Feeds:
Articole
Comentarii

s_i_kMaica Taisia: Faptul că am fost într-o legătură spirituală cu regretatul părinte Ioan din Kronştad, a cărui amintire este nemuritoare, a fost o mare bucurie pentru mine. Am avut multe dialoguri cu el. L-am consultat in legătură cu experienţele duhovniceşti pe care le-am trăit in viaţa monahală. Cu cugetul plin de răspunsurile încărcate de bunătate ale părintelui, mă retrăgeam seara in chilia mea pentru a consemna ceea ce-mi spusese. Străduindu-mă să nu omit nici unui din cuvintele sale. Aceste însemnări constituie o adevărată carte.

Spre sfârşitul vieții părintelui Ioan (nu-mi amintesc exact data) i-am vorbit despre însemnările mele, iar el şi-a exprimat dorința de a le citi. Le-a găsit potrivite. A mai făcut totuşi, cu propria-i mână câteva corectãri si adăugiri, apoi mi-a spus: „Faptul că ai notat cuvintele mele. Este un lucru bun. Sfântul Apostol spunea: „Vă laud, fraţilor că in toate lucrurile vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat “(I Corinteni 11, 2). Ceea ce înseamnă că sămânţa a crescut pe pământ fertil şi că vor putea fi hrăniţi şi alţii cu roadele pe care le va da.”

Iată deci aceste însemnări care încep cu anul 1891, an in care părintele Ioan a întreprins prima sa călătorie la Sura, in regiunea sa natală, sat în care intenţiona să construiască o biserică parohială din piatră. Când s-a întors de la Sura. Dupã ce navigase pe Şeksna până la Ritinsk, părintele Ioan a fost aşteptat la Şerepoveţ de M. L. care îl invitase şi ii pusese la dispoziţie un vapor. In ajunul acelei zile, 17 iulie, mă dusesem la Şerepoveţ pentru a rezolva nişte probleme ale mănăstirii, neştiind nimic despre aşteptată vizită a părintelui Ioan. Am aflat de venirea sa in cursul serii.

A doua zi. Descoperind că ieşise deja si că fusese găzduit de conducătorul parohiei, un om de afaceri pe nume A. Krokin, m-am dus la el, croindu-mi drum prin mulţimea adunatã deja. L-am implorat pe părintele Ioan să facă o vizită la mănăstirea noastră, situată pe malul răului Şeksna. Părintele Ioan şi-a cerut scuze explicându-mi că nu putea lăsa să aştepte vaporul care trebuia să-l ia. Apoi adăugă: „Dacă doriţi să discutăm, de ce nu vă îmbarcaţi împreună cu mine? În felul acesta vom putea discuta”. Şi astfel am plecat. După ce în prealabil obţinusem acordul proprietarului vasului, l-am rugat din nou pe părintele Ioan să primească invitaţia de a veni la mănăstirea noastră. Atunci acceptă. Vasul se opri la cheiul mãnăstirii numită Borki. Debarcarăm şi o trăsură cu cai ne duse la mănăstire. Atunci, întorcându-se spre mine, părintele rosti aceste cuvinte:

Părintele Ioan: De ce ai insistat atât de mult să vin la mănăstirea ta? Am făcut cunoştinţă si am discutat îndelung. Nu era suficient?

Maica Taisia: Batiușca (apelativ obişnuit si afectuos dat preoţilor – dragă părinte) dacă ţi-am cerut să vii, am făcut-o pentru că am avut marea şansă de a sta de vorbă cu tine şi de a te vedea cu proprii mei ochi. As vrea să pot împărtăşi bucuria pe care am primit-o si cu măicuţele mele. Dacă n-aş fi tăcut tot ce mi-a stat in putinţă pentru a te convinge, as fi avut conştiinţa încărcată; dacă totuşi ai fi refuzat, după ce eu aş fi făcut tot posibilul. Atunci mi-ar fi fost teamă să mă înfăţişez înaintea lui Dumnezeu.

