De vei păcătui înaintea lui Dumnezeu şi păcatele te vor chinui, te vor arde, grăbeşte-te să cauţi unica jertfă, veşnică şi vie, pentru iertarea păcatelor şi mărturiseşte-ţi păcatele înaintea Celui ce s-a dat pe Sine jertfă. Altminteri nu vei mai primi mântuire de nicăieri. Să nu crezi că te vei putea mântui singur.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
O, făţărnicia fariseilor şi a cărturarilor ! O, ticăloasa lor căutare de nod în papură la Dumnezeu Cel fără de păcat, Care împreună cu ucenicii Săi umbla pe pământ în trup! Ucenicii simpli la inimă şi smeriţi ai lui Hristos, mergând prin holdă în urma Mântuitorului, au flămânzit, au rupt spice, le-au frecat cu mâinile şi le-au mâncat în zi de sâmbătă.
Bineînţeles, această părută călcare a poruncii privitoare la sâmbătă şi-a aflat vrăjmaşii în fariseii răutăcioşi, şi aceştia au început să cârtească împotriva călcării sâmbetei. Însă Domnul, dându-le în vileag făţărnicia şi zavistia, a apărat dreptatea ucenicilor Săi.
Dar iată că te întreb, omule: simţi oare foamea şi setea duhovnicească de a gusta spicul vieţii cel mai presus de fire – Trupul şi Sângele lui Hristos, dătătorul de viaţă, adevărata pâine cerească, Cela ce dă viaţă lumii? Dacă nu simţi această foame mântuitoare, înseamnă că eşti mort duhovniceşte. Omul care începe să se facă sănătos sau cel care e sănătos deja simte în chip firesc foame şi sete. Cât de numeroşi sunt în Rusia aceşti morţi, care nu simt setea mântuitoare ? Nespus de mulţi! O grămadă de intelectuali nu vin de loc la împărtăşanie, alţii vin foarte rar – mulţi se împărtăşesc doar o dată în an. Iar Domnul cheamă zilnic: luaţi… mâncaţi… beţi… toţi… (vezi Mt. 26, 26-27) – şi n-are cine să mănânce şi să bea.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
Înfricoşătorul Sânge al Fiului lui Dumnezeu, care este adus ca jertfă la liturghie, mijloceşte pentru noi zi de zi. Şi ce minunată împărtăşire e liturghia – împărtăşire cu Dumnezeu, Capul Bisericii, cu toţi sfinţii, adormiţi şi vii. De ce dragoste trebuie să fie înflăcărat săvârşitorul Tainei – arhiereu sau preot! Ce dezlegat trebuie să fie de toată împătimirea cea pământească! Doamne, dă-le cu puterea Duhului Tău Celui Sfânt să săvârşească cu evlavie aceasta taină!
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimele Însemnări)
Să se cerceteze pe sine omul care vrea să se împărtăşească cu Sfintele Taine, şi abia apoi să se împărtăşească cu pâinea cea cerească – Trupul lui Hristos – şi să bea din Paharul vieţii, pentru că oricine va mânca Pâinea aceasta sau va bea Paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi Trupului şi Sângelui Domnului (1 Cor. 11,27).
Aşadar, cei ce doriţi să vă împărtăşiţi să vă cercetaţi pe voi înşivă, să vă cercetaţi conştiinţa, amin-tindu-vă păcatele pe care le-aţi săvârşit – osândiţi-vă pe voi înşivă înainte de Judecata înfricoşată, pentru că de ne-am judeca, adică de ne-am cerceta cu amănunţime viaţa şi ne-am fi îndrepta, nu am fi osândiţi.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
Liturghia este atotmijlocitoarea, dumnezeiasca slujbă pentru toţi cei vii şi adormiţi, şi Sângele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, curăţă păcatele tuturor credincioşilor care se pocăiesc şi se roagă cu osârdie şi râvnesc viaţă creştinească.
Minunată, atotîmpăcătoare, atotsfinţitoare, atotcurăţitoare, atotînnoitoare este liturghia şi atotîndumnezeitoare. Suntem datori să mergem la liturghie, să luăm parte la rugăciunile ei, să dăm slavă şi mulţumită Domnului!
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
Să nu iubeşti darurile mai mult decât pe Dăruitor, să nu iubeşti hrana stricăcioasă mai mult decât pe cea nestricăcioasă, care este preacuratul Trup şi Sânge al lui Hristos, pentru că unii îşi iubesc delicatesele mai mult decât iubesc această hrană cerească, nestricăcioasă şi de viaţă făcătoare.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Aşadar, Stăpâne, Tu eşti cu noi în toate zilele; nu trăim nici o zi fără Tine, fără prezenţa Ta. O, cât de real şi cât de esenţial sălăşluieşti Tu în Sfintele Taine!
Tu iei, Stăpâne, la fiecare Liturghie un trup întru totul asemănător cu al nostru, în afară de păcat, şi ne hrăneşti cu Trupul Tău dătător de viaţă. Prin Sfintele Taine eşti întreg în noi, Trupul Tău se uneşte cu trupul nostru şi Duhul Tău se uneşte cu sufletul nostru. Percepem, simţim această unire dătătoare-de-viaţă, liniştitoare şi dulce.
