Postul limpezeşte mintea

Postul îi este de trebuinţă creştinului pentru a-i limpezi mintea, pentru a-i trezi şi dezvolta sensibilitatea, pentru a-i dirija voinţa într-o direcţie pozitivă. Aceste trei capacităţi ale omului se întunecă şi se atrofiază cel mai mult ,,de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii“ (Luca 21, 34) şi prin acestea ne îndepărtăm de Dumnezeu, Izvorul vieţii, cădem în păcat, în stricăciune şi deşertăciune, desfigurând şi întinând în noi chipul lui Dumnezeu. Lăcomia burţii şi concupiscenţa ne ţintuiesc de pământ şi am putea zice că ne retează aripile sufletului.

Ştiţi cât de înalt era zborul celor ce s-au dat pe sine postului şi înfrânării? Planau în ceruri asemenea vulturilor; fii ai pământului fiind, trăiau cu mintea şi cu inima în ceruri, auzeau acolo cuvinte negrăite, învăţau dunmezeiască înţelepciune. Cât de mult se înjoseşte omul fâcându-se rob pântecelui, mâncării şi băuturi! Îşi perverteşte firea, cea creată după chipul lui Dunmezeu, se face asemenea dobitoacelor necuvântătoare, căzând chiar mai jos decât acestea.

Vai nouă, cât de mult suferim din pricina patimilor, năravurilor noastre nelegiuite! Ele ne împiedică să-L iubim pe Dumnezeu, să ne iubim semenii, să îndeplinim poruncile Domnului. Ele fac să prindă rădăcini în noi ucigătorul egoism trupesc, care, de cele mai multe ori, duce la pierzanie veşnică.

Astfel, beţivului, pentru a-şi satisface o plăcere trupească şi pentru a se îndobitoci, nu-i pasă că cheltuieşte o groază de bani, dar se zgârceşte când este vorba să dea un bănuţ unui sărac; fumătorul risipeşte în vânt zeci şi sute de ruble, iar când ar trebui să dea câţiva bănuţi unui sărac, spre mântuirea propriului sau suflet, pregetă; iubitorul de haine luxoase, de mobilă şi tacâmuri scumpe şi la modă cheltuieşte ca să-şi facă pofta sume imense, dar trece indiferent şi dispreţuitor pe lângă săraci; cei cărora le place să mănânce bine şi care nu se dau înlături să cheltuiască pentru o masă zeci şi sute de ruble nu se îndură să dea săracilor nici măcar un sfanţ.

Postul îi este necesar creştinului deoarece, de la înomenirea Fiului lui Dumnezeu, firea omenească a fost înduhovnicită, îndumnezeită şi noi tindem
acum spre Împărăţia de sus, care ,,nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14, l7). ,,Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte“ (1 Corinteni 6, l3). A mânca şi a bea înseamnă a face o patimă pentru plăceri trupesti şi aceasta este o caracteristică a păgânilor, care, necunoscând desfătări spirituale, cereşti, îşi irosesc viaţa în plăcerile pântecelui, mâncând şi bând în exces.

De aceea Domnul osândeşte, nu o dată, în Evanghelie această păgubitoare patimă. Este oare rational ca omul să trăiască mereu într-un delir al pântecelui, într-un râgâit de mâncare? Poate fi redus omul la o bucătărie ambulantă, sau laun coş în continuă fumegare, cu care i-am putea compara, pe bună dreptate, pe cei ce fumează continuu? Ce plăcere poate f iaceea să trăieşti mereu în aburi de mâncare şi în fum de tutun? Cu ce ar putea
semăna casele noastre? De ce să viciem aerul cu miasme, pe care să le şi respirăm şi, mai presus de aceasta, de ce să ne întunecăm şi să ne asfixiem
sufletul, să ucidem în el cele din urmă potenţe?

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Un om care caută faima pământească şi plăcerile lumii nu poate vedea pe Dumnezeu

lrg-11183-orthodox_icons122_christ_pantokrator_Un creştin trebuie să aibă mai întâi de toate inimă curată, pentru a-L putea vedea pe Dumnezeu, aşa cum ni se arată El, cu dragostea pe care ne-o poartă şi cu toate desăvârşirile Sale; cu frumuseţea îngerilor, cu toată slava Stăpânei noastre – frumuseţea sufletului şi măreţia Ei de Maică a lui Dumnezeu, cu frumuseţea sufletului sfinţilor lui Dumnezeu şi cu dragostea pe care o nutresc ei faţă de noi.

Trebuie să-i vedem aşa cum sunt ei înşişi, trebuie să vedem şi să pătrundem adevărurile credinţei creştine cu toate tai­nele ei, să le percepem măreţia, să cunoaştem, de asemenea, starea sufletelor noastre şi îndeosebi să ne cunoaştem păcatele. O inimă necurată, închinată spre dobândirea celor pământeşti, nutrind în sine pofte ale trupului, pofte ale ochiului şi poftirea faimei părmânteşti nu poate vedea şi cunoaşte nimic din toate cele de care am vorbit mai înainte.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Toţi merităm dreapta mânie a lui Dumnezeu

35575
Sursa: http://www.orthphoto.net

La ce folosesc postul şi pocăinţa? Pentru ce ne străduim să le facem? Ele ne pot curăţa de păcate, ne dau linişte sufletească, ne pot duce la unirea cu Dumnezeu, la dobândirea conştiinţei de fii ai lui Dumnezeu, ne dau îndrăznire înaintea Domnului. Iată deci că avem de ce să ţinem postul şi de ce să ne spovedim cu inima curată! Lucrând acestea, cu bună-credinţă, că­păta-vom nepreţuită răsplată.

Câţi dintre noi nutresc oare sentimentul dra­gostei filiale faţă de Dumnezeu? Câţi dintre noi oare L-ar putea chema pe Dumnezeu, Tată ceresc, zicând-I cu îndrăznire fără de osândă Tatăl nostru! Oare nu se întâmplă tocmai altminteri: din inimile noastre nu se înalţă glas de fii, fiindcă sunt înăbuşite de deşertăciunile acestei lumi, nu se pot dezle­ga de lucrurile şi desfătările ei? Cerescul Tată nu este oare departe de inimi­le noastre? Oare nu s-ar cuveni să ni-L închipuim mai degrabă pe Dumnezeu ca pe Cel ce ar trebui să ne pedepsească, deoarece L-am părăsit, ducându-ne într-o ţară îndepărtată?

Aşa ar trebui să fie, fiindcă toţi merităm dreapta-I mânie şi pedeapsă pentru păcatele noastre, dar cu totul minunat este că El se arată faţă de noi îndelung-răbdător, că nu ne taie, ca pe smochinul neroditor. Să ne grăbim cu pocăinţă şi cu lacrimi a-L ruga să ne fie milostiv. Să ne re­găsim pe noi înţine, să ne privim cu asprime inima şi să-i descoperim necurăţia, din pricina multor gunoaie care nu lasă să intre în ea darul dumneze­iesc; să recunoaştem că suntem morţi cu duhul.

(Sfântul Ioan Krostadt – Viaţa mea în Hristos)