În inima omului se produce fie apropierea de Dumnezeu, fie îndepărtarea de El şi, în acelaşi timp, pace şi bucurie sau tulburare, spaimă, apăsare, viaţă sau moarte duhovnicească. De cele mai multe ori apropierea se produce când avem necazuri şi când doar Domnul, spre Care ne îndreptăm cu toată inima, ne poate izbăvi de ele.
Aşa ni se apropie inima de El.
Îndepărtarea survine atunci când nu ducem lipsă de nimic, când ne bucurăm de belşugul bunurilor pământeşti, care îl fac să se trufească pe omul vechi, trupesc. Inima omului pierde credinţa şi îl uită pe Dumnezeu, Judecătorul şi Binefăcătorul său, tocmai atunci când omul devine avid de bogăţie, de slavă, de faimă şi când le-a obţinut pe acestea. Atunci uită de nemurirea sufletului, uită datoria de a-L iubi din toată inima pe Dumnezeu, pe fiecare om, ca pe sine însuşi.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Sfântul Ioan de Kronstadt 
Pingback: Razboi întru Cuvânt » Intre nebunia ucigasa a lumii si cuvintele vii ale Duhului