Diavolul ştie că doar credinţa ne scapă de uneltirile lui

Simţim lucrând în inimă două forţe potrivnice, dintre care una se opu­ne cu înverşunare celeilalte şi care, atunci când pătrunde în inimă, silnic sau prin vicleşug, aduce primejdie de moarte. Cealaltă, pe care înţelep­ciunea o face să se simtă batjocorită de orice întinăciune, se îndepărtează în linişte când inima este atinsă de cea mai mică necurăţie. Una ucide, cealaltă aduce desfătare vieţii şi bucurie inimii.

Prezenţa acestor două forţe în mine mă poate lesne convinge că există, neîndoielnic, diavolul, întotdeauna uci­gător de oameni, şi Hristos, dintotdeauna Dătătorul de viaţă şi Mântuitorul nostru. Unul este întuneric şi moarte, Altul lumină şi viaţă. De aceea, iubitorule de Dumnezeu, dacă ţi se întâmplă vreodată să-ţi descoperi în minte şi în inimă întuneric absolut, mâhnire, urât, strâmtorare şi necredinţă, unite într-o putere care se împotriveşte cu tărie credinţei în Dumnezeu, să ştii că a intrat în tine o forţă diavolească, potrivnică lui Hristos.

Ea este întunecată şi ucigătoare, se strecoară în inimă prin vreun păcat al aceleia şi de cele mai multe ori ne împiedică să-L chemăm pe Hristos, să-i chemăm pe sfinţi, ascunzându-ni-i în bezna necredinţei. De ce face aşa? Pentru ca să ne tortureze sufletul, fiindcă diavolul ştie că credinţa ne scapă de uneltirile lui. Dar prin aceasta ne şi oferă dovada existentei celeilalte forţe puternice, care îi stă îm­potrivă, cea a lui Hristos Dumnezeu, de la care diavolul caută să ne abată prin ticăloşia necredinţei, forţă care, prin credinţa noastră, poate să biruie pu­terea celui rău şi să o ţină „la păstrare, sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata zilei celei mari” (Iuda 1, 6).

De aceea trebuie să ne străduim din răsputeri şi cu credinţă să-L chemăm pe Hristos – Mântuitorul. Se cuvine ca fie­care creştin să-şi facă obicei din a veni grabnic înaintea lui Dumnezeu, cu ru­găciuni de cerere, pentru toate (asemenea unui neputincios la Izvorul a toată puterea şi a tot binele). „Intru toate prin închinăciune şi prin rugă cu mulţu­mire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu” (Filipeni 4, 6). „Daţi mul­ţumire pentru toate” (1 Tesaloniceni 5, 18). Daţi slavă precum îngerii care strigă „Aliluia”.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

De nu cunoşti duhul cel ucigător, nu vei cunoaşte nici Duhul cel dătător de viaţă

Dacă nu vei cunoaşte din proprie experienţă cum lucrează asupra ta relele uneltiri ale duhurilor răului, nu vei cunoaşte şi nu vei preţui după cuviinţă binefacerile care îţi vin de la Duhul cel bun. De nu cunoşti duhul cel ucigător, nu vei cunoaşte nici Duhul cel dătător de viaţă. Numai în măsura în care ne dăm seama de contrastul dintre bine şi rău, dintre viaţă şi moarte, putem cunoaşte desluşit binele şi răul; dacă n-ai fost supus necazurilor, primejdiei de moarte trupească şi sufletească, inima ta nu-L va cunoaşte pe Mântuitorul, dătătorul-de-viaţă, Cel ce ne poate izbăvi de neca­zuri şi de moartea sufletului. O, Iisuse! Tu eşti mângâierea, viaţa, pacea şi sporirea întru bucurie a inimilor noastre! Slavă lui Dumnezeu Cel Preaînţelept şi Atotbun, Cel ce îngăduie duhului răului şi morţii să ne ispitească şi să ne chinuie! Altminteri cum am mai putea preţui mângâierile harului, ale Duhului mângâietor şi dătător de viaţă?

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Toata viaţa să ţi se întemeieze pe adevăr

Adevărul este în egală măsură o temelie şi un element diversificata a tot ce este creat atât pentru propriile noastre fapte, cele dinlăuntru şi cele dinafară, cât şi pentru tot ce există şi, în special, temelia rugăciunii. Fie ca toată viaţa să ţi se întemeieze pe adevăr, toate faptele, toate gândurile şi toate dorinţele.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Omul nu se îngrijeşte să păstreze darul credinţei

