– Dumnezeu e mereu lângă mine ca şi cum l-aş vedea

Dumnezeu Cel nevăzut lucrează asupra sufletului meu, ca şi când ar fi văzut şi ca şi cum s-ar afla aievea în faţa mea, cunoscându-mi tot ce gândesc şi tot ce simt: orice lene ascunsă şi orice îndărătnicie, orice patimă îşi primeşte întotdeauna pedeapsa cuvenită. în general, dacă dispo­ziţia mea lăuntrică nu este vrednică de Dumnezeu, de sfinţenia Lui, inima se simte pedepsită ca de un foc dogoritor, iar atunci când sunt vrednic mă simt vesel şi liniştit.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Când este Dumnezeu gelos (zelos)?

pantokrator1Sunt un Dumnezeu zelos… (Ieşirea 20, 5). „Nu voi da nimănui slava Mea” (Isaia 42, 8).  Aceste cuvinte ale Domnului slavei devin o rea­litate atunci când slava lui Dumnezeu, care lucrează în mine prin Sfintele Daruri, o atribui, în sinea mea, altcuiva, sau la altceva, neaducându-I Lui re­cunoştinţă, din toată inima. Atunci devine Domnul zelos pe slava Tainelor Sale, întotdeauna minunate, dătătoare de viaţă. Şi atunci sufletul meu va fi pedepsit prin dreapta Sa Judecată, cu toiag părintesc.

Atunci aude el desluşit cuvintele Domnului: „Nu voi da nimănui slava Mea”. „Pentru că nu-mi dai Mie slava care mi se cuvine, cea pe care o vezi tu însuţi atât de limpede în Tainele Mele, lovi-voi lăuntrul tău cu toiagul dreptăţii Mele şi prin aceasta te voi face să ştii şi să crezi că nu voi da slava Mea altcuiva niciodată. Eu îţi curăţ păcatele şi îţi fac sufletul mai alb decât zăpada, cu Sângele Meu. îţi aduc în suflet pace şi bucurie. Te încălzesc şi te alint ca o mamă pe pruncul său, pun în tine blândeţea şi smerenia Mea. Umplu de dragoste inima ta. Te prefac, îţi dau o altă înfăţişare, spre propria-ţi uimire, ca să te faci om nou, duhovnicesc, şi cui altuia i-aş putea da slava faptelor Mele? Fiindcă Eu rămân veşnic neschimbat: „Dumnezeu nu este ca omul, ca să-L minţi, nici ca fiul omului ca să-i pară rău” (Numeri 23, 19).

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Diavolul nu ţi-ar face nici un rău dacă n-ar găsi ceva în tine de care să se agaţe

Dumnezeul nostru este Dumnezeul milei, îndurărilor şi al iubirii de oameni (Psalmul 102, 8 ş.a.), şi nu Dumnezeul chinurilor şi al pe­depselor. Chinurile vin ca o consecinţă a păcatului, ele fiind şi partea acelor fiinţe fără trup care l-au părăsit pe Dumnezeu. De aceea, dacă te căieşti, sin­cer, din inimă, poţi crede că vina pentru chinurile şi suferinţele tale o poartă păcatul şi diavolul, dar nu numai acestea, ci şi tu însuţi, fiindcă diavolul nu ţi-ar fi putut face nici un rău dacă n-ar fi găsit ceva în tine de care să se agate.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Sufletul e în mijlocul omului

Ceea ce este de cea mai mare importanţă şi reprezintă elementul vital pentru orice făptură, aceea s-a ascuns de către Creator în adâncul făpturii. Putem observa aceasta pretutindeni. Bunăoară la om. Sufletul este aşezat în chiar mijlocul făpturii sale, în inimă, de aceea se şi spune adesea în loc de suflet – inimă şi în loc de inimă – suflet. „Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu” (Psalmul 142, 4); „Inimă curată zi­deşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele” (Psalmul 50, 11).

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)