Părintele Ioan: Aşa deci! Iată de ce mergem la mănăstire. Pe drum am reluat discuţia.

Maica Taisia: Batiușca, as vrea să-mi deschid pe deplin sufletul în fata ta. Am dorit să fac acest lucru dintotdeauna. Pentru ca tu să mă poţi privi din afară si să mă sfătuieşti de ce am nevoie. Iată unde as vrea să ajung prin discuţia cu tine. De cele mai multe ori nu ne cunoaştem pe noi înşine; ne tratăm problemele cu indulgentă. Dar văd că ai har. Tu vezi cu ajutorul Duhului Sfânt care sălăşluieşte în tine.

Părintele Ioan: Preoţii primesc un har special care le permite să conducă spre mântuire sufletele care se încred în ei. Acest har special ne ajută să cunoaştem ceea ce este necesar să cunoaştem.

Maica Taisia: Adevărat, Batiuşca, dar nu toţi preoţii primesc harul în aceeaşi măsură. Cred că i se dă fiecăruia atâta cât poate să primească. Ai fost înzestrat in mod special cu Duhul Sfânt si prin El vorbeşti oamenilor. Iată ce am observat la tine de multă vreme.

Părintele Ioan: Dacă poţi descoperi spiritualitatea care emană dintr-o persoană si o poţi şi înţelege, atunci credinţa devine de necontestat. Vrăjmaşul este cel care ne tulbură sufletul cu îndoiala şi cu neîncrederea. Pentru a ne răpi liniştea.

Maica Taisia: Batiușca, ai şansa să vezi mulţi oameni, să le asculţi cererile, păcatele, întrebările şi tot ce vor să-ți mărturisească.

Părintele Ioan: Da, draga mea, trebuie să ascult spovedaniile unui mare număr de persoane. (Atunci Batiuşca îşi făcu semnul crucii de mai multe ori).

Maica Taisia: E greu să faci acest lucru, Batiușca?

Părintele Ioan: Nu e uşor, dar să faci asta înseamnă să urmezi exact ce spune porunca: „Noi cei care suntem mai tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi “(Romani 15, 1). Lată o porunca ce nu este uşor de urmat şi care se adresează mai ales preoţilor.

Maica Taisia: Ţi se întâmplă să întâlnești suflete sfinte, perfecte?

Părintele Ioan: Perfecţiunea noastră e acolo sus (arătând spre cer) şi unul singur este sfânt si acela este Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.

Maica Taisia: Batiuşca. Atâta vreme cât un om este trup, nu se poate elibera nici de patimi, nici de ispite, nici de cursele vrăjmaşilor. Oriunde in lume este ameninţat.

Părintele Ioan: Bineînţeles că nu poate fi eliberat de ele si tocmai acesta este motivul pentru care trebuie să vegheze neîncetat asupra lui însuşi, cu cea mai mare atenţie. Atunci când un om este supus ispitei, el este în cumpănă; ca si cum s-ar afla pe o balanță – încotro se va îndrepta? Vrãjmaşul îl va trage spre pierzanie, în timp ce îngerul său păzitor şi conştiinţa îl vor reţine. În aceste cazuri trebuie să se înarmeze cu teama față de ceea ce reprezintă suferinţele iadului. În astfel de situaţii este de asemenea necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcã noi singuri fără ajutorul lui Dumnezeu nu avem puterea să învingem ispitele.

Maica Taisia: Când un om veghează asupra lui însuşi, atunci cea mai mică greşeală, fie ea de voie sau fără de voie, care îl îndepărtează de Dumnezeu, apasă asupra sufletului sãu şi face să dispară starea de pace sufletească in care se află (vorbesc bineînţeles din experienţă). Pierderea liniştii interioare determină apariţia frământării, a neliniştii si a frustrării. Ce chinuri are atunci de îndurat sufletul şi cât îi este de greu să-şi regăsească pacea!

