Despre biserică, locaș de închinare – 1

Biserica este chipul acelui cort al lui Dumnezeu cu oamenii pe care i-a văzut Sfântul Ioan Teologul intr-o vedenie, când a auzit din cer spunandu-i-se cu mare glas: Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşlui în ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei [Ap 21, 3].

Intrând în biserică, în timpul dumnezeieştilor slujbe sau când nu se slujeşte, întraţi ca intr-o lume deosebită, care nu se aseamănă cu cea văzută: vedeţi în sfintele icoane feţele unor oameni care au trăit cândva pe pământ şi care s-au proslăvit printr-o viaţa minunată, sfântă, limpede-văzătoare, făcătoare-de-minuni, prin nevoinţele unei uimitoare iubiri faţă de Dumnezeu şi de oameni, prin nevoinţele rugăciunii, înfrânării, curăţiei, muceniciei, răbdării, carităţii; vedeţi chipul Preacuratei Sale Maici – fecioară, minune de curăţie, de dragoste de oameni, milostivire, blândeţe, smerenie, răbdare, predare lui Dumnezeu; vedeţi chipurile sfinţilor care au bineplacut lui Dumnezeu: apostoli, proroci, ierarhi, mucenici, cuvioşi şi tot neamul sfinţilor, de tot rangul şi starea parte bărbătească şi parte femeieasca şi care nu încetează până astăzi să uimească lumea cu tăria credinţei lor, cu nevoinţele abnegaţiei, înfrânării, curăţiei, răbdării, blândeţii şi nerăutăţii, ale iubirii lor fierbinţi, neştirbite şi nemicsorate faţă de Dumnezeu şi de omenire, care şi-au omorât patimile şi şi-au biruit propria natură, dobândind biruinţa supra cumpliţilor vrăjmăşi, văzuţi şi nevăzuţi, ai neamului omenesc; care au săvârşit toată virtutea şi au primit cununile biruinţei, cununile slavei veşnice, din mâna începătorului tuturor nevoinţelor, Domnul nostru Iisus Hristos.

Pe lângă toate acestea, mai vedem în biserică prestolul [altarul] lui Dumnezeu, pe care se află cartea Legământul lui Dumnezeu, veşnicul legământ care ne-a lăsat nouă oamenilor legământul iubirii, al sfinţeniei şi a toată fapta bună; vedeţi pe prestol în spatele lui arma şi stindardul mântuirii noastre şi deopotrivă semn al nemăsuratei iubiri a lui Dumnezeu faţă de lume, semn al învierii şi al vieţii veşnice – Crucea Fiului lui Dumnezeu, pe care s-a săvârşit izbăvirea noastră de veşnică mânie şi pedeapsă a lui Dumnezeu, care ne-ar fi lovit neapărat fără jertfă pe cruce.

Iar stând la vremea slujbelor dumnezeieşti, ce auziţi cel mai des?Proslăviri scurte şi adeseori repetate aduse lui Dumnezeu pentru nemăsurata Sa iubire de oameni, pentru bunătatea, milostivirea şi mărinimia Sa, pentru împărăţia Sa netrecătoare şi neclatinata, pentru puterea şi slava Sa veşnică; auziţi deseori cuvinte precum: înviere, nemurire sau viaţă veşnică a omului; auziţi cuvinte despre înomenirea şi vieţuirea pe pământ a veşnicului Fiu al lui Dumnezeu, despre nemărginita, părinteasca Lui iubire faţă de oameni; auziţi învăţătura Lui, viaţa, minunile şi poruncile Sale, viaţa şi slava veşnică dăruite celor ce le îndeplinesc.

În cuvintele şi în actele sfinţilor Lui slujitori vedeţi minunata, dumnezeiasca Cină de Taină, în timpul căreia a fost întemeiată cea mai mare, mai sfântă şi mai mântuitoare taină a împărtăşirii cu preacuratul Său Trup şi Sânge; parcă vedeţi pătimirea Lui pe cruce, în mâinile preotului încrucişate în chipul crucii, aşijderea moartea pe cruce, punerea în mormânt (vohodul mare), învierea şi înălţarea la cer; auziţi cuvinte despre minunatele nevoinţe (lupte) de credinţă, speranţă şi iubire, ale nenumăratei mulţimi a sfinţilor care au bineplacut lui Dumnezeu şi care au arătat prin ei înşişi întreaga lucrare mântuitoare a credinţei lui Hristos, care i-a preschimbat, i-a curăţit, i-a întărit în nevoinţele virtuţii, i-a făcut să se nască din nou, să trăiască în Dumnezeu, i-a înnoit, i-a sfinţit, i-a dus la viaţa veşnică. în lume vedeţi şi auziţi doar lucruri pământeşti, trecătoare, fragile, păcătoase, stricăcioase, care nu sunt în stare să aducă un folos veşnic, esenţial, permanent, o desfătare veşnică; în biserică, dimpotrivă, vedeţi şi auziţi lucruri cereşti, netrecătoare, veşnice, sfinte, aici auzul vostru se umple cel mai adesea cu cuvinte despre lumea cealaltă, o împărăţie a dreptăţii veşnice, a iubirii, împărăţia tinereţii veşnice, a frumuseţii şi fericirii întru Dumnezeu şi cu Dumnezeu; în lume nimic nu poate potoli setea arzătoare, chinuitoare a sufletelor noastre, fiindcă, potrivit firii sale, sufletul îşi doreşte o mâncare şi o băutură nestricăcioasă, pe potriva sa; în biserică se potoleşte toată foamea şi toată setea sufletească în chipul cel mai desăvârşit; fiindcă în biserică este izvorul mântuirii; acolo se află izvorul cel mai curat al Cuvântului mântuitor al lui Dumnezeu, care stinge toată setea sufletului; acolo este harul lui Dumnezeu, care se revarsă din belşug în suflet, prin Sfintele taine.

În lume totul este vremelnic, trecător, ca un fum şi ca un abur; în biserică e veşnicia pentru care a fost creat omul; în lume e deşertăciune şi păcat, în biserică adevăr şi dreptate.

Publicitate