Sfinţirea celor întinaţi prin căderea în păcat

Să nu se lase nimenea amăgit de uniformitatea slujbei, adică a Liturghiei, de faptul că găseşte în ea mereu acealeasi lucruri, ci fiecare creştin ortodox să pătrundă cu auzul şi cu inima în profunzimea conţinutului Liturghiei, în înălţimea, adâncimea, lărgimea şi durata dragostei arătate de Dumnezeu lumii care pierea în robia păcatului; să cugete la infinit la măreaţa jertfă adusă de Iisus Hristos în propria Sa Persoană Părintelui Ceresc pentru păcatele lumii; să simtă cât de mult a iubit Dumnezeu lumea, dandu-i-l acesteia pe Fiul Său, Cel Unul-Născut şi să se minuneze de minunea întrupării Fiului lui Dumnezeu şi a îndumnezeirii noastre prin El, şi să rămână veşnic recunoscătoare Domnului, răspunzând iubirii cu iubire înflăcărate, puternică, ca apostolii, mucenicii, cuvioşii.

Liturghia este pentru credincioşi o pavăză şi o ripostă în faţa necontenitei dezamăgiri care domneşte în lume; este sfinţirea celor întinaţi prin căderea în păcat, îndreptare pentru cei căzuţi în greşeală, ajutor celor înfrânţi, izgonire a duhorii păcatului, revărsare a bunei-miresme a Duhului Sfânt.

Voi, cei vătămaţi de stricăciune, copiii pământului, veniţi cu gânduri şi simţăminte curate la Sfânta Liturghie şi luaţi de aici cele nestricăcioase; voi, cei pământeşti şi care v-aţi lipit de pământ, veniţi, desfătaţi-vă de împărăţia cerească în împărăţia de har a lui Hristos Dumnezeu.

Publicitate

Liturgia este totul pe lume

Ce poate fi mai măreţ, mai mişcător, mai de-viaţă-făcător pe pământ decât slujirea Liturghiei? Aici se închipuie şi se săvârşeşte cea mai mare taină a iubirii lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc – unirea lui Dumnezeu cu oamenii prin întrupare, prin dumnezeiasca sa învăţătură, prin pătimire, moarte, îngropare şi înviere – taina înnoirii şi îndumnezeirii omenirii, taina unirii oamenilor cu Dumnezeu prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui.

Prin măreţia sa, această taină covârşeşte mintea şi stârneşte pe fiecare creştin raţional spre cucernicie, mulţumire şi preamărire adusă lui Dumnezeu. Lucrarea pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin Liturghie întrece prin măreţia sa orice altă lucrare dumnezeiască în lume şi însăşi facerea lumii. Este cu adevărat o slujire cereasac a lui Dumnezeu pe pământ, pe care se cuvine să o primim cu înţelegere şi vrednicie; este o fericire, pace şi bucurie pentru suflet! Hrăneşte mintea, veseleşte inima, cheamă lacrimi de umilinţă, de evlavie, de recunoştinţă, îndeamnă la nevoinţele tagaduitoare de sine ale iubirii, milostivirii şi compasiunii faţă de toţi oamenii; îi înveseleşte pe toţi întru nădejdea învierii şi nemuririi.

Oare de ce se arată oamenii atât de nepăsători faţa de Liturghie? Din sărăcia judecăţii, de puţină credinţă şi din necredinţă şi din pricina patimilor acestei vieţi.

De ce oare iubesc mai mult teatrul decât biserica? Mai mult tiradele şi năzbâtiile actorilor decât dumnezeieştile slujbe? Teatrul înfăţişează viaţa omenească de fiecare zi, plină de griji, de patimi, speranţe, de amăgiri şi dezamăgiri, cu bucuriile şi amărăciunile ei, cu viciile şi virtuţile ei, cu iubirea trupească, pătimaşă şi cu ura; omul se vede acolo ca într-o oglindă, se distrează, rămâne încântat de sine, adeseori chiar de propriile sale vicii, le aplaudă, le aprobă, răsplătind cu mărinimie măiestria cu care sunt redate.

Pentru Liturghie însă omul rămâne în majoritatea cazurilor nepregătit, nevrednic de a trăi viaţa ei, de a-i pătrunde măreţia şi rosturile ei mântuitoare, de a se induhovnici şi îndumnezei: cei pământeşti se desfată cu cele pământeşti. Sunt însă şi oameni pentru care Liturgia este totul pe lume.