Nu te poţi schimba singur

Dacă vrei să îndrepţi neajunsurile unuia, nu încerca să o faci bizuindu-te pe propriile tale mijloace. Bunele noastre intenţii pot cădea adesea chiar din pricina noastră, a unor patimi cum ar fi trufia şi a răutăţii ce vine din ea. „Aruncă spre Domnul grija ta” (Psalmul 54, 25), roagă-te Celui ce cearcă inimile şi rărunchii (cf. Psalmul 7, 9), din toată inima, pentru ca El însuşi să lumineze mintea şi inima omului. Dacă va vedea că rugăciunea ta este plină de iubire şi porneşte din toată inima, va îndeplini, de bună sea­mă, dorinţa inimii tale şi vei vedea îndată schimbare la cel pentru care te rogi. Aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt (Psalmul 76, 10).

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Un gând despre “Nu te poţi schimba singur

  1. qscw

    Dar te poti schimba prin Domnul şi întru Domnul? Oare nu este mai bună fapta ta prin fiinţă decât numai cea prin vorbire şi gândire. Toate lucrurile şi cele spre păcat şi cele spre mântuire sunt cunoscute Domnului care nu judecă decât inima ta, şi după inima ta de simţi ruşinea neascultării edenice, Domnul te cercetează şi te cearta de nu te îndrepţi. Dacă fapta ta este spre smintirea celor slabi în credinţă şi este de la Domnul, pe cine să asculţi pe cel slab în credinţă sau pre Domnul, ruşinea de oameni şi facerea faptei întru legământul tău cu Domnul, cine o poate trece? Cine nu se tulbură nu se îndreaptă, şi uneori şi cel ce face se tulbură de n-ar fi Domnul să-l limpezească. Tulburarea vine de la potrivnic şi limpezirea de la Domnul sau invers? Într-adevar fapta spre zidire e bună dar trebuie cercetate temeliile şi materialul. Poţi fi pur ca cristalul şi la fel de rece, de nu te tulburi prin semenul tău ca să-l limpezeşti, tulburându-te, inima ta nu se încălzeşte. Această fapta de la inimă spre inimă sau spre inimi prin cel ce cercetează şi este măsura tuturor inimilor este spre zidire, fie că este faptă cu mintea, cu inima, cu trupul, ascunsă şi neascunsă, spre jertfire sau spre ridicare, spre suferinţă în nefacere voii rele sau spre alinare.

Lasă un comentariu