Cugetă cum se cuvine să stai în casa lui Dumnezeu, căci este Biserica Dumnezeului Celui Viu, stâlpul şi temelia adevărului [1 Tim 3, 15]. Cât de mareată , de minunată, de sfântă este casa lui Dumnezu – Sfanata Biserică! în ea se întâlnesc toţi sfinţii îngeri şi toţi oamenii credincioşi, toţi sfinţii şi creştinii ortodocşi, care au trăit pe pământ şi care s-au săvârşit în credinţă şi evlavie. Ce casă slăvită! Cât de solidă, indestructibilă, veşnică! Prin Duhul Sfânt ea este stâlpul şi temelia adevărului, pe care nici porţile iadului nu o vor putea birui.
Cugetă cum se cuvine să stai în casa lui Dumnezu, căci este Biserