Credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, în patimile sale răscumpărătoare, în moartea pe Cruce, mi-au adus şi îmi aduc zi de zi un nesfârşit folos, o nesfârşită izbăvire de felurite ispite şi patimi, necazuri şi întristări. Fie şi numai chemarea cu credinţă şi pocăinţă nefăţarnică a numelui lui Iisus Hristos, mă mântuie de o sută de ori pe zi şi îmi asigură libertatea faţă de patimi, pacea, împăcarea cu Dumnezeu, un duh drept, un orizont larg, îndrăzneală, putere, bucuria de a trăi.
La ce ne obligă credinţa lui Hristos? – La schimbare duhovnicească, la neîncetată pocăinţă, rugăciune, la iubire, la dreptate şi ura pentru orice nedreptate, la sporire în toată fapta cea bună, la blândeţe, smerenie, ascultare, bunătate, înfrânare, curăţie, milostivire, sensibilitate, compasiune, împreună-suferinţă în întristări, împreună- bucurie în izbânzi, tăgăduire de sine, răbdare, sinceritate în toată dorinţa de bine. Credinţa lui Hristos cere ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, gata la tot lucrul bun.
De este cineva în Hristos, acela este făptură nouă. Ce se află însă în omul cel vechi? Ce însuşiri, ce patimi? Viclenie, minciună, înşelătorie, egoism, iubire de desfătare, aviditate, invidie, lipsa de bunăvoinţă, mândrie, vanitate, neascultare, înfumurare, favoritism, dispreţ faţă de semeni, ură, împietrirea inimii zgârcite, avariţie, ghiftuiala, lăcomie, beţie, desfarnare, hoţie, escrocherie, clevetire, mărturie mincinoasă, lene la rugăciune, necredinţă, nerăbdare, iritare, mânie, nelegiuire, blasfemie, hulă împotriva lui Dumnezeu, cârteală, deprimare, disperare, crimă, sinucidere.
Diavolul a semănat în inimile oamenilor un noian de patimi; l-a corupt pe om, facandu-l să apară în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor ca duşman al lui Dumnezeu şi străin de El, dar apropiat de diavol. Numai credinţa lui Hristos îl împacă pe om cu Dumnezeu şi îl trece la El, îl schimbă în chip minunat, facandu-l moştenitor al lui Dumnezeu, restaurând în el chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, alterată şi pierdută prin păcat.
Sfântul Ioan de Kronstadt 