Liturgia este totul pe lume

Ce poate fi mai măreţ, mai mişcător, mai de-viaţă-făcător pe pământ decât slujirea Liturghiei? Aici se închipuie şi se săvârşeşte cea mai mare taină a iubirii lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc – unirea lui Dumnezeu cu oamenii prin întrupare, prin dumnezeiasca sa învăţătură, prin pătimire, moarte, îngropare şi înviere – taina înnoirii şi îndumnezeirii omenirii, taina unirii oamenilor cu Dumnezeu prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui.

Prin măreţia sa, această taină covârşeşte mintea şi stârneşte pe fiecare creştin raţional spre cucernicie, mulţumire şi preamărire adusă lui Dumnezeu. Lucrarea pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin Liturghie întrece prin măreţia sa orice altă lucrare dumnezeiască în lume şi însăşi facerea lumii. Este cu adevărat o slujire cereasac a lui Dumnezeu pe pământ, pe care se cuvine să o primim cu înţelegere şi vrednicie; este o fericire, pace şi bucurie pentru suflet! Hrăneşte mintea, veseleşte inima, cheamă lacrimi de umilinţă, de evlavie, de recunoştinţă, îndeamnă la nevoinţele tagaduitoare de sine ale iubirii, milostivirii şi compasiunii faţă de toţi oamenii; îi înveseleşte pe toţi întru nădejdea învierii şi nemuririi.

Oare de ce se arată oamenii atât de nepăsători faţa de Liturghie? Din sărăcia judecăţii, de puţină credinţă şi din necredinţă şi din pricina patimilor acestei vieţi.

De ce oare iubesc mai mult teatrul decât biserica? Mai mult tiradele şi năzbâtiile actorilor decât dumnezeieştile slujbe? Teatrul înfăţişează viaţa omenească de fiecare zi, plină de griji, de patimi, speranţe, de amăgiri şi dezamăgiri, cu bucuriile şi amărăciunile ei, cu viciile şi virtuţile ei, cu iubirea trupească, pătimaşă şi cu ura; omul se vede acolo ca într-o oglindă, se distrează, rămâne încântat de sine, adeseori chiar de propriile sale vicii, le aplaudă, le aprobă, răsplătind cu mărinimie măiestria cu care sunt redate.

Pentru Liturghie însă omul rămâne în majoritatea cazurilor nepregătit, nevrednic de a trăi viaţa ei, de a-i pătrunde măreţia şi rosturile ei mântuitoare, de a se induhovnici şi îndumnezei: cei pământeşti se desfată cu cele pământeşti. Sunt însă şi oameni pentru care Liturgia este totul pe lume.

Publicitate

Un gând despre “Liturgia este totul pe lume

  1. As vrea sa merg la Sfanta Liturghie in fiecare zi ! O, cat de trista e starea actuala a omenirii, a oamenilor cu inimile lor impietrite, a oamenilor prinsi in fuga de a agonisi cat mai mult si cat mai mult, a oamenilor care alearga catre nici ei nu stiu ce. O, cum spunea Parintele Arsenie Boca, ca daca nu ne vom pocai-toti-si fiecare n parte-zile negre vom vedea si vor veni, asa si este, le vedem caci au si venit, si nu e nimic de mirare, caci vedem in jur Diferenta intre oamnei ca graul amestecat cu neghina, si creste sarmanul grau-numai el stie cum si Dumnezeu-dar creste aproape sufocat de neghina din toate partile… Mantuitorul ne a intrebat: va gasi oare Fiul Omului Credinta pe pamant cand va veni? si din pricina lipsei de Credinta, Dragostea multora se va raci-o, cat de Adevarate sunt cuvintele Mantuitorului ! Lipsa de profunzime, de interes, de credinta, de cercetare, de interes-iarasi zic-ne a adus aici, pt ca asta vedem: oameni dezinteresati de cele duhovnicesti, pur si simplu-care se lasa-robiti de cele lumesti, si ajung reci, si ajung, ignoranti, si ajung nepasatori… Nu, fratilor, noi NU am fost asa, parintii, bunicii si strabunicii nostrii NU au fost asa, aveau dragoste, aveau respect, aveau credinta, aveau interes-cu toate ca nu aveau atata acces ca si noi la atatea si la media si la carti si articole ca azi-cu toate ca in multe cazuri, strabunicii nostrii NU aveau o Biblie acasa pe masa, o stiau aproape pe de rost, dar azi, dar azi…Sa ne trezim, sa ne antrenam Vointa, sa L cautam cu toata inima, si L vom gasi, caci la Sfanta Liturghie IL simti pe Dumnezeu aproape ca pe Parintele tau, iar tu te simti ca un Fiu/Fiica a Lui, si te simti implinit, pe deplin, caci ti ai redescoperit esenta si izvorul, sensul vietii tale si al vesniciei tale… Fie ca, toti cati in Hristos ne am botezat, in Hristos sa ne si imbracam ca NU cumva fiind goi sufleteste sa NU fim primiti in Imparatia Sa ci sa auzim Binecuvantarea pe care o vor primi toti cei ce L iubesc pe Domnul : Veniti binecuvantatii Tatalui Meu ! Doamne ajuta ! Amin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s