– Voi, intelectualii, aţi părăsit în­ţelepciunea cerească

Sursa: http://www.orthphoto.net

Voi, intelectualii, aţi părăsit în­ţelepciunea cerească şi v-aţi apucat de deşertăciunea pământeas­că, de o minciună, de un miraj, de în­tuneric nepătruns – şi veţi fi pedep­siţi prin însăşi nebunia voastră, prin patimile voastre. Aţi dispreţuit apa vie, lumina de viaţă făcătoare, sarea pământului, şi veţi fi pedepsiţi în stricăciunea voastră veşnică, nu veţi vedea în veci lumina lui Dumnezeu, ci veţi rămâne în întuneric. I-aţi pre­ferat lui Hristos pe Lev Tolstoi, pe marii scriitori lumeşti, care au în­mulţit la nesfârşit scrierile lor, încât nu mai are creştinul când să se apuce de cuvântul lui Dumnezeu, care este izvorul curăţiei, luminii, dreptăţii, vieţii şi fericirii veşnice.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

Publicitate

– Harul lui Dumnezeu mai dulce ca ştiinţa

Descoperitu-mi-ai, Doamne, cu asupra de măsură, adevărul Tău şi dreptatea Ta. Dezvăluitu-mi-ai, prin cunoaşterea ştiinţelor, întreaga bogăţie a credinţei, a naturii şi a minţii omeneşti. Cunoscut-am cuvântul Tău, cuvânt de iubire care „pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului” (Evrei 4, 12); învăţat-am legile care guvernează raţiunea omului, aspiraţia lui spre înţelepciune, alcătuirea şi frumuseţea vorbirii; pătruns-am, pe cât mi-a fost cu putinţă, tainele şi rânduielile firii, infinitul întocmirii lumii, legile de­venirii ei; cunosc din cine este alcătuită populaţia pământului; am cunoştinţă despre diferite popoare şi despre oamenii de seamă care s-au succedat în lume şi despre faptele lor.

Am învăţat câte ceva din marea ştiinţă a cunoaşterii de sine şi a căilor pe care ne putem apropia de Tine; într-un cuvânt, am ajuns să cunosc o mulţime de lucruri, „descoperitu-mi-s-au destule din cunoştinţele omeneşti” (Sirah 3, 22).

Voi mai cunoaşte multe şi de-acum încolo. Am o mulţime de cărţi, pe tot felul de subiecte, le citesc şi le recitesc, dar nu mă sa­tur cu ele. Mai jinduiesc cu duhul după cunoaştere, inima mea nu-şi află încă mulţumire, nu încetează să flămânzească, toate cunoştinţele agonisite cu min­tea nu i-au adus încă deplina, fericita, mulţumire de sine. Sătura-se-va, oare, vreodată? Sătura-se-va, „când se va arăta slava Ta” (Psalmul 16, 15); până atunci însă, nu mă voi sătura. Cuvântat-a Mântuitorul: „Oricine bea din apa aceasta (cea a cunoaşterii lumeşti) va înseta iarăşi. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică” (Ioan 4, 13-14).

(Sfântul Ioan Krostadt – Viaţa mea în Hristos))

– Caută şi vezi ce te desparte de Dumnezeu

Ai grijă toată viaţa de inima ta, caută spre ea şi ascult-o, încearcă să descoperi ce o împiedică să se unească cu Dumnezeu, izvorul a toată fericirea. Va fi aceasta ştiinţa ştiinţelor, cu ajutorul lui Dumnezeu vei putea lesne descoperi ce te desparte de Dumnezeu şi ce te apropie şi te uneşte cu El.

Despre aceasta poate depune mărturie inima însăşi, atât cea aflată în legătură cu Dumnezeu, cât şi cea care s-a rupt de El. Diavolului îi convine cel mai mult să se interpună între inima noastră şi Dumnezeu. El ne îndepărtează de Dumnezeu, prin patimi şi prin pofte trupeşti sau prin goana după lux şi după onoruri în viaţă.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Vedem peste tot domnia raţiunii

Ne putem bucura de raţiune deoarece există o raţiune nemărginită, după cum putem inspira aerul fiindcă există un spaţiu aerian nemărginit. De aceea şi numim inspiraţie toate gândurile luminoase despre un lucru sau altul. Gândirea noastră decurge necontenit în condiţiile existenţei unui Duh gânditor nemărginit.

Iată de ce spun Apostolii: „Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3,5). Iată de ce Mântuitorul nostru spune: „Nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi” (Matei 10, 19). Bagă de seamă, gândul, şi chiar cuvântul (inspiraţia) ne vin din afară.

Aceasta se întâmplă deopotrivă, când ne este dat darul de Sus şi când suntem la nevoie. Atunci însă când ne aflăm într-o stare obişnuită, toate gândurile luminoase ne vin de la îngerul păzitor şi de la Duhul lui Dumnezeu. Şi dimpotrivă, gândurile impure, întunecate, ne vin de la fiinţa noastră căzută şi de la diavolul, care ne stă totdeauna în preajmă.

Cum trebuie să se poarte creştinul? Dumnezeu însuşi „este Cel ce lucrează în noi” (Filipeni 2, 13). Tot ce există în lume ni se arată a sta sub imperiul raţiunii, atât în ceea ce priveşte modul general în care este alcătuită lumea văzută, cât şi în particular: pe pământ, în mişcarea şi în existenţa globului pământesc, în modul cum sunt distribuite stihiile, cele ale luminii, aerului, apei, pământului, focului (în manifestările sale ascunse), celelalte stihii aflându-se dispersate în toate vieţuitoarele, câte există: în păsări, în peşti, în gadini, în fiare şi în oameni. în alcătuirea lor înţeleaptă şi judicioasă, în calităţile, năravurile şi obişnuinţele lor. în plante, în modul cum sunt ele întocmite şi cum se nutresc etc. într-un cuvânt, vedem pretutindeni domnia raţiunii, până şi în pietrele cele neînsufleţite şi în firele de nisip.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)