Astăzi Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Ioan din Kronstadt

Iată o mărturie minunata a sfântului despre sine însuşi:

untitled1Proslăvesc nemăsurata milostivire şi îndelungă răbdare dumnezeiască faţă de mine şi faţă de toţi oamenii. De-a lungul a şaptezeci de ani am păcătuit în fiecare zi şi m-am pocăit, şi Domnul m-a miluit nu m-a pedepsit după toată dreptatea Sa, aşteptând zi de zi îndreptarea mea.

Zilele tinereţii mele au trecut în Academia duhovnicească am început să dau mai multă luare-aminte lumii mele lăuntrice. Ajungând  preot, am trăit nu fără de păcat, dar pătrundeam tot mai adânc în rostul chemării mele – şi Domnul m-a miluit în fiecare zi, dăruindu-mi lacrimi de pocăinţă, învrednicindu-mă de deasa împărtăşanie cu Sfintele Tainei.

Slujirea pe care am adus-o sfintei Biserici, în săvârşirea de către mine a rugăciunilor şi a  tainelor n-a fost lipsită de poticniri: vrăjmaşii nevăzuţi se luptau cu mine din răsputeri şi mă robeau, mă tulburau mai ales la săvârşirea tainelor; lupta era pe viaţă şi pe moarte (moartea duhovnicească). Mă pocăiam plângeam când eram biruit, şi primeam iertare.

În primii ani de preoţie nu am săvârşit liturghia zi de zi şi de aceea slăbeam duhovniceşte adeseori. Pe urmă, văzând folosul săvârşirii zilnice a liturghiei şi a împărtăşirii zilnice cu Sfintele Taine, am început să slujesc şi să mă împărtăşesc zilnic – şi câtă milă am primit de la Dumnezeu în toţi ani  de preoţie de slujire adusă Lui!

Dau mulţumită Domnului pentru minunatele rugăciuni de seară şi de dimineaţă, pentru pravila sfintei împărtăşanii. Câte lacrimi de umilinţă curăţitoare mi-a dăruit Domnul, ce râuri de milostivire a revărsat asupra mea. Şi asta în fiecare zi, până acum. Ce voi răsplăti Domnului pentru aceste mile? Fărădelegile mele s-au înmulţit mai vârtos ca nisipul mării, şi totuşi încă mai trăiesc şi mă pocăiesc neîncetând  a păcătui cu lucrul cu cuvântul, cu gândul, cu lenevia , cu nepăsarea, cu neînfrânarea şi cu tot păcatul propriu omului!

O, Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului, iarăşi şi iarăşi! Mai rabdă-mă pe mine, cel îmbătrânit în fărădelegi, şi mă curăţeşte de toată întinăciunea trupului şi a duhului. Amin.

Anunțuri

7 gânduri despre “Astăzi Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Ioan din Kronstadt

  1. lidia

    Sfinte Ioane de Kronstadt , roaga-te si pentru noi pacatosii asa cum te rugai si pentru tine . Si noi suntem chiar mai pacatosi,si noi ne pocaim dar nu indeajuns si de multe ori poate credem ca ne pocaim dar de fapt suntem superficiali .
    Iarta-ne Doamne si ne miluieste!

  2. Claudiu

    Roaga-te şi pentru noi Sfinte Ioane ca tare suntem pacatosi! Si tu esti aproape de Dumnezeu si pe tine te iubeste si te asculta Domnul, spune-i si de noi….sa ne ajute sa fim mai buni…

  3. Ciprian

    Sfinte Ioane, cel care ai castigat indrazneala catre Stapanul, roaga-te si pentru noi pacatosii ca prin rugaciunile tale sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi.

  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Rugaciunile facatoare de minuni ale Sfantului Ioan de Kronstadt (20 decembrie) si increderea de care se bucurau in popor

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ioan de Kronstadt (†20 dec.): PRIVESTE MAI DES IN INIMA TA, COBOARA-TE IN ADANCUL EI!

  6. daniela isac

    sfinte Ioane de Kronstadt roagate lui Dumnezeu pt. noi pacatosii ca multe pacate facem in fiecare secunda, cu lucrul cu cuvantul si cu gandul, dar nadajduim in rugaciunile tale sfinte ca ai sa-l rogi pe Domnul sa ne mantuiasca.Amin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s