Simţim că, unindu-ne cu Tine în Sfânta Euharistie, devenim acelaşi Duh cu Tine, după cum s-a spus: „Cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El” (1 Corinteni 6, 17). Ne facem asemenea Ţie, buni, blânzi şi smeriţi, după cum ai zis despre Tine însuţi: „Că sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11, 29). Este adevărat că adesea trupul nostru cel viclean şi nevăzător sau stăpânul veacului acestuia care sălăşluieşte în păcătosul nostru trup ne şopteşte că în Sfintele Taine se află doar pâine şi vin, nu însuşi Trupul, şi însuşi Sângele Domnului, chemând în ajutor, ca pe nişte martori vicleni, simţurile văzului, gustului şi mirosului.
Noi însă nu dăm ascultare clevetirilor celui rău şi cugetăm după cum urmează: la Tine, Doamne, totul este cu putinţă; Tu creezi trupurile oamenilor, animalelor, peştilor, păsărilor, reptilelor, ale tuturor făpturilor. N-ai putea oare Tu, Care „pretutindenea eşti şi toate le împlineşti”, să-Ţi creezi propriul Tău trup?
Oare ce sculptor, lucrând statui pentru alţii, n-ar fi în stare să-şi facă propria sa statuie? Şi nu numai atât. Tu eşti Cel ce poţi preface un obiect neînsufleţit într-o fiinţă vie, precum toiagul lui Moise într-un şarpe, nimic nu este la Tine cu neputinţă. Oare nu-Ţi poţi face Ţie însuţi Trup din pâine şi vin, acestea fiind atât de apropiate trupului nostru şi care, întrebuinţate ca hrană şi băutură, se prefac în carnea şi sângele nostru?
Tu faci în aşa chip încât credinţa noastră să nu ne fie pusă la încercare mai mult decât am putea suporta; Tu nu prefaci un bulgăre de pământ în preacuratul Tău Trup şi preacuratul Tău Sânge, ci pâinea cea albă, moale, curată şi plăcută la gust; nu faci Sângele Tău din apă, ci din vin, care seamănă la culoare cu sângele (vinul care e numit în Scriptură sângele strugurelui (Sirah 50, 17), plăcut la gust şi care veseleşte inima omului. Tu cunoşti neputinţa noastră, slaba noastră credinţă şi de aceea ai binevoit să Te foloseşti, în Taina Trupului şi Sângelui Tău, de acele elemente care se potriveau cel mai bine. Să credem deci cu tărie că sub aparenţa pâinii şi vinului ne împărtăşim cu adevăratul Trup şi adevăratul Sânge ale lui Hristos şi că, în Taina împărtăşaniei, Domnul va fi cu noi „în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Unirea cu Dumnezeu este ţelul de căpetenie al vieţii noastre, iar păcatul se opune acestuia, la modul absolut.
De aceea, fugiţi de păcat ca de cel mai cumplit vrăjmaş, ca de cel ce ucide sufletul, pentru că o viaţă fără Dumnezeu înseamnă moarte.
Să ne pătrundem de menirea noastră, să ţinem minte mereu că obştescul nostru stăpân ne cheamă să ne unim cu El.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Preţuieşte după vrednicie cea mai mare minune a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, cea care se vădeşte în împărtăşirea cu Dumnezeieştile Sale Taine. Ce fel de minune este aceasta? Cea care dă pace şi înzdrăvenire inimii celei mortificate de păcat, minunea care se arată după o deasă împărtăşire, primită după ce ai trăit un timp în nelinişte şi moarte spirituală.
Să nu reduci împărtăşania la o deprindere oarecare, la ceva obişnuit şi fără importanţă. Dacă vei gândi aşa, dacă vei înclina către o asemenea concepţie, îţi vei atrage mânia lui Dumnezeu şi nu vei mai simţi după cuminecare că ai gustat pace şi viaţă.
Purtând o vie recunoştinţă, pornită din adâncul inimii, acestor daruri dătătoare de viaţă, vei dobândi de la Domnul viaţă, iar credinţa îţi va spori mereu şi mereu. Spaimele şi neliniştile vin din necredinţă. După ceea ce simţi în timp ce primeşti Sfânta împărtăşanie, poţi fi sigur că necredinţa te face să rămâi departe de acea viaţă care îţi stă înainte în Sfântul Potir.
Caută să nu le iei în consideraţie. O, credinţă! Tu însăţi eşti minunea noastră, mântuirea noastră! „Credinţa ta te-a mântuit” (Marcu 5, 34). Credinţa vie în adevărul lui Dumnezeu ne face să plecăm întotdeauna de la Domnul în pace. Şi, dimpotrivă, necredinţa nu ne aduce niciodată pace. Şi – vai! – Satana îşi face deseori apariţia după o nevrednică împărtăşire cu Sfintele Taine, încercând în tot chipul să ne semene în inimă minciuna sa, adică necredinţa, fiindcă necredinţa este tot una cu minciuna.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Sfântul Ioan de Kronstadt 