Ce este Liturghia? Dumnezeiasca cină, nunta Mielului, în care Mielul lui Dumnezeu se uneşte cu sufletele credincioşilor.
Ce este prestolul? Este noul Sinai al arătării lui Dumnezeu, pe care răsare adevăratul Legiuitor şi Judecător al lumii. Stând ca şi Moise, înaintea Domnului şi vorbind cu Domnu, ca şi cum ar vorbi cu un Prieten, preotul săvârşeşte înfricoşătoarea Taină a împăcării oamenilor cu Dumnezeu, aducând jertfă nesangeroasa de ispăşire şi curăţire pentru păcatele sale şi pentru greşelile oamenilor [cf. Evr 9, 7].
Ce este prestolul? Este dumnezeiasca Golgota, pe care a fost răstignit şi a murit pentru păcatele lumii Mielul lui Dumnezeu. Iată, pe prestol şi în spatele lui aveţi în faţă crucea, ca pe Golgota; în faţa ochilor voştri stau, lângă crucea Fiului său plângând cu amar Maica Domnului şi Ioan Teologul, ucenicul iubit şi confidentul lui Iisus Hristos, plângând şi el. Stă în faţa voastră Golgota, adevărata Golgota. Aduceţi-vă repede aminte ce s-a petrecut pe Golgota pentru voi; plângeţi-vă păcatele şi nu-L răstigniţi a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu, fiindcă dacă veţi trăi nepocaiti şi veţi păcătui fără de pedeapsă, îl veţi răstigni a două oară pe Mielul lui Dumnezeu [cf. Evr. 6, 6].
Ce este prestolul? Este tronul Împăratului împăraţilor şi al Domnului domnilor de pe care îşi împarte credincioşilor poruncile Sale; este scaunul de Judecată de pe care judecă lumea întru dreptate şi popoarele întru adevărul Său [Ps 9, 5]; este catedrala dumnezeiescului Învăţător, Care învaţă cuvintele vieţii veşnice [In 6, 68].
Ce este prestolul? Este cerul, Împărăţia cerurilor, raiul, care le-a fost închis odinioară celor născuţi pe pământ, pentru păcatele lor şi care, în vremea din urmă, a fost deschis prin Crucea Fiului lui Dumnezeu.
Ce sunt uşile împărăteşti? Sunt uşile Împărăţiei cerurilor, ale cerului, ale raiului. De ce este închipuită în ele Buna vestire a Preasfintei născătoare de Dumnezeu? Fiindcă Buna vestire este începutul mântuirii noastre; dacă n-ar fi fost ea, nu s-ar fi deschis pentru noi uşile Împărăţiei cerurilor, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu fiind numită Ea Însăşi Uşa prin care intrăm în rai; fiindcă Ea ne-a deschis nouă raiul prin întruparea din Ea a Fiului lui Dumnezeu. Pe uşile împărăteşti vedem pe Arhanghelul Gavriil şi pe Fecioara Maria; aceasta înseamnă că prin întrupare cerul s-a unit cu pământul, îngerii s-au amestecat cu oamenii, alcătuind împreună o singură Biserică.
Evangheliştii sunt închipuiţi pe uşile împărăţeşti ca vestititori ai mântuirii noastre, ca nişte călăuze care ne arată drumul spre Dumnezeu prin vestea lor cea bună despre întrupare, despre invatatura, faptele minunate, patimile, moartea, învierea şi înălţarea lor la cer a Fiului lui Dumnezeu, ca unii cărora le datorăm credinţa noastră în Hristos, prin care, toţi, fără nici o oprelişte, ne putem duce în rai.