Vrei să vezi cum te păcăleşte diavolul ?

1114018-lgDe ce oare nu uităm niciodată defăimările care ne vin de la oameni, ne mâniem pe ei şi îi duşmănim, dar uităm repede cele mai rele, mai nocive şi mai îndărătnice defăimări ce ne vin de la diavolul, deşi suntem victima acestora de o mie de ori pe zi, în timp ce ţinem minte, şi nu doar o singură zi, jignirea pe care ne-a adus-o o persoană oarecare?

Aceasta este o ispită diavolească (diavolul ştie cum să ne înşele şi o face cu abilitate; atunci când ne defăimează în vreun fel, o face sub masca propriului nostru egoism, ca şi când ar vrea mai întâi să ne facă pe plac, folosindu-se de o pornire pătimaşă a noastră, pentru ca mai pe urmă să ne lovească de moarte şi să ne facă să plătim amarnic iraţionalul, nerodul nostru egoism). Jignirile care ne vin de la alţii diavolul caută de fiecare dată să le umfle de o sută de ori, înfăţişându-ni-le într-o lumină mincinoasă. Şi aici nu face decât să se ascundă în spatele egoismului nostru, ca şi când ne-ar pizmui pentru bunăstarea noas­tră, pe care alţii ar vrea, chipurile, să ne-o distrugă, defăimându-ne.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Nimic nu este mai schimbător decât materia

4484294-mdNimic nu este mai schimbător decât materia. Ea se transformă în mi­lioane de feluri, pe cale naturală, sau după legile Creatorului. Ca să nu mai vorbim de transformările miraculoase, de pildă: focul în rouă, apa în sânge, apa în vin, toiagul în şarpe; omul însuşi transformă materia în mii de feluri. Ce-am putea spune atunci de Atotfăcătorul Dumnezeu?

Schimbarea este o calitate a materiei. Dumnezeu nu i-a dat spiritului raţional această cali­tate şi nu i-o va da niciodată. Calitatea de căpetenie a sufletului este că rămâ­ne neschimbat. Dar spiritul raţional cel creat are însuşirea de a se desăvârşi în lucrarea binelui. Triumful spiritului asupra materiei constă în faptul că spiritul o transformă în mii de feluri. Luaţi seama, de pildă, cum transformă el materia în regnul vegetal, cât de infinit variate sunt formele plantelor care cresc toate din acelaşi pământ, aceeaşi lumină solară, acelaşi aer, aceeaşi apă, acelaşi sol. Dar corpurile animalelor cât sunt de variate!

Schimbarea este, aşadar, o calitate a materiei; lumea în toată varietatea sa a fost creată în funcţie de aceasta. Slavă Atotputernicului Creator, Unul, Cel neschimbat în veci! Dacă materia nu s-ar schimba, atunci Dumnezeu nu ar fi Atotputernic. Slavă naturii spirituale! Fie ca ea să supună întotdeauna natura materială. Roagă-te lui Dumnezeu să rămâi neschimbat în săvârşirea binelui.

Mergi cu evlavie la iertarea păcatelor

Taina curăţirii de păcate se săvârşeşte îndeosebi în biserică. Mergi cu evlavie spre locul unde se face curăţirea de întinăciunea ta sufletească, unde te împaci cu Dumnezeu, unde sufletul tău dobândeşte viaţă adevărată. De câte ori nu mi-a dat Domnul aici curăţire de păcatele mele, fără de care n-aş fi putut gusta darurile lui Dumnezeu! Darul cel mai de preţ este viaţa, darurile păcii şi bucuriei, bunătăţile materiale! Slavă Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu! Tu eşti „jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale lumii întregi” (I Ioan 2, 2).

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Capriciul este germenele stricăciunii (corupţiei)

2332563-lgPărinţi şi educatori! Nu treceţi cu vederea capriciile copiilor, feriţi-i cu toată grija de ele, fiindcă altminteri ei vor uita cât de curând preţul dragostei pe care le-o purtaţi, inima li se va îmbolnăvi de răutate, vor pierde de timpuriu sfânta, sincera, fierbintea dragoste a inimii, iar la maturi­tate se vor jeli amarnic şi vă vor învinui că în tinereţea lor nu le-aţi purtat de grijă aşa cum s-ar fi cuvenit, că aţi cedat capriciilor inimii lor. Capriciul este germenele stricăciunii (corupţiei), rugina inimii, molia care roade iubirea, sămânţa răului, necuviinţă în faţa lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Să nu uiţi niciodată că umbli în faţa Dulcelui Iisus!

