Împărăția lui Dumnezeu pe pământ

Necugetand la cele duhovniceşti, sufletul moare puţin câte puţin pentru Dumnezeu şi pentru aceste lucruri, rămâne surd faţă de ele. Ce poate fi mai important, mai măreţ, mai sfânt, mai dumnezeiesc, mai făcător de minuni, mai mişcător decât Liturghia? Dar mulţi dintre creştini sunt morţi şi surzi pentru ea; asistă fără nici un chef, rece, în timp ce privirile şi gândurile rătăcesc cine ştie pe unde.

De ce? Din pricină că n-au destulă credinţă în această Taină şi, mai cu seamă, fiindcă nu cugetă îndeajuns la măreţia, la sfinţenia, la puterea ei de-viaţă-făcătoare şi la roadele ei: înnoirea şi viaţa veşnică. Mulţi rămân surzi fiindcă au inima alipită de bogăţiile cele vremelnice, stricăcioase, de desfătările vieţii, de tot felul de pofte trupeşti. Pentru aceasta se cuvine ca noi să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem [Evr 2, 1].

Cât de josnici, de pământeşti, de pătimaşi, de nevrednici de Liturghie – de această slujire a lui Dumnezeu, cerească şi mai presus de ceruri, împlinită de Dumnezeu în nemărginita Sa iubire de oameni! – suntem noi. Venim la Liturghie cu împrăştierea noastră, cu patimile noastre şi visele noastre pământeşti, cu necurăţia şi deşertăciunile noastre, cu ordinele şi calculele vieţii de fiecare zi, de care sufletul nostru nu se poate dezlipi nicicum.

Ia seamă, suflete de creştin, ce se cântă la începutul Liturghiei: Unule-Născut, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce eşti fără de moarte şi ai primit pentru mântuirea noastră a Te întrupa din Sfânta născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Măria, Care neschimbat Te-ai întrupat şi rastignindu-Te Hristoase, Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat; Unul fiind din Sfântă Treime, împreună mărit cu Tatăl şi cu Duhul Sfant, mântuieşte-ne pe noi! Ai auzit? Dumnezeu S-a întrupat pentru tine, S-a făcut om…Simţi oare ce înseamnă aceasta? Te înalţă oare aceasta? Te desprinde de pământ?

Priveşte cât de îngăduitor, înfricoşător, minunat şi grozav se apropie de noi Împărăţia luiDumnezeu. Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. : Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ! Ce bucurie, ce încântare, ce minune! Care este împărăţia aceasta ? Biserica lui Hristos.

Publicitate

Liturghia – izvor de viață adevărată

Toţi iubim viaţa, dar adevărata viaţă este în noi numai atunci când ne adăpăm de la Izvorul Vieţii – Iisus Hristos. Liturghia este o comoară, izvor de viaţă adevărată, fiindcă în ea Însuşi Domnul, Stăpânul vieţii, se dă pe Sine Însuşi mâncare şi băutură celor ce cred în El şi dă viaţă din belşug celor ce se împărtăşesc cu El, precum Însuşi spune: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă [In 6, 54; 10, 10].

Dar cel ce îndeamnă necontenit la păcat şi moarte, diavolul, folosind toate şiretlicurile iadului, caută să-l îndepărteze pe creştin de la Paharul vieţii, insuflandu-i credinţă puţină, indiferenţă şi neravna pentru această Taină a credinţei creştine – cea mai mare dintre toate – spre a-i ţine pe oameni în lanţurile păcatului şi ale morţii.

Trebuie să ţinem aprinsă în inimi mereu flacăra credinţei în Iisus Hristos, în dragostea Lui nesfârşită; să medităm mai des la minunatele fapte ale economiei Sale; să citim mai des Sfânta Evanghelie, să pătrundem în cele citite, să se cerceteze fiecare pe sine însuşi, să-şi recunoască sărăcia duhovnicească, apăsarea  blestemului, orbirea, goliciunea, să înseteze după dreptate, adică pentru a îndrepta şi a lucra dreptatea, fără de care este cu neputinţă o împărtăşire sinceră şi cu fierbinte dragoste, rodnică, cu Sfintele Taine; trebuie să ne lepădăm de orice patima şi desfătare pământească, acestea fiind oprelişti extreme în calea iubirii cereşti.

Toată grijă lumească acum să o lepădăm – aceste cuvinte deosebit de importante ale imnului Heruvic rămân pentru majoritatea creştinilor glasul celui ce strigă în pustiu. Atât de mult ne-am lăsat cuprinşi de cele deşarte, grijile vieţii şi patimile lumeşti ne-au ticăloşit sufletele! Acum Liturghia se săvârşeşte pe scenă la teatru! Dar între ele este o deosebire infinită, ca între cer şi pământ!

Liturghia este de la un capăt la altul o slujire cerească pe pământ, în timp ce teatrul este o operă pur pământească, plină de toate patimile pământeşti posibile, o întruchipare şi o şcoală pentru pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii [In 2, 16], o şcoală a lumii acesteia vicioase şi păcătoase, un divertisment păcătos cu păcate şi patimi, în care ca într-o oglindă sau într-un caleidoscop – faimos aparat de fizică – se reflectă lumea cu moravurile, obiceiurile, tentaţiile, desfătările, nelegiuirile sale şi cu urmările lor jalnice.