Din clipa când omul, prin propria-i voinţă, a căzut de la Dumnezeu, el care fusese cândva o vieţuitoare de pe lângă casă, dar care s-a săl­băticit, hălăduind prin păduri de nepătruns, el priveşte fără chef către locul vie­ţuirii sale de odinioară, preferând întunericul pădurii, adică al lumii acesteia, luminii vechiului loc, adică raiului dumnezeiesc. îi vine greu să se unească cu Dumnezeu, iar atunci când reuşeşte să o facă, cade adeseori de la Dumnezeu, îi este greu să creadă sincer în Dumnezeu şi în toate câte El i le-a descoperit, nu se îngrijeşte să păstreze în suflet nestrămutat cerescul dar al credinţei.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Tu creştine, eşti dator să fii gospodar în inima ta

Tu, creştine, eşti dator să fii gos­podar şi stăpân în inima ta, eşti dator să domneşti peste toate pa­timile şi să le omori, şi să dai stăpâni­re harului şi tot binelui, iar mai ales dragostei de aproapele, ca să-L iu­beşti pe Dumnezeu mai mult decât iubeşti orice altceva.

Căci dragostea de Dumnezeu se cunoaşte după dra­gostea de aproapele: cel ce nu îşi iu-beşte fratele, pe care îl vede, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede ? Şi are de la el porun­ca aceasta: cel care îl iubeşte pe Dumnezeu este dator să îl iubească şi pe fratele său. Tot cela ce urăşte pre fratele său ucigător de oameni este (1 In. 3,15).

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

– Trebuie să ne chinuim să nu mai judecăm pe nimeni

Trebuie să vă siliţi, rugându-vă lui Dumnezeu şi sfinţilor, a le­păda toate împătimirile lumeşti faţă de oameni şi de lucruri, altfel spus orice părtinire faţă de oameni şi de lucruri, şi a-i iubi pe toţi ca pe nişte fraţi şi surori cu toată bunăvoinţa, ca pe voi înşivă.

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

– Oare nu simţiţi că aţi pierdut ceva ?

Oare nu simţiţi că aţi pierdut ceva ?

Dar vă daţi seama care este această pierdere ? E vorba de ce­va foarte însemnat: aţi pierdut în voi înşivă ceea ce era sădit chiar în firea voastră – aţi pierdut asemănarea cu Dumnezeu, pe care aţi stricat-o, aţi schimonosit-o, aţi pângărit-o.

Sursa: http://www.photo.net

Deci, căutaţi cât mai curând această drah­mă pierdută.

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

– Duşmanul meu pe drumul cel bun

Sursa: http://www.photo.net

Bagă de seamă la trupul tău cel mult-pătimaş că el îţi este foar­te mare duşman: printr-o mie şi una de pofte, el vrea să depărteze sufletul tău de Dumnezeu, să-l slăbănogeas­că, să-l spurce, să îl omoare. îl slăbă-nogeşte prin lenevirea şi răceala faţă de rugăciune, faţă de metanii, faţă de cugetarea la cele dumnezeieşti.

O, vrăjmaş casnic, atotviclean, înşelă­tor ! Cât voi mai fi cu tine ? Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia ? (Rom. 7,24).

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

– Doamne mă minunez înaintea măreţiei lucrurilor Tale

Sursa: http://www.orthphoto.net

Doamne ! Mă minunez înain­tea măreţiei lucrurilor Tale din împărăţia harului şi din împără­ţia naturii, pe care Tu ai zidit-o; mă minunez înaintea nemăsuratei Tale dreptăţi şi înţelepciuni, de faptul că Tu, îngăduind iubitei Tale zidiri cu­vântătoare (omului) să cadă adânc şi să fie prădată şi amăgită şi batjo­corită de şarpele ucigaş de oameni, bine ai voit a-l răscumpăra şi a-l refa­ce în chip mai presus de fire, însuţi întrupându-Te şi înomenindu-Te şi alegând-o ca unealtă a întrupării pe buna, preacurata Fecioară,, pe care ai arătat-o Ocrotitoare şi Apărătoare a tuturor creştinilor ortodocşi. îngerii se minunează de pogorământul Tău, de bunătatea şi de înţelepciunea Ta.

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

– Cât de necuraţi suntem înaintea lui Dumnezeu!

Câte patimi felurite, câtă răcea­lă şi nepăsare faţă de suflet şi faţă de soarta lui veşnică de dincolo de mormânt, câtă trândăvire, cârtire, neascultare, samavolnicie se cuibă­resc în adâncul inimilor noastre, şi cât de necuraţi suntem înaintea lui Dumnezeu! Aproape în fiecare clipă suntem nevrednici de El, iar vrednici de El suntem poate numai când ne recunoaştem păcatele şi plângem fără făţărnicie pentru ele, cerând ier­tare şi vădind dorinţa nestrămutată de a nu le mai săvârşi, de a nu ne mai întina cu ele, de a nu mai fi slugi ale lor, ci de a păzi şi a împlini fără aba­tere sfânta, dreapta şi preaînţeleapta voie a lui Dumnezeu.

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile Însemnări)