Părintele Ioan: Atunci când se întâmplă așa ceva, trebuie să-ţi ceri de îndată iertare în gând: „Când mă va chema ii voi răspunde” (Psalmul 91, 15). Domnul ne cunoaşte slăbiciunile. Este gata să ne ierte totul dacă ne cãim şi îi cerem iertare. Esenţialul este să nu ne împietrim inima, adică să nu ezităm să ne gândim la păcatul săvârşit şi să ne pocãim de îndată lãsându-ne în grija milostivirii lui Dumnezeu. Atunci inima nu va mai cunoaşte nici frământãri, nici ispite, căci va fi înfrântă și smerită şi Dumnezeu nu o va mai urgisi (Psalmul 50. 19).

Maica Taisia: Această pace sufletească în contactul cu Dumnezeu este restabilită graţie Sfintelor Taine, a pocăinţei şi milostivirii lui Dumnezeu: dar cum s-o poţi păzi?

Părintele Ioan: Pentru a păzi această pace sufletească care se naşte din apropierea de Dumnezeu, este obligatoriu să veghezi asupra propriei tale persoane. Cel care are o viaţă duhovnicească şi luptă pentru mântuirea sa, trebuie să vegheze neîncetat asupra sa; ceea ce înseamnă că trebuie să acorde atenţie oricărei frământări a sufletului şi a duhului său. El este în permanenţă hărţuit de vrăjmaşul care încearcă să pună stăpânire pe el; când acesta găseşte pe unde să intre, fiindcă stăpânului i-a slăbit vigilenta, atunci el se grăbeşte să-i invadeze sufletul pricinuindu-i astfel mari suferinţe.

Maica Taisia: După ce-am fost curăţiţi şi am refăcut această unire cu Dumnezeu şi când sufletul o rupe din nou, cât de greu e atunci să suporţi o astfel de încercare!

Părintele Ioan: Pe o suprafaţă albă, cea mai mică pată se observă imediat; putem spune acelaşi lucru despre suflet. Din contră, pe o suprafaţă neagră pătată. Unde totul este plin de beznă şi de murdărie, nu se observă nimic. Trebuie deci să veghem din răsputeri asupra noastră, să păstrăm veşnic viu in noi gândul la Dumnezeu şi să ne rugăm cu smerenie.

Maica Taisia: Dai. Batiușca, cât de greu îi este unui om, chiar dacă este sincer, să se zbată pentru a urma această cale; mă gândesc, spre exemplu, la cei care au responsabilitatea altor fiinţe şi care trebuie să lupte pentru a-şi menţine atenţia trează.

Părintele Ioan: Da, e greu, dar ce binefacere se dobândeşte fără încercări? Şi-apoi, dacă privim din alt punct de vedere, mântuirea nu este ea dobândită prin suferinţă? Să fie părtaş Împărăţiei Cerurilor, nu nădăjduieşte orice credincios? „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia Cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea!” (Matei 11, 12). Numai aplecându-se cu hotărâre asupra propriei persoane, numai străduindu-se in luptă. Cei mai zeloşi ajung să-şi atingă scopul. Atunci e necesară rugăciunea.

Maica Taisia: Părinte. Învaţă-mă să mă rog.

Părintele Ioan: Rugăciunea este lucrul cel mai simplu şi in acelaşi timp cel mai dificil. Un copil se poate ruga în felul lui: Când doreşte ceva, ştie să le ceară părinţilor ceea ce doreşte. In ceea ce ne priveşte, noi suntem copiii Împăratului Ceresc. De ce ar trebui să fim o altă persoană când ne adresam Tatălui nostru? Spune-i de ce ai nevoie, cum îl simţi si deschide-ţi inima in faţa Lui. „Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângã toţi cei ce-L cheamă cu toată inima. El împlineşte dorinţele tuturor celor ce se tem de Ei “(Psalmul 145, l8-19). Vin şi-ţi spun din nou: „Îl vei descoperi” (II Samuel 19, 2). Cât de mare este milostenia lui Dumnezeu! Dar cu toate acestea. Trebuie să fii chibzuit şi prudent, să nu-ţi risipeşti duhul, să te fereşti de rătăciri, să-ţi înfrângi mândria.

