Preacuratul pântece al Fecioarei Născătoare-de-Dumnezeu mai încăpător decât cerurile

În Maica Domnului s-a sălăşluit şi sălăşluieşte în veşnicie Ochiul înţelegător şi atoatevăzător – Dumnezeu Cuvântul care s-a întrupat din Ea şi S-a făcut om. De aceea Ea, ca Maică a Atoatevăzătorului Dumnezeu ne vede Ea însăşi pe toţi; vede toate gândurile şi mişcările inimilor omeneşti; toată viaţa fiecărui om, de la început şi până la sfârşit. De aceea noi, nevrednicii robii Ei, trebuie să ne ducem viaţa în toată fapta cea bună şi în curăţie şi în frică lui Dumnezeu.

în urmă cu aproape două mii de ani a pogorât pe pământ în chip omenesc din ceruri Cuvântul Cel împreună-fără-de-început cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, sau Fiul lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu Tatăl a creat toate veacurile, nu numai pe cele pământeşti, stihice, ci şi pe cele cereşti, îngereşti, mai înainte de existenţa lumii văzute. De aceasta s-a înfricoşat tot cerul şi s-au mirat toate marginile pământului că Dumnezeu S-a arătat oamenilor în trup, făcând preacuratul pântece al Fecioarei Născătoare-de-Dumnezeu mai încăpător decât cerurile.

Dumnezeu – Cuvântul, prin care s-au făcut toate, cele văzute şi cele nevăzute, Cel mai presus de tronuri, de stăpânii, de începătorii, de puteri şi de toate cinurile îngereşti, şi-a ales Lui şi pe pământ împreună-lucrători, ajutători, pe care I-a numit Apostoli, cărora le-a dat puteri şi atribuţii extraordinare, că să facă tot felul de minuni: pe bolnavi să-i vindece, pe leproşi să-i cureţe, pe draci să-i izgonească, pe morţi să-i învie şi i-a trimis în cetăţile şi satele Palestinei, ca să propovăduiască pocăinţa (înnoirea duhovnicească) şi apropierea împărăţiei cerurilor. Fiului lui Dumnezeu I-a fost încredinţată din ceruri, mai înainte de a fi veacurile, în sfatul Treimii, o misiune extraordinară pe pământ: răscumpărarea, restaurarea şi înnoirea neamului omenesc celui căzut, care fusese menit dintru început nemuririi şi fericirii în Dumnezeu şi care căzuse în stricăciune şi moarte veşnică.

Domnul a chemat să slujească acestei restaurări şi înnoiri a neamului omenesc nu pe îngerii din cer, strălucitori ca fulgerul (vederea lor ca fulgerul – Mt 28, 3) şi respirând numai sfinţenie şi dreptate, ci pe oamenii cei simpli şi mai neînvăţaţi, pe care El i-a umplut cu înţelepciunea şi cu puterea Sa şi le-a dat putere să binevesteasca Evanghelia în toată lumea şi să prefacă lumea din temelii, scoţând-o din amorţire şi abrutizare în necredinţă, necurăţie şi idolatrie. Lucru cu neputinţă unor simpli muritori.

Acest adevăr – cel mai mare dintre toate – prefacerea neamului omenesc de către nişte simpli pescari, lipsiţi de învăţătură, Iisus Hristos l-a mărturisit solemn înaintea norodului spunând: Te slăvesc pe Tine, părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns toate acestea de cei preaînţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, căci aşa a fost binevoirea ta înaintea Ta [Mt 11, 25-26; Lc 10, 21]. Un asemenea “prunc” simplu, lipsit de răutate şi care a primit din toată inima intelpciunea lui Dumnezeu, este şi Apostolul Andrei Cel-întâi-chemat de la năvoadele pescăreşti – pe care îl praznuim la 30 noiembrie.

Publicitate