Lăuda-se-vor cuvioşii întru slavă, şi se vor bucura întru aşternuturile lor (Ps. 149, 5). Să ne amintim viaţa cuvioasei Xenia: părăsirea casei părinteşti, nepăsarea faţă de bogăţie şi vază şi logodnic; dragostea ei înflăcărată pentru Hristos; postul, rugăciunea, istovirea trupului, grija pentru mântuirea sufletelor fecioarelor.
De unde asemenea năzuinţă către Dumnezeu în sufletele credincioase şi evlavioase? Din aceea că cine se aseamănă se adună: sufletul, care a fost zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, năzuieşte către Cel cu care se aseamănă, chipul năzuieşte spre Chipul dintâi, lumina – către Lumină, viaţa – către Viaţă, puterea bună – către Puterea bună, înţelegerea – către Izvorul înţelepciunii.
Iar oamenii necredincioşi şi nerozi, păcătoşi şi răi, năzuiesc şi ei către cel cu care se asemănă: năzuiesc către diavolul cel rău şi viclean, răul năzuieşte către rău, întunericul – către întuneric, necurăţia – către necurăţie, puterea rea – către puterea rea. Oamenii dormitează asemenea fecioarelor nebune – necredincioşi sau credincioşi fără fapte bune, fără milă faţă de aproapele. Cu toată credinţa lor, fecioarele nebune nu aveau fapte bune, şi de aceea au fost osândite. O, cât de mulţi dintre creştini vor fi osândiţi!
Unii se obişnuiesc atât de mult cu păcatele şi au conştiinţa atât de stricată că nici nu socot păcatul drept păcat, ci drept un lucru obişnuit şi oarecum îngăduit, sau cred că este o dovadă de pricepere şi îndemânare şi îndrăzneală să îi amăgeşti şi să îi înşeli pe alţii şi să te foloseşti de neatenţia şi de neştiinţa lor spre folosul propriu. Trebuie să ne păstrăm conştiinţa sănătoasă, curată, nepătată, simţitoare, gingaşă, ca să respingă fără întârziere atingerea orişicărui păcat ca pe o otravă ucigaşă, pentru că plata păcatului este moartea. Astfel, în vremea vicleană de acum a libertăţilor de tot felul, pe nedrept date, nedrept înţelese, unii nu socot drept păcat nici uciderea, nici preacurvia, nici jaful…
Viaţa noastră este o necontenită punere la încercare prin împrejurările lumeşti şi prin ciocnirile cu oamenii, ca să se vadă câtă aplecare au sufletul şi inima noastră către credinţă, către nădejde, către dragostea de Dumnezeu, Făcătorul lor, şi către dragostea de aproapele, şi câtă aplecare au către păcat şi către feluritele patimi trupeşti lumeşti sau către ascultarea faţă de diavol, care lucrează prin patimile trupeşti şi prin înşelările lumii. 
Sfântul Ioan de Kronstadt 