Maica Taisia: Batiuşca, mi se întâmplă să mă rog cu toată fiinţa. ca şi cum m-aș afla în fata lui Dumnezeu Însuşi. E ca si cum fiinţa mea n-ar mai exista şi atunci rugãciunea mea devine tăcută şi fierbinte. Totuşi, acest lucru nu mi se întâmplă deseori; de asemenea mă feresc să intru in această stare, de teama vrăjmaşului; ar putea să mă laude peste măsură atunci când mă rog astfel, căci eu n-am experienţă şi sunt deci incapabilă să mă, apăr singură de o asemenea cursă. Aceasta este sarcina celor care cunosc o viaţă duhovnicească superioară celei ale mele. Am citit, bineînţeles, scrierile asceţilor care îi pun în gardă mai ales pe începători, cum sunt şi eu, în legătură cu practica rugăciunilor numite contemplative; decât să te angajezi în această luptă de foarte timpuriu, e mai bine să o faci cu extremă prudenţă, ca şi cum ai primi un dar de la Dumnezeu.

Părintele Ioan: Exact acelaşi lucru vreau să ţi-l spun şi eu: fii plină de înţelepciune şi de prudenţă. Asta nu înseamnă că trebuie să eviţi să te rogi cu întreaga familie. Prin această rugăciune Harul divin se revarsă asupra noastră. Trebuie să ceri neîncetat şi cu stăruinţă să primeşti acest Har. Apoi să-l păstrezi cu sfinţenie: nu trebuie să încetezi niciodată şi sub nici un motiv să-L ceri. Vrăjmaşul se teme peste măsură de aceastã rugăciune si de aceea încearcă din toate puterile să te înfricoşeze şi să te înşele. Această rugăciune aduce pacea in suflet; ea dăruieşte sufletului linişte şi calm.

Maica Taisia: De când sunt stareţă nu mă mai rog atât de mult, Batiuşca. Întreaga zi sunt epuizată de sarcinile şi de grijile cărora mã dedic trup şi suflet; când vine noaptea, mă prăbuşesc în așternut. Nici nu mă trezesc bine dimineaţa că mă aşteaptă deja urgenţele. De îndată ce deschid uşa sunt copleşită, mi-e aproape imposibil să regăsesc rugăciunea.

Părintele Ioan: „Mântuirea și rugãciunea nu constau în vorbe” (Matei 6, 7-8); ele au nevoie de o inimă curată si plină de ardoare. Esenţialul este să stăruieşti cu gândul la Dumnezeu, ceea ce înseamnă să-ţi spui mereu rugăciunea lăuntrică cu cugetul curat. Nici eu nu am timp să îndeplinesc toate rânduielile pravilei, dar oriunde mã duc, pe jos sau cu trăsura fie că stau aşezat sau întins, gândul la Dumnezeu nu mă părăseşte niciodată. „Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin.” (Psalmul 15, 8). Gândul că este mereu alãturi de mine nu mã părăseşte niciodată. Şi tu trebuie să te învredniceşti să ajungi aici.

Maica Taisia: Batiuşca, îl simţi într-adevãr alături de tine?

Părintele Ioan: Da, copila mea, Îl simt foarte, foarte aproape de mine. Este veșnic cu mine, după cum spune El Însuşi: „Eu voi locui şi voi umbla in mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu “(II Corinteni 6, 16). Cum aş putea eu oare să mă comport zilnic dacă nu prin Harul lui Dumnezeu?

Maica Taisia: E adevărat Batiuşca, eşti neîncetat la strâmtoare. Te sacrifici pentru alţii până la a uita de tine însuţi.

Părintele Ioan: Ei bine, poate exagerezi putin. Ceea ce fac, fac după propriile mele puteri, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru mântuirea oamenilor. Am fost pregătit pentru acest lucru incă de la hirotonia mea ca preot. Preoţii, care sunt urmaşii Apostolilor, trebuie să trăiască pentru mulţime si nu pentru ei înşişi. „Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? “(Matei 5, 13).

