Să nu uiţi niciodată că umbli în faţa Dulcelui Iisus!

Să nu uiţi niciodată că umbli în faţa Dulcelui Iisus. Spune-ţi mai des: vreau să trăiesc în aşa fel încât de viaţa mea să se bucure Cel ce este iubirea mea, Cel ce S-a răstignit pentru mine pe cruce. Iată de ce, umblând pe calea vieţii, îmi voi lua, înainte de toate, drept tovarăşă de drum iubirea cea sfântă, cea care mă face să-i cuprind în inimă pe toţi oamenii, cea care doreşte mântuirea tuturor, cea care se bucură cu cei ce se bucură şi plânge cu cei ce plâng. Aceasta mai cu seamă va mângâia pe Mângâietorul meu, Hristos.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Anunțuri

Dumnezeu S-a făcut om pentru mine!

hagia_sophia_vestibule_christ_mosaic

Domnul ar fi putut să-şi facă trup Sieşi din tot universul, cer şi pământ, sau, dacă n-ar fi creat lumea, putea să facă în locul ei un tem­plu al trupului Său. Numai pentru tine însă a binevoit să se facă pe Sine trup, asemenea trupului tău, ca să te mântuiască şi, după ce a creat lumea din nimic, să facă, dintr-o infimă cantitate de materii, trupul Său, pentru a te aduce la viaţă, lăsând lumea aşa cum a creat-o.

O, câtă bunătate şi milosârdie dumnezeiască! „Suntem mădulare ale trupului Lui şi din carnea Lui şi din oasele Lui” (Efeseni 5, 30).

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Cum pot fi în Dumnezeu trei Persoane?

sf-treimeDomnul Dumnezeu, Cel ce e însuşi Viaţă şi viaţă prisositoare, din vecie – cum spune Sfântul Grigorie Teologul – a lucrat şi lucrează prin trei Persoane şi s-a statornicit în acestea trei, adică: Dumnezeu este Tatăl, Cuvântul şi Duhul. Mă întrebi cum pot fi în Dumnezeu trei Persoane? îţi răspund, nu înţeleg, dar ştiu că aşa trebuie să fie şi că nu se poate altfel. Mă mai întrebi: de ce se numeşte a treia Persoană a lui Dumnezeu Duhul şi de ce trebuie să fie o Persoană aparte, atâta timp cât şi fără Aceasta Dumnezeu este Duh? îţi răspund.

Duhul lui Dumnezeu este numit duh în raport cu făptura. Domnul a suflat Duhul Său ipostatic şi a făcut să apară prin voinţa Sa – a Duhului de-viaţă-făcător, un număr infinit de duhuri: „cu duhul gurii Lui, toată puterea lor” (Psalmul 32,6). A suflat şi asupra neamului omenesc „şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facerea 2, 7) şi din această suflare se nasc până astăzi oamenii şi se vor naşte până la sfârşitul veacului, după poruncă: „creşteţi şi vă înmulţiţi” (Facerea 1, 28). Dacă Domnul a creat prin Duhul Său atâtea fiinţe care reprezintă fiecare o identitate, o persoană, ar putea oare să nu fie El în­suşi o Persoană sau o Fiinţă care, ca şi persoană, să-l fi putut crea pe Duhul lui Dumnezeu însuşi? Duhul suflă unde voieşte (Ioan 3, 8). Ţineţi seama deci:

Duhul se numeşte Duh ca ipostas al Dumnezeirii. Dacă există o infinitate de duhuri create ca tot atâtea persoane, ar putea oare Dumnezeu însuşi să rămână fără Duh, fără a fi Persoană de-sine-stătătoare, ipostatică? Dar Fiul, înţelepci­unea Tatălui cea vie, lucrătoare, nu trebuie să se afle în Dumnezeu ca Persoa­nă? Ia aminte la tine. Eşti o fiinţă creată; ai fost înzestrat cu o inteligenţă pe care ţi-o admiră mulţi, faci adesea lucruri pe drept cuvânt minunate şi primeşti laude ca autor al acelor lucruri. Şi totuşi, nu eşti decât o făptură neînsemnată şi neputincioasă.

Stai deci şi judecă: ar putea oare să nu existe în Dumnezeu înţelepciunea, inteligenţa unei persoane, ar putea oare Dumnezeu să nu fie creator, să nu aibă înţelepciunea Sa lucrătoare şi care există prin sine? Pri­veşte la toate câte există în lume, cât de înţelept sunt alcătuite. Cum se vădeşte în toate o inteligenţă fără de asemănare; cât de înţelept sunt gândite toate cu o nemaipomenită exactitate şi cu o acurateţe fără de cusur.

Oare nu se vede în toate acestea înţelepciunea unui Dumnezeu Personal? Cum ar fi putut crea Dumnezeu multitudinea de persoane, fiinţe vii, raţionale, fără să fie El însuşi Persoană, izvorând din Sine o înţelepciune „personală”. Putea fi oare altfel? Dacă da, s-ar fi potrivit oare cu perfecţiunea absolută a Creatorului? Deci, în Dumnezeu nu poate să nu existe o inteligenţă ipostatică, personală, sau un Cuvânt ipostatic al Tatălui, precum şi Duhul de-viaţă-făcător, Care purcede de la Tatăl şi sălăşluieşte în Fiul. Răsuflarea ta („duhul”) este materială, im­personală; „răsuflarea” (duhul) lui Dumnezeu – Cel ce este Viaţa însăşi – este Duhul personal, El nu se risipeşte, rămâne întreg şi dă viaţă.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)