Omul este atât de adânc vătămat, stricat şi spurcat de către păcat, care e nesfârşit de felurit, încât chiar nevoindu-se multă vreme în vederea duhovnicească şi cugetarea la cele dumnezeieşti, dacă slăbeşte pentru o clipă frâiele duhovniceşti ale minţii şi ale inimii, îndată poate să se pogoare la gânduri şi simţăminte josnice, trupeşti, spurcate, pentru că rădăcinile păcatelor sunt adânci şi în toate părţile pătrund în inima omenească şi se întâmplă nu rareori să rămână în om până la moartea lui, paralizându-i sufletul.
Doar prin răbdare, prin înfrânare, prin rugăciunea neîncetată, prin dureri şi prin suferinţe se dezrădăcinează ele. „Voi fi măcinat de dinţii fiarelor”, spunea Sfântul Ignatie Purtătorul de Dumnezeu, „ca să mă fac pâine curată a lui Dumnezeu”.
(Sfântul Ioan Kronstadt – Ultimile însemnări)
Sfântul Ioan de Kronstadt 