Maica Taisia: Ştiu Batiuşca, că ai slujit ca preot multă vreme. Dar cum se face că acum, oriunde ai fi toate privirile se întorc spre tine?

Părintele Ioan: A fost o perioadă de pregãtire. Cum ar fi oare posibil să conduci lupta fără să te fi pregătit şi fără să fi acumulat experienţă?

Maica Taisia: Da, Batiuşca. Nu a fost uşor pentru tine; dar începând de atunci ți-ai dominat toate ispitele şi toate patimile. Oricine se apropie de tine se află în faţa neclintitei tale credinţe si simte Harul care sălãşluieşte în tine.

Părintele Ioan îşi face semnul crucii şi-mi spune citând: Exagerezi din nou. Mi-am dominat ispitele şi patimile? Nu sunt lipsit de patimi. „Și Harul Lui față de mine nu a fost zadarnic “(I Corinteni 15, 10), m-a întărit şi mi-a dat curaj. Suntem făcuţi doar din slăbiciuni şi păcate; capacitatea noastră de a-L sluji, vine numai de la Dumnezeu.

Maica Taisia: Batiuşca. Credinţa ta este foarte mare iar a mea foarte mică. Dă-mi puţin din credinţa ta.

Părintele Ioan zâmbi şi-mi spuse: Ia cât pofteşti, ia atâta cât poţi duce. Bunătatea Domnului este nemărginită!

Maica Taisia: Glumeşti, Batiuşca, dar mi se întâmplă deseori să şovãi. Nu în ceea ce priveşte credinţa, bineînţeles. O, nicidecum! Cred în Dumnezeu cu tărie şi fără rezerve. Aş vrea să-ţi dau un exemplu: cum aş putea spera să fiu mântuită în drumul pe care mi l-am ales? Este voia lui Dumnezeu sau propria-mi dorinţă? Şi ce să cred despre visele mele, pe care ti le-am povestit deja? Sunt o mulţime de încercări pentru care as avea nevoie de sprijin duhovnicesc, de speranţă şi de Har.

Părintele Ioan: In zadar te laşi tulburată de toate aceste lucruri. Prima datã când ti s-a arătat Dumnezeu, erai doar o copilă. Ce fel de amăgire putea fi aceea? In felul acesta te-a chemat să-L slujeşti şi ţi-a dat un legământ pentru mântuirea ta.

Maica Taisia: La sfârşitul acestei viziuni mi-a spus: „Trebuie să începi prin a trudi. Şi aşa am şi făcut, din răsputeri, dar oare îi este plăcută truda mea? Va primi El ostenelile mele, Îi sunt ele pe plac? Nu sunt sigură de acest lucru căci, înainte de toate, „alta este judecata lui Dumnezeu”.

Părintele Ioan: Cum ar putea să nu-ţi primească ostenelile de vreme ce ţi le-a răsplătit deja cu succes? Gândeşte-te numai la catedrala pe care ai construit-o într-un timp atât de scurt şi având atât de puţine mijloace. Nu ţi-a răsplãtit Dumnezeu ostenelile printr-o astfel de reuşită? Pentru mănăstirea ta şi pentru maicile pe care le conduci spre mântuire. Domnul te va răsplăti infinit mai mult, căci este drept şi bunătatea Sa este fără margini.

Maica Taisia: Dar toate acestea ţin de exterior, vin din afara sufletului, Batiuşca. Da. Am construit o catedrală cu ajutorul donaţiilor făcute de oameni care, la rândul lor le primiseră de la alţii. Toată lumea mă laudă pentru ce am făcut, dar primesc acest lucru din exterior alături de alte lucruri exterioare. Şi unde este sufletul meu in toate acestea? Ce am dobândit in toţi aceşti ani petrecuţi la mănăstire?

