Iubeşte biserica din tot sufletul

Nicăieri că în biserică nu ne putem scruta pe noi înşine mai adânc, mai sincer, mai deplin, fiindcă aici este prezent în chip deosebit Dumnezeu, Cel ce ne mântuieşte; aici lucrează în chip deosebit harul Său; aici cu ajutorul bisericii, al rugăciunilor, citirilor din sfintele Scripturi, mai cu seamă din Psaltire şi din cântările bisericeşti – stihiri şi canoane – omul îşi cunoaşte toată goliciunea sa, adâncă-i căderea şi putreziciunea, neputinţa, sărăcia, blestemăţia, extrema să păcătoşenie, dar şi milostivirea fără de sfârşit a lui Dumnezeu, dreptatea şi sfinţenia lui Dumnezeu, necuprinsa Sa înţelepciune şi atotputernicie.

Aici, mai mult că oriunde omul este încercat de un adânc simţământ de umilinţă cu lacrimi; aici este locul mai potrivit ca nici unul altul de a ne împăcă cu Dumnezeu, pe Care îl mâniem în fiecare ceas. Da, sfintele rugăciuni din biserică îl aduc lesne pe om la cunoaşterea de sine, îi storc lacrimi de umilinţă, îi potolesc patimile, îi revarsă în suflet pace şi bucurie, sădesc în el iubire reciprocă, duh de unire, blândeţe, smerenie, înţelepciune, înfrânare, credinţă, nădejde şi iubire. Nimeni altul nu-l poate creşte intr-o asemenea măsură pe om pentru cer, pentru Dumnezeu, ca biserica. Ea este cel mai bun pedagog. De aceea profitaţi şi agonisiţi cât mai mult din ceea ce oferă ea: duhul rugăciunilor bisericeşti, duhul sfinţeniei, blândeţii, dreptăţii, iubirii; duh ceresc.

Iubeşte biserica din tot sufletul; fii cucernic în ea, fiindcă din ea izvorăşte viaţa ta, sfintirea ta, puterea ta, ajutorul tău, slava ta, cinstea ta, din ea izvorăşte viaţa veşnică: aici este toată comoara ta duhovnicească. Lumea pe care o iubeşti, căreia i te închini, este o înşelătoare şi păcătoasă, stricăcioasă, repede trecătoare, iluzorie, vicleană şi mincinoasă.

Când vii la biserică creştine, vii la însuşi Izvorul vieţii, vino deci cu credinţă, cu smerenie, cu inima deschisă, cu frică.

Publicitate

Sufletele şi trupurile noastre – temple nezidite de mâna omenească

Lângă uşile împărăteşti se află întotdeauna icoana Maicii Domnului, pentru că Ea, prin rugăciunile Sale către Fiul lui Dumnezeu deschide porţile împărăţiei neamului omenesc, care O fericeşte.

Perdeaua care desparte altarul de naos închipuie acoperirea tainelor şi în acelaşi timp, perdeaua dintre lumea de aici şi lumea de dincolo, în care multe lucruri rămân pentru noi ascunse; perdeaua dintre cer şi pământ.

Bună-mireasma bisericii care vine din caditul tămâierii ne aduce aminte mereu că sufletele şi trupurile noastre – temple nezidite de mâna omenească – trebuie să reverse necontenit bună-mireasma harului Duhului Sfânt şi a virtuţilor: curăţia, sfinţenia, blândeţea, smerenia, nerăutatea, simplitatea, sinceritatea, iubirea de dreptate, ascultarea, milostivirea.