Interviu cu Sfântul Ioan de Kronstadt

s_i_kMaica Taisia: Faptul că am fost într-o legătură spirituală cu regretatul părinte Ioan din Kronştad, a cărui amintire este nemuritoare, a fost o mare bucurie pentru mine. Am avut multe dialoguri cu el. L-am consultat in legătură cu experienţele duhovniceşti pe care le-am trăit in viaţa monahală. Cu cugetul plin de răspunsurile încărcate de bunătate ale părintelui, mă retrăgeam seara in chilia mea pentru a consemna ceea ce-mi spusese. Străduindu-mă să nu omit nici unui din cuvintele sale. Aceste însemnări constituie o adevărată carte.

Spre sfârşitul vieții părintelui Ioan (nu-mi amintesc exact data) i-am vorbit despre însemnările mele, iar el şi-a exprimat dorința de a le citi. Le-a găsit potrivite. A mai făcut totuşi, cu propria-i mână câteva corectãri si adăugiri, apoi mi-a spus: „Faptul că ai notat cuvintele mele. Este un lucru bun. Sfântul Apostol spunea: „Vă laud, fraţilor că in toate lucrurile vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat “(I Corinteni 11, 2). Ceea ce înseamnă că sămânţa a crescut pe pământ fertil şi că vor putea fi hrăniţi şi alţii cu roadele pe care le va da.”

Iată deci aceste însemnări care încep cu anul 1891, an in care părintele Ioan a întreprins prima sa călătorie la Sura, in regiunea sa natală, sat în care intenţiona să construiască o biserică parohială din piatră. Când s-a întors de la Sura. Dupã ce navigase pe Şeksna până la Ritinsk, părintele Ioan a fost aşteptat la Şerepoveţ de M. L. care îl invitase şi ii pusese la dispoziţie un vapor. In ajunul acelei zile, 17 iulie, mă dusesem la Şerepoveţ pentru a rezolva nişte probleme ale mănăstirii, neştiind nimic despre aşteptată vizită a părintelui Ioan. Am aflat de venirea sa in cursul serii. Citește în continuare „Interviu cu Sfântul Ioan de Kronstadt”

Anunțuri

O singură inima şi un singur suflet

74742Prin slujbele bisericeşti luaţi conştiinţa unităţii tuturor oamneilor, cu deosebire a tuturor creştinilor ortodocşi (vezii ecteniile, litia, stihurile, canoanele) şi vă învăţaţi să vă iubiţi unii pe alţii, să va îndemnaţi unii pe alţii spre tot lucrul bun.

În slujbele dumnezeieşti ale Bisericii noastre Ortodoxe, clerul şi poporul, sfinţiţii slujitori şi poporul se prezintă ca o unitate; o singură inima şi un singur suflet (Şi ne dă nouă cu o gură şi o inimă a slăvi şi a cânta preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău). Preotul şi diaconul cheamă la rugăciune, la preamărire şi la mulţumire către Dumnezeu şi sfinţii Săi; mirenii se roagă, preamăresc, aduc mulţumiri împreună cu sfinţii slujitori. Această unitate trebuie avută neîncetat în vedere în cultul divin spre care ea sileşte şi îndeamnă pe toţi.

Din cultul divin, din alcătuirea lui, se vede că sfinţiţii slujitori sunt, după harul, darul şi puterea lui Iisus Hristos, mijlocitoti între Dumnezeu şi oameni, care aduc înaintea lui Dumnezeu cererile, mulţumirile şi laudele, pocăinţa lor, că ei sunt săvârşitorii Tainelor Dumnezeieşti.

Iubiţi privelsitea nevoinţelor şi virtuţilor sfinţilor lui Dumnezeu

74868Minunate sunt dumnezeieştile noastre slujbe în toată alcătuirea lor. În ele sunt pomenite şi proslăvite persoane minunate, precum şi fapte ale Domnului, mântuitoare şi de-viaţă-făcătoare pentru oameni. Figura de căpetenie în toate slujbele dumnezeieşti este Soarele Dreptăţii – Hristos atât la vecernie, cât şi la utrenie, dar mai cu seamă la Liturghie.

La vecerniile şi privegherile cele de toată noaptea sunt proslăviţi martorii şi cei ce au bineplacut lui Hristos – apostoli, mucenici, ierarhi, cuvioşi şi toţi sfinţii care au împlinit Evanghelia prin fapte şi care şi-au arătat credinţa în puterea ei mântuitoare, în adevărul veşnic conţinut în ea, în învierea morţilor, în judecata viitoare, în fericirea veşnică viitoare. – Iubiţi priveliştea înţelepciunii dumnezeieşti, a bunătăţii, iubirii şi atotputerniciei dumnezeieşti, nu acele spectacole pământeşti efemere care nu aduc folos sufletului, nu-l înnoiesc, nu-l desăvârşesc. Iubiţi privelsitea nevoinţelor şi virtuţilor sfinţilor lui Dumnezeu, prin care am dobândit milă veşnică şi viaţă veşnică.

