B
iserica este loc de rugăciune, de pocăinţă, de preamărire şi mulţumire Creatorului şi Domnului, Mântuitorului şi Judecătorului nostru şi nu unul de cugetări lumeşti sau patimi ale vieţii şi ale trupului; de aceea aici să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic din cele pamanesti să nu cugete (tropar în loc de Heruvic în Sâmbăta Mare); nimic şi nimeni să nu treacă mai presus de Creatorul, sa nu râvnească la nimeni şi la nimic, ci cu toată mintea şi cu inima sa să se cufunde în Domnul, în contemplarea adevărului Său, a sfinţeniei, a bunătăţii, înţelepciunii, atotvederii, atotputerniciei, frumuseţii şi bunătăţii Sale fără seamăn; să se îndulcească de dulceaţa Sa nesfârşită, să dorească şi să se roage pentru ei înşişi şi alţii numai pentru mântuirea sufletului şi pentru întreaga lume şi să aducă Mântuitorului, Care a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc [FA 17, 26], rugăciune pentru pacea, luminarea şi mântuirea lor. Biserica este cerul pe pământ; aici este tronul Împăratului cerului şi pământului; aici se săvârşeşte înfricoşătoarea, şi mai înainte de ceruri jertfă a Trupului şi Sângelui Stăpânului, iar credincioşii se unesc cu Domnul, se îndumnezeiesc cu îndumnezeire minunată.
Intrând în biserică vedeţi feţele Mântuitorului Hristos, Maicii Domnului, ingeririlor şi sfinţilor, apostolilor, prorocilor, ierahilor, cuvioşilor, într-un cuvânt vedeţi Biserica cerească; vedeţi şi Biserica pământească, sfinţiţii slujitori şi mirenii care se roagă, chemând în ajutorul şi întărirea slabelor lor rugăciuni mijlocirea sfinţilor. Iar atunci când se deschid uşile împărăteşti, vedeţi ca şi cum aţi fi pe Golgota, iar pe ea crucea Domnului slavei răstignit, tronul Împăratului ceresc; vedeţi Sfântul Potir, din care credincioşii beau sângele scurs din preacuratul Trup al lui Hristos. Cât de mult şi de convingător vorbesc toate acestea minţii şi inimii creştinului! Cât de mult îi lărgesc ele orizontul religios! Cât de mult îl însufleţesc, îi mişcă inima, facandu-i-o atotcuprinzătoare prin dragostea faţă de Dumnezeu şi de sfinţi, faţă de toţi oamenii! Cât de mult înalţă toate acestea duhul către cele de Sus! Cum să nu te rogi aici cu inimă largă pentru toţi, când vezi cu ochii credinţei cum se roagă sfinţii pentru noi toţi! Fecioara astăzi se arăta stând înainte în biserică, şi împreună cu sfinii, nevăzut se roagă lui Dumnezeu pentru noi; îngerii cu arhiereii i se închină, apostolii cu prorocii se veselesc – iată ce cântă Biserica la praznicul Acoperământului Preaslăvitei Născătoare de Dumnezeu.
Ca şi locaşul bisericesc ortodox, tot aşa şi obiectele ce îi aparţin – sfântul prestol, jertfelnicul, iconostasul şi în general, întreaga iconografie bisericească şi de asemenea dumnezeieştile slujbe ale Bisericii, cu toate rânduielile lor, sunt întruparea unei măreţe şi mântuitoare idei: şi anume că Biserica ortodoxă este Trupul Său, iar El, Domnul – Capul Care strânge laolaltă mădularele cereşti şi pământeşti ale Bisericii şi chiar pe îngerii înşişi; că El este unsă Împărăţiei, ca şi Preacurata Să Maică; că El a deschis această uşă cu crucea Sa; că prin El firea omenească cea stricată de păcat s-a făcut bine-mirositoare (tămâia), s-a luminat (lumina lumânărilor), s-a încălzit şi s-a făcut vie, ea care se răcise şi murise, s-a sfinţit şi îndreptat (prin sfinţi), s-a învrednicit de fericire (Fericiţi cei săraci cu duhul…) etc. Etc.; a fost înfiată (prin botez), a fost îndumnezeită (prin împărtăşanie), curăţită (prin pocăinţă), a fost miluită şi este miluită (Doamne miluieşte); că El a împărăţit dar a rămas printre noi (Domnul a împărăţit), învaţă, face minuni, vesteşte viitorul (Apocalipsa), pătimeşte, moare, înviază, se inalata la cer, pentru noi (fără a se despărţi de noi însă), ne paşte, ne conduce (ierarhii), ne îndrumă spre desăvârşire. Minunată bună întocmire în bisericile noastre! Gânduri minunate!
Sfântul Ioan de Kronstadt 