Oare nu simţiţi că aţi pierdut ceva ?
Dar vă daţi seama care este această pierdere ? E vorba de ceva foarte însemnat: aţi pierdut în voi înşivă ceea ce era sădit chiar în firea voastră – aţi pierdut asemănarea cu Dumnezeu, pe care aţi stricat-o, aţi schimonosit-o, aţi pângărit-o.
Deci, căutaţi cât mai curând această drahmă pierdută.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
Voia păcătoasă primită la tinereţe, din înţelegere greşită, din lipsă de prevedere şi din obişnuinţa cea rea, rămâne în suflet şi în mădularele trupeşti până la anii maturităţii, iar uneori până la bătrâneţe şi îndeobşte toată viaţa. Adu-ţi aminte şi fereşte-te!
(Sfântul Ioan de Kronstadt)
Ce este istoria neamului omenesc ? Istoria căderilor şi ridicărilor omeneşti, istoria clătinării gândurilor omeneşti, a vieţii familiale şi sociale, şi istoria căderilor împărăţiilor şi popoarelor sau a oraşelor şi a instituţiilor. Dar vremea noastră ce tablou ne înfăţişează ?
Un tablou de cădere a tuturor societăţilor. Unde este pricina acestei slăbiciuni a minţilor, păturilor sociale, instituţiilor, al căror rost este întărirea statului ce se clatină şi care, cu toate acestea, se clatină ele însele ? Unde este pricina întunecării, a slăbiciunii şi a căderii ? în necredinţă, în căderea de la Dumnezeu, de la preaînţeleptele Lui porunci, în nădăjduirea în propria raţiune oarbă, în urmarea propriilor patimi.
După faptă şi răsplată: fără Dumnezeu, fără raţiunea dumnezeiască, fără legea lui Dumnezeu, fără Biserica lui Dumnezeu, care e stâlpul şi întărirea adevărului (1 Tim. 3, 15), societăţile nu pot sta neclintite şi instituţiile lor nu pot avea temelie tare, şi ca atare se destramă toate, fiindcă s-a zis: fără Mine nimic nu veţi putea face (In. 15,5).
Aleargă la sfintele şi atotputernicele rugăciuni ale Maicii lui Dumnezeu, nu te lipsi de acest har. Ajunge rugăciunea ei pentru a-L pleca pe Dumnezeu spre milostivire faţă de toţi, şi faţă de tine. Amin.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)
În orice om, chiar dacă el este înţelept, se află şi multă prostie -uneori prostie respingătoare. Totdeauna păzeşte-te, omule, de tine însuţi, de propria ta prostie: această neasemuit de mare prostie este păcatul, de la care vine toată vătămarea şi pierzarea.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)
Sfântul Ioan de Kronstadt 