Cuvintele evangheliştilor: ca să se împlinească ceea ce e scris de prorocul, precum şi cuvântul Domnului: Sfarsitu-s-a! Arată strânsa legătură a Vechiului Testament cu Noul; că prezicerile din Vechiul Testament s-au împlinit în Noul. De aceea, în biserică se citesc şi se cântă scrieri ale Vechiului Testament şi Noului Testament; de aceea sunt şi antifioanele. Cât de adâncă este înţelepciunea credinţei creştine şi a dumnezeieştilor slujbe! Un adânc şi nestrămutat adevăr.

Duhul adevărului rămâne în Biserică

76101După făgăduinţa Domnului, Duhul adevărului rămâne în Biserică, îi povăţuieşte la tot adevărul pe păstori, precum şi pe ceilalţi membri binecinstitori, ai Bisericii. Priviţi cum a orânduit El dumnezeieştile slujbe ale Bisericii noastre, cât de frumoase, de măreţe, de înţelepte, de instructive, de pline de umilinţă şi zdrobitoare sunt ele! – Priviţi cât de mişcător, de solemn, de înălţător se săvârşeşte pomenirea celui mai mare şi mai uluitor eveniment care a avut loc vreodată în lume: întruparea, viaţa, învăţătura, pătimirea, moartea, învierea şi inalatarea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a mântuitoarei Sale Cine celei de Taină, care se săvârşeşte şi acum şi se va săvârşi până la sfârşitul veacurilor cu adevăratul Trup şi Sânge al Mântuitorului.

În cultul său divin, Biserica, reţine atenţia rugătorilor asupra unor subiecte de cea mai mare trebuinţă, vitale pentru om, şi de care el trebuie să ţină seamă neîncetat: crearea lumii de către Dumnezeu; poruncă ce i-a fost dată omului şi încălcarea ei din nepăsare; caracterul pierzător al păcatului, care a dat naştere blestemului şi morţii; izgonirea din rai sau din locul vieţii fericite a primilor oameni; nevoia fiecărui om de a se pocăi; făgăduinţă făcută lumii lovite de pierzanie de a i se trimite un Mântuitor; venirea Mântuitorului; naşterea Lui în sărăcie, viaţa Lui înainte şi după începutul slujirii oamenilor; propovăduirea şi minunile Lui; împlinirea de către El a toată dreptatea Legii; patimile şi moartea Sa, Învierea şi înălțarea. Tot cultul divin al Bisericii noastre e rânduit cu înţelepciune, dumnezeieşte!

Pomenirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

57670Pomenim adeseori în ectenii pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe toţi sfinţii şi , mai vârtos, preacuratul şi de mare cuviinţă Nume al Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, precum şi –aparte- al lui Hristos, pentru a apropia aceste nume de minţile şi inimile credincioşilor şi pentru a arăta apropierea noastră permanentă de Domnul Dumnezeul nostru, de Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi de sfinţi, ca între Cap şi mădularele trupului.

În acatistele Mântuitorului şi Maicii Domnului se cântă noianul milostivirii lui Dumnezeu şi a binefacerilor dumnezeieşti către neamul omenesc vădite în întruparea, învăţătura, viaţa, patimile, moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu, care sunt atât de măreţe, încât dacă i-am cânta lui Dumnezeu atâtea cântări câte firicele de nisip sunt pe pământ, nici atunci nu L-am lăuda şi nu I-am mulţumi cum se cuvine; fiindcă aceste binefaceri se întind la întreaga veşnicie, ne mântuiesc de nenumărate păcate şi căderi, ne dăruiesc sfinţenie, izbăvire de chinurile veşnice, ne înzestrează cu bunuri foarte mari şi fără de număr, ne fac părtăşi înseşi dumnezeirii firii [cf. 2 Ptr 1, 4].

Vecernia

57764Vohodul [ieşirea] de la vecernie – Cel ce S-a pogorât, Acela este Cel Ce S-a suit mai presus de toate cerurile [Ef 4, 10] – este un chip al pogorârii lui Hristos din ceruri pe pământ şi a urcării Sale la cer după săvârşirea operei mântuirii noastre; de aceea duminica se cântă prochimenul: Domnul a împărăţit (înlocuind împărăţia Satanei), întru podoabă S-a îmbrăcat [Ps 92, 1] – în haina unui trup omenesc unit cu Dumnezeirea. De aceea se cântă şi cântările zise “dogmaticele” sau  “bogorodicine” [ale Născătoarei de Dumnezeu]. Biserica le-a rânduit pe toate cu înţelepciune spre învăţătură şi zidirea noastră.

Cred întru unul Dumnezeu…

57324Cred întru unul Dumnezeu…

De ce crezi că în timpul Liturghiei se cântă, în numele tuturor Crezul? (El se citeşte la toate slujbele).

Pentru că ni se înviorează credinţa noastră în Dumnezeu Cel în Trei Ipostase, de-viaţă şi de-minune-făcătorul a toate şi prin înviorarea ei cei ce cu ajutorul ei ne-am făcut mai râvnitori spre facerea de bine să avem parte de săvârşirea tainei Trupului şi Sângelui lui Hristos, fiindcă fără o credinţă vie şi dreaptă ea nu ne poate aduce folos şi nu poate fi însuşită, pentru că ea se însuşeşte numai prin credinţă şi se simte în roadele ei mântuitoare.