Părintele Ioan: Vrei să spui că n-ai dobândit nimic spre folosul sufletului tău? Acest lucru va fi judecat numai de Dumnezeu care poate să vadă in sufletele noastre. Atâta timp cât suntem pe pământ. Taisia, duhul se află amestecat într-un mod foarte strâns cu lucrările din afara lui, iar suferinţele, chiar dacă sunt de natură materială. Sunt răbdate în numele lui Dumnezeu şi spre mărirea Sa. Nu este nicio îndoială că sunt acceptate de El. Catedrala a fost construită graţie donaţiilor altor persoane? Tocmai aici e esențialul. E mult mai uşor să construieşti ceva folosindu-te de proprii tăi bani decât să-ţi asumi dificila sarcină de a~i aduna. Spui că eşti lãudată pentru că ai construit această catedrală. Dar cum poţi evita acest lucru? Mai important decât orice este faptul că milioane de buze vor mări numele lui Dumnezeu in vecii vecilor. Ai construit această catedralã şi Biserica nu te va uita.

Maica Taisia: Odată cu începerea lucrărilor de construcţie, care s-au adăugat la îndatoririle şi obligaţiile mele de stareță, nu mi-a mai rămas timp pentru rugăciune, nici pentru post, nici pentru activităţile monastice.

Părintele loan: Ostenelile nu-ţi sunt trimise numai pentru sufletul tău, ci spre binele tuturor. De aceea sunt atât de mari, mult mai mari decât dacă ar fi fost doar pentru tine. In ceea ce priveşte postul, te înşeli singură. Hrana ta este simplă şi frugală. Este imposibil să ceri mai mult celor care au numeroase sarcini de îndeplinit.

Maica Taisia: Dar păcatele care se datoreazã poziţiei mele de stareță? Ce poţi să-mi spui despre ele?

Părintele Ioan: Ce se poate spune de Mielul lui Dumnezeu care ia asupra Lui toate păcatele lumii? Cere-i lui Dumnezeu să-ţi dea credinţă şi speranţă. Apostolul Petru spune: „De aceea, încingeţi-vă coapsele mintii voastre, fiți treji şi puneţi-vă toată nădejdea în Harul care vã va fi adus la arătarea lui Iisus Hristos “(I Petru 1. 13).

Maica Taisia: Roagã-te pentru mine, Batiuşca, ca să-mi vină Dumnezeu în ajutor prin rugăciunile tale.

Părintele loan: Mă rog şi voi continua să mã rog. Roagă-te si tu pentru mine; rugăciunea ta este puternică.

Maica Taisia: Cât cântăreşte rugăciunea mea? Mă rog pentru tine Batiuşca, e adevărat; o fac pentru că îmi place ca să mă rog pentru tine. Eşti un părinte plin de iubire, nimeni nu doreşte să ți se întâmple vreun rău. Dar uneori mi-e ruşine şi mă tem să mă rog lui Dumnezeu pentru tine, căci cine sunt eu pe lângă tine?.

Părintele Ioan: De ce să te temi şi să-ți fie ruşine, Taisia? Nu e drept să mă lauzi astfel. Sunt cel dintâi dintre pãcãtoşi. Însuși Apostolul Pavel le cerea credincioşilor să se roage pentru el: „Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi “(I Tesaloniceni 5, 25). Şi celălalt Apostol spunea: „Rugați-vă unul pentru altul “(Iacov 5, 16). Este uşor să ne rugăm pentru cei care se roagă pentru noi.

Maica Taisia: Ţi-am scris o dată, Batiuşca, cerându-ţi să te rogi pentru vindecarea unei boli; starea mea s-a ameliorat, dar nu m-am vindecat complet.

Părintele loan: Nu te-ai vindecat complet pentru că nu era necesar. Nu încerca să eviți boala; putem fi bolnavi o perioadă de timp şi putem răbda această încercare. Totul este făcut spre binele nostru, în scopul mântuirii noastre.