Să nu uiţi niciodată că umbli în faţa Dulcelui Iisus. Spune-ţi mai des: vreau să trăiesc în aşa fel încât de viaţa mea să se bucure Cel ce este iubirea mea, Cel ce S-a răstignit pentru mine pe cruce. Iată de ce, umblând pe calea vieţii, îmi voi lua, înainte de toate, drept tovarăşă de drum iubirea cea sfântă, cea care mă face să-i cuprind în inimă pe toţi oamenii, cea care doreşte mântuirea tuturor, cea care se bucură cu cei ce se bucură şi plânge cu cei ce plâng. Aceasta mai cu seamă va mângâia pe Mângâietorul meu, Hristos.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Preotul trebuie să experieze singur şi puterea credinţei

37690Preotul trebuie să experieze singur şi puterea credinţei, şi dulceaţa rugăciunii, şi iertarea greşelilor, chiar şi atunci când aceasta nu reuşeşte, şi necazurile sufleteşti, când vin, şi mângâierile binefăcătoare, pentru ca atunci când se roagă lui Dumnezeu pentru credincioşi să poată spune: „Dă-le, Doamne, binele pe care mi-1 dai mereu mie, nevrednicului”. Toate să le ceară din proprie experienţă.

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Omul trupesc însă se supune la fiecare pas materiei trupului

Sufletul este puternic, de aceea şi poate „ţine” greutatea trupului; acesta însă este neputincios, îl poate doborî lesne materia, chiar dacă este de o obârşie cu el. Prin comparaţie, şi Dumnezeu, Care este duh, ţine tot universul, ca şi când n-ar fi, „cu cuvântul puterii Sale” (Evrei 1, 3), iar sufle­tul omului, cu binecuvântată de Dumnezeu uşurinţă, îşi poate supune trupul său, ba chiar şi pe al altora, cu duhul (precum vedem că fac sfinţii). El face ca, în timpul rugăciunii, cuvintele acesteia să se prefacă lesne în duh. Omul trupesc însă se supune la fiecare pas materiei trupului şi se împiedică în lite­ra rugăciunii, nefiind în stare să o prefacă în duh, fiind el însuşi doar trup. Duhul sfânt şi curat al rugăciunii nu poate fi pătruns de duhul necurat, cap­tiv al trupului.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Cât de bine va fi când ne vom uni cu Dumnezeu acolo în cer!

Mie a mă lipi de Dumnezeu bine este” (Psalmul 72, 27), spune David, cel ce a gustat din dulceaţa rugăciunii şi a laudei adusă lui Dumnezeu. Acelaşi lucru îl confirmă şi alţii, îl confirm şi eu, păcătosul. Luaţi aminte: încă de aici, de pe pământ, bine este a ne lipi de Dumnezeu (e bine chiar dacă suntem trup păcătos, cu bune, dar şi cu rele în noi). Cât de bine va fi când ne vom uni cu Dumnezeu acolo în cer!

37095

Fericirea de a ne lipi de Dum­nezeu aici pe pământ este un model şi o chezăşie a fericirii de a ne putea lipi de Dumnezeu după moarte, în veşnicie. Vezi cât de bun, de milostiv şi de drept este Creatorul? Pentru a te face să crezi în fericirea viitoare, cea care îţi va fi dată prin unirea cu El, te face să guşti din arvuna acelei fericiri aici pe pământ, atunci când cazi înaintea lui Dumnezeu cu tot sufletul. Da! Su­fletul meu nevăzut îşi află cu adevărat pacea în Dumnezeu Cel nevăzut. în­seamnă că, la despărţirea de trup, cu atât mai mult îşi va găsi pace în El.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Îmi găsesc pace în Hristos şi cu Hristos

Îmi găsesc pace în Hristos şi cu Hristos; cum să nu cred că după moar­te mă aşteaptă pacea veşnică în Hristos, liniştea de după lupta cu vrăj­maşii de pe pământ? Şi aici îmi este greu fără Hristos, mă chinui. Cum să nu cred că şi dincolo îmi va fi mai greu şi mai chinuitor fără El, dacă mă va înde­părta pentru totdeauna de la faţa Sa? Starea sufletelor noastre aici preînchipuie viitorul. Acesta va fi o prelungire a stării noastre lăuntrice de acum, dar într-o formă schimbată, pe o altă treaptă. Pentru cei drepţi schimbarea va însemna plenitudinea slavei veşnice, pentru păcătoşi, plenitudinea chinurilor veşnice.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Gânduri ispititoare la rugăciune

38309Cui aduc oare suferinţă îndoiala, necredinţa, hula? Celui căruia i se adresează, adică celui pe care îl acuzi că se îndoieşte, că nu crede, că huleşte, sau celui care într-adevăr se îndoieşte, nu crede, huleşte? Fireşte, acestuia din urmă. Când face aceste învinuiri, el tremură de frică, deşi n-ar trebui să se teamă (Psalmul 13, 5), îl chinuie îndoiala, necredinţa, hula.

Ob­sesia agoniei sale spirituale rămâne neschimbată, ea îl domină, crede că îşi va putea face o părere mai bună despre sine, care să-i aducă linişte sufleteas­că. Dar nu va ajunge la linişte decât prin căinţă şi după ce va părăsi vechile, falsele idei legate de această deprindere, începând să gândească altfel, în spi­ritul adevărului şi al bunelor intenţii. De aceea, nu trebuie să ne îndoim sau să ne revoltăm şi cu atât mai puţin să cădem în descurajare şi deprimare atun­ci când ne rugăm sau în altă vreme, când ne vin gânduri de îndoială, necredinţă, hulă. Pentru că aceasta este o ispită diavolească.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)