Să nu te tulbure ura care clocoteşte în tine !

5959838-mdSă nu te tulbure ura care clocoteşte în tine şi care tinde să dea pe dina­fară în vorbe de mânie; porunceşte-i mai bine să tacă şi să moară. Altminteri, obişnuindu-se să vadă că i te supui şi că poate să se reverse ne­stăvilit din gura ta, te va lua în stăpânire. întocmai ca apa oprită de un dig de pământ care, când găseşte o spărtură, o lărgeşte tot mai mult, căutând să răzbească prin ea; dacă nu o astupăm deloc, sau o astupăm de mântuială, în cele din urmă, slăbind preocuparea noastră de a drege digul şi după asalturile repetate ale apei, aceasta nu încetează să-şi facă loc, din ce în ce mai insis­tent, încât până la urmă devine foarte greu, dacă nu imposibil, să fie zăgă­zuită.

Aşa şi cu ura care se strecoară în sufletul omului: dacă îi îngăduim să răzbească afară, o dată, de două, de trei ori, va începe să se reverse din ce în ce mai tare şi, în cele din urmă, va rupe zăgazul şi va inunda. Ţine seama că apele răutăţii stau adunate în suflet, după cuvântul Psalmistului: „au intrat ape până la sufletul meu” (Psalmul 68, 1).

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

De ce nu primeşte sufletul iertare de păcate dacă recunoaşte

De ce oare sufletul păcătos nu primeşte iertare de păcate decât dacă recunoaşte, în adâncul inimii, cât sunt ele de iraţionale, de primej­dioase şi de mincinoase? Fiindcă inima înseamnă sufletul. Aşa cum, atunci când a săvârşit păcatul, omului i s-a părut plăcut şi „respectabil”, tot aşa atunci când se căieşte de păcat, trebuie să-l recunoască vătămător şi cu totul mincinos. Iar căinţa, atunci când are loc, aduce durere inimii, după cum şi pofta păcatului provoacă durere în inimă.

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Descoperă lucrarea lui Dumnezeu în inima ta

Dumnezeu se bucură atunci când omul descoperă lucrarea Sa în inima lui, fiindcă El este lumina şi adevărul. Diavolul se teme grozav de aceasta, fiindcă el este întuneric şi minciună. Iar întunericul nu se arată la lumină, pentru a nu i se putea descoperi faptele. Diavolul este puternic doar atunci când se foloseşte de întuneric, de înşelăciune, de minciună. Dă-i în vileag minciuna, scoate-i-o la lumină şi el va dispărea îndată. Diavolul îl atrage pe om în toate patimile prin înşelăciune; prin înşelăciune îi adoarme pe oameni, îi face să nu vadă lucrurile în adevărata lor lumină. Peste multe lucruri stă pusă acoperitoarea diavolului.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Omul pare a se apropia de Dumnezeu mai mult cu gura

Nefireasca dominaţie a cărnii asupra spiritului se explică printre altele şi prin aceea că spiritul pare a fi „îngropat” în carne, legat de aceasta. Aceasta iese în evidenţă îndeosebi în raport cu slujirea lui Dum­nezeu. Omul pare a se apropia de Dumnezeu mai mult cu gura, cu trupul, fals, nu I se închină în duh şi adevăr. într-adevăr, trăim adesea ca şi cum n-ar exista în noi spirit, suprema treaptă a desfrânării vădindu-se în om atunci când spiritul este sufocat cu totul şi când omul rămâne doar trup şi nimic altceva. „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia pentru că sunt numai trup” (Facerea 6, 3).

Priviţi cu atenţie în ce chip îl cinstesc oamenii pe Dumnezeu: veţi constata că trupul încearcă să o ia înaintea spiritului. La sfinţi se vede că spiritul precumpăneşte asupra trupului, fiindcă aceştia trăiesc cu spiritul, nu văd în lume nimic altceva decât spirit, înţelepciunea, atotputernicia şi bunătatea lui Dumnezeu vădindu-se în toate. în orice feno­men, în orice lucru văd pecetea spiritului.

La oameni există o preponderenţă considerabilă a trupului asupra spiritului şi ea apare în faptul că ei recunosc doar cele ce pot fi percepute prin simţuri, nu văd – cum se spune – mai de­parte de lungul nasului; omul simţurilor, omul trupesc vede lumea aproape ca şi fiinţele necuvântătoare, iraţionale; îl lasă rece înţelepciunea, puterea pu­rurea fiitoare, bunătatea Creatorului.

Citeşte Cartea Sfântă şi vede în ea numai buchea. Când se roagă, mintea îi zburdă, trecând mecanic peste cuvin­tele rugăciunii, nu le pătrunde sensul, ignoră arta rugăciunii în duh şi adevăr. Trupul predomină şi sistemul de învăţământ. (Nicăieri nu se învaţă în şcoală ceea ce reprezintă lucrul de căpetenie al practicii creştine: cum să ne rugăm; se învaţă oare undeva cum să-L vedem pe Dumnezeu?) Trupul va continua să domine lumea până la sfârşitul veacului, astfel încât „Domnul când va veni – să judece lumea – va găsi oare credinţă pe pământ?” (Luca 18, 8), ca şi la oamenii lumii celei dintâi (necredinţa este isprava trupului).

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)