(Dialoguri duhovnicești cu părinte Ioan din Cronștad – Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1994)

74742Prin slujbele bisericeşti luaţi conştiinţa unităţii tuturor oamneilor, cu deosebire a tuturor creştinilor ortodocşi (vezii ecteniile, litia, stihurile, canoanele) şi vă învăţaţi să vă iubiţi unii pe alţii, să va îndemnaţi unii pe alţii spre tot lucrul bun.

În slujbele dumnezeieşti ale Bisericii noastre Ortodoxe, clerul şi poporul, sfinţiţii slujitori şi poporul se prezintă ca o unitate; o singură inima şi un singur suflet (Şi ne dă nouă cu o gură şi o inimă a slăvi şi a cânta preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău). Preotul şi diaconul cheamă la rugăciune, la preamărire şi la mulţumire către Dumnezeu şi sfinţii Săi; mirenii se roagă, preamăresc, aduc mulţumiri împreună cu sfinţii slujitori. Această unitate trebuie avută neîncetat în vedere în cultul divin spre care ea sileşte şi îndeamnă pe toţi.

Din cultul divin, din alcătuirea lui, se vede că sfinţiţii slujitori sunt, după harul, darul şi puterea lui Iisus Hristos, mijlocitoti între Dumnezeu şi oameni, care aduc înaintea lui Dumnezeu cererile, mulţumirile şi laudele, pocăinţa lor, că ei sunt săvârşitorii Tainelor Dumnezeieşti.

74868Minunate sunt dumnezeieştile noastre slujbe în toată alcătuirea lor. În ele sunt pomenite şi proslăvite persoane minunate, precum şi fapte ale Domnului, mântuitoare şi de-viaţă-făcătoare pentru oameni. Figura de căpetenie în toate slujbele dumnezeieşti este Soarele Dreptăţii – Hristos atât la vecernie, cât şi la utrenie, dar mai cu seamă la Liturghie.

La vecerniile şi privegherile cele de toată noaptea sunt proslăviţi martorii şi cei ce au bineplacut lui Hristos – apostoli, mucenici, ierarhi, cuvioşi şi toţi sfinţii care au împlinit Evanghelia prin fapte şi care şi-au arătat credinţa în puterea ei mântuitoare, în adevărul veşnic conţinut în ea, în învierea morţilor, în judecata viitoare, în fericirea veşnică viitoare. – Iubiţi priveliştea înţelepciunii dumnezeieşti, a bunătăţii, iubirii şi atotputerniciei dumnezeieşti, nu acele spectacole pământeşti efemere care nu aduc folos sufletului, nu-l înnoiesc, nu-l desăvârşesc. Iubiţi privelsitea nevoinţelor şi virtuţilor sfinţilor lui Dumnezeu, prin care am dobândit milă veşnică şi viaţă veşnică.

Cuvintele evangheliştilor: ca să se împlinească ceea ce e scris de prorocul, precum şi cuvântul Domnului: Sfarsitu-s-a! Arată strânsa legătură a Vechiului Testament cu Noul; că prezicerile din Vechiul Testament s-au împlinit în Noul. De aceea, în biserică se citesc şi se cântă scrieri ale Vechiului Testament şi Noului Testament; de aceea sunt şi antifioanele. Cât de adâncă este înţelepciunea credinţei creştine şi a dumnezeieştilor slujbe! Un adânc şi nestrămutat adevăr.

76101După făgăduinţa Domnului, Duhul adevărului rămâne în Biserică, îi povăţuieşte la tot adevărul pe păstori, precum şi pe ceilalţi membri binecinstitori, ai Bisericii. Priviţi cum a orânduit El dumnezeieştile slujbe ale Bisericii noastre, cât de frumoase, de măreţe, de înţelepte, de instructive, de pline de umilinţă şi zdrobitoare sunt ele! – Priviţi cât de mişcător, de solemn, de înălţător se săvârşeşte pomenirea celui mai mare şi mai uluitor eveniment care a avut loc vreodată în lume: întruparea, viaţa, învăţătura, pătimirea, moartea, învierea şi inalatarea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a mântuitoarei Sale Cine celei de Taină, care se săvârşeşte şi acum şi se va săvârşi până la sfârşitul veacurilor cu adevăratul Trup şi Sânge al Mântuitorului.

În cultul său divin, Biserica, reţine atenţia rugătorilor asupra unor subiecte de cea mai mare trebuinţă, vitale pentru om, şi de care el trebuie să ţină seamă neîncetat: crearea lumii de către Dumnezeu; poruncă ce i-a fost dată omului şi încălcarea ei din nepăsare; caracterul pierzător al păcatului, care a dat naştere blestemului şi morţii; izgonirea din rai sau din locul vieţii fericite a primilor oameni; nevoia fiecărui om de a se pocăi; făgăduinţă făcută lumii lovite de pierzanie de a i se trimite un Mântuitor; venirea Mântuitorului; naşterea Lui în sărăcie, viaţa Lui înainte şi după începutul slujirii oamenilor; propovăduirea şi minunile Lui; împlinirea de către El a toată dreptatea Legii; patimile şi moartea Sa, Învierea şi înălțarea. Tot cultul divin al Bisericii noastre e rânduit cu înţelepciune, dumnezeieşte!

57670Pomenim adeseori în ectenii pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe toţi sfinţii şi , mai vârtos, preacuratul şi de mare cuviinţă Nume al Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, precum şi –aparte- al lui Hristos, pentru a apropia aceste nume de minţile şi inimile credincioşilor şi pentru a arăta apropierea noastră permanentă de Domnul Dumnezeul nostru, de Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi de sfinţi, ca între Cap şi mădularele trupului.

În acatistele Mântuitorului şi Maicii Domnului se cântă noianul milostivirii lui Dumnezeu şi a binefacerilor dumnezeieşti către neamul omenesc vădite în întruparea, învăţătura, viaţa, patimile, moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu, care sunt atât de măreţe, încât dacă i-am cânta lui Dumnezeu atâtea cântări câte firicele de nisip sunt pe pământ, nici atunci nu L-am lăuda şi nu I-am mulţumi cum se cuvine; fiindcă aceste binefaceri se întind la întreaga veşnicie, ne mântuiesc de nenumărate păcate şi căderi, ne dăruiesc sfinţenie, izbăvire de chinurile veşnice, ne înzestrează cu bunuri foarte mari şi fără de număr, ne fac părtăşi înseşi dumnezeirii firii [cf. 2 Ptr 1, 4].

Vecernia

57764Vohodul [ieşirea] de la vecernie – Cel ce S-a pogorât, Acela este Cel Ce S-a suit mai presus de toate cerurile [Ef 4, 10] – este un chip al pogorârii lui Hristos din ceruri pe pământ şi a urcării Sale la cer după săvârşirea operei mântuirii noastre; de aceea duminica se cântă prochimenul: Domnul a împărăţit (înlocuind împărăţia Satanei), întru podoabă S-a îmbrăcat [Ps 92, 1] – în haina unui trup omenesc unit cu Dumnezeirea. De aceea se cântă şi cântările zise “dogmaticele” sau  “bogorodicine” [ale Născătoarei de Dumnezeu]. Biserica le-a rânduit pe toate cu înţelepciune spre învăţătură şi zidirea noastră.

Cred întru unul Dumnezeu…

57324Cred întru unul Dumnezeu…

De ce crezi că în timpul Liturghiei se cântă, în numele tuturor Crezul? (El se citeşte la toate slujbele).

Pentru că ni se înviorează credinţa noastră în Dumnezeu Cel în Trei Ipostase, de-viaţă şi de-minune-făcătorul a toate şi prin înviorarea ei cei ce cu ajutorul ei ne-am făcut mai râvnitori spre facerea de bine să avem parte de săvârşirea tainei Trupului şi Sângelui lui Hristos, fiindcă fără o credinţă vie şi dreaptă ea nu ne poate aduce folos şi nu poate fi însuşită, pentru că ea se însuşeşte numai prin credinţă şi se simte în roadele ei mântuitoare.