina păcatului, omul piere fără contenire şi are nevoie de un Mântuitor statornic, de fiecare zi

Sufletul este puternic, de aceea şi poate „ţine” greutatea trupului; acesta însă este neputincios, îl poate doborâ lesne materia, chiar dacă este de o obârşie cu el. Prin comparaţie, şi Dumnezeu, Care este duh, ţine tot universul, ca şi când n-ar fi, „cu cuvântul puterii Sale” (Evrei 1, 3), iar sufletul omului, cu binecuvântată de Dumnezeu uşurinţă, îşi poate supune trupul său, ba chiar şi pe al altora, cu duhul (precum vedem că fac sfinţii). El face, în timpul rugăciunii, cuvintele acesteia să se prefacă lesne în duh.

Omul trupesc însă se supune la fiecare pas materiei trupului şi se împiedică în litera rugăciunii, nefiind în stare să o prefacă în duh, fiind el însuşi doar trup. Duhul sfânt şi curat al rugăciunii nu poate fi pătruns de duhul necurat, captiv al trupului.

Din pricina păcatului, omul piere fără contenire şi are nevoie de un Mântuitor statornic, de fiecare zi. Acesta este Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Roagă-te de mântuire, din lăuntrul tău, numai Lui, fă-o cu credinţă vie, limpede văzătoare şi Acela te va mântui. Aşa m-a mântuit şi pe mine în chip minunat, de mai multe ori. Mântuirea pe care am primit-o a fost tot atât de vădită ca şi cum m-aş fi găsit în temniţă şi mi-ar fi venit un izbăvitor să mp scoată de acolo.

Preotul trebuie să experinemteze singur şi puterea credinţei, şi dulceaţa rugăciunii, şi iertarea greşelilor, chiar şi atunci cînd aceasta nu reuşeşte, şi necazurile sufleteşti, când vin, şi mângâierile binefăcătoare, pentru că atunci când se roagă lui Dumnezeu pentru credincioşi să poată spune: „Dă-le, Doamne, binele pe care mi-l dai mereu mie, nevrednicului”. Toate să le ceară din proprie experinaţă.

Publicitate

Să nu uite nimeni că este al lui Dumnezeu!

Să nu uite nimeni că este al lui Dumnezeu cu sufletul şi cu trupul, că depinde de Acela în toate clipele vieţii şi în toate cerinţele sufletului şi trupului. De aceea să se îndrepte către Dumnezeu ori de câte ori sufletul şi trupul simt o anumită nevoie, când existenţa trupească sau sufletească îi este stânjenită în vreun fel, când îl doboară deznădejdea (bolile sufletului) sau patimile (bolile trupului), când îl ameninţă nestatornicia stihiilor (focul, apa, aerul, furtunile), când pune început vreunui lucru. Să-şi aducă aminte atunci de unicul Demiurg, Care a făcut totul din nefiinţă şi Care a dat făpturilor Sale puteri de tot felul, pentru a face multe şi felurite treburi.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Îmi găsesc pace în Hristos şi cu Hristos

Îmi găsesc pace în Hristos şi cu Hristos; cum să nu cred că după moar­te mă aşteaptă pacea veşnică în Hristos, liniştea de după lupta cu vrăj­maşii de pe pământ? Şi aici îmi este greu fără Hristos, mă chinui. Cum să nu cred că şi dincolo îmi va fi mai greu şi mai chinuitor fără El, dacă mă va înde­părta pentru totdeauna de la faţa Sa? Starea sufletelor noastre aici preînchipuie viitorul. Acesta va fi o prelungire a stării noastre lăuntrice de acum, dar într-o formă schimbată, pe o altă treaptă. Pentru cei drepţi schimbarea va însemna plenitudinea slavei veşnice, pentru păcătoşi, plenitudinea chinurilor veşnice.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Încă n-ai cerut aşa cum s-ar fi cuvenit să ceri

Pentru ca să nu fii mereu robul patimilor şi al diavolului, trebuie să ai un ţel pe care să-l urmăreşti necontenit, străduindu-te să-l atingi, bi­ruind în numele Domnului tot ce ţi-ar putea sta în cale. Care ar putea fi acest ţel? împărăţia cerurilor, dumnezeiescul locaş al slavei cereşti, pregătit cre­dincioşilor de la întemeierea lumii. Dar, fiindcă orice ţintă poate fi atinsă numai prin anumite mijloace, trebuie să ţi le asiguri pe acestea. Care ar putea fi ele? Credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar mai cu seamă dragostea. Crede, nădăjduieşte, iubeşte – mai cu seamă iubeşte – fără să ţii seama de nici un fel de obstacole; iubeşte pe Dumnezeu mai presus de toate şi pe oricare dintre semenii tăi ca pe tine însuţi. Dacă nu te simţi atât de puternic ca să poţi ţine în inimă aceste nepreţuite comori ale spiritului, îngenunchează mai des îna­intea Dumnezeului iubirii, cere, caută, bate la uşă şi vei primi, vei afla, ţi se va deschide (Matei 7, 7-8), căci Cel ce a făgăduit aceasta adevăr a grăit. Fie că mergi, fie că eşti aşezat sau culcat, sau stai de vorbă, sau lucrezi, roagă-te în toată vremea şi din toată inima, ca să ai parte de credinţă şi iubire. încă n-ai cerut aşa cum s-ar fi cuvenit să ceri, cu înflăcărare şi statornicie; ţi-a lip­sit hotărârea nestrămutată de a le obţine. De acum încolo spune: aşa voi face!

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Biruinţa noastră stă în alipirea de Dumnezeu

Uneşte-ţi sufletul cu Dumnezeu prin credinţă izvorâtă din inimă şi vei putea face tot ce doreşti. Poartă război cu tine vrăjmaşii nevă­zuţi, puternici şi neadormiţi? îi vei învinge! Sau vrăjmaşii din afară, văzuţi? îi vei birui şi pe aceia! Te hărţuiesc patimile? Le vei înlătura. Te copleşesc supărările? Le vei depăşi. Ai slăbit cu duhul? Vei dobândi tărie. în toate vei obţine biruinţă prin credinţă, te vei învrednici şi de împărăţia cerurilor. In viaţa pământească credinţa este supremul bine. Ea îl uneşte pe om cu Dumnezeu, iar când se află în om, îl face puternic, de nebiruit. „Cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El” (1 Corinteni 6, 17).

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Să nu crezi că te vei putea mântui singur

De vei păcătui înaintea lui Dumnezeu şi păcatele te vor chinui, te vor arde, grăbeşte-te să cauţi unica jertfă, veşnică şi vie, pentru iertarea păcatelor şi mărturiseşte-ţi păcatele înaintea Celui ce s-a dat pe Sine jertfă. Altminteri nu vei mai primi mântuire de nicăieri. Să nu crezi că te vei putea mântui singur.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Nu te poţi schimba singur

Dacă vrei să îndrepţi neajunsurile unuia, nu încerca să o faci bizuindu-te pe propriile tale mijloace. Bunele noastre intenţii pot cădea adesea chiar din pricina noastră, a unor patimi cum ar fi trufia şi a răutăţii ce vine din ea. „Aruncă spre Domnul grija ta” (Psalmul 54, 25), roagă-te Celui ce cearcă inimile şi rărunchii (cf. Psalmul 7, 9), din toată inima, pentru ca El însuşi să lumineze mintea şi inima omului. Dacă va vedea că rugăciunea ta este plină de iubire şi porneşte din toată inima, va îndeplini, de bună sea­mă, dorinţa inimii tale şi vei vedea îndată schimbare la cel pentru care te rogi. Aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt (Psalmul 76, 10).

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Străduiţi-vă să petreceţi măcar o zi păzind poruncile lui Dumnezeu

Străduiţi-vă să petreceţi măcar o zi ţinând poruncile lui Dumnezeu şi vi veţi da seama singuri. Vă va spune inima ce bine este să faceţi voia lu Dumnezeu (iar pentru noi, a face voia lui Dumnezeu înseamnă viaţă, înseamnă fericire veşnică). Iubiţi pe Domnul din toată inima, măcar aşa cum vă iubiţi rudele şi binefăcătorii; preţuiţi, pe cât vă stă cu putinţă, dragostea şi bunăvoinţa pe care vi le arată, marile şi nenumăratele Sale binefaceri (căutaţi să pătrundeţi acestea cu inima: cum v-a trezit la viaţă, făcându-vă părtaşi tuturor bunătăţilor cum vă rabdă, la nesfârşit, păcatele, cum vi le iartă, la nesfârşit, aşteptându-vi pocăinţa cea din toată inima.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

 

– Dumnezeu mă milueşte şi-mi dă linişte

Sunt om, în mine lucrează necontenit mila, dreptatea şi adevărul lui Dumnezeu. Dumnezeu mă miluieşte şi îmi dă linişte. O dată mă pedepseşte şi mă ceartă cu necazuri, pentru acele porniri ale sufletului că îi sunt potrivnice. E plin pământul de oameni asemeni mie. Deci şi în Domnul îşi arată mila Sa, adevărul şi dreptatea Sa, ca şi în mine. Dumnezeu lucrează toate în toţi (1 Corinteni 12, 6)

.(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Cu adevărat, Hristos trăieşte în mine!

Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară dacă nu sunteţi netrebnici” (2 Corinteni 13, 5). Cu adevărat, Hristos trăieşte în mine. De fapt, până acum am fost netrebnic; nu mi-a tre­cut prin minte şi n-am ştiut bine că Domnul este în mine. El, Cel Atotsfânt, Se arată atât de prevenitor faţă de mine şi faţă de cea mai mică scădere a inimii mele. El deşteaptă în mine hotărârea de a-mi elibera sufletul de cel mai neînsemnat germene al păcatului, care ar putea să încolţească. Dar – vai! – Satana mă pândeşte la tot pasul, gata să mă înghită, mă dispută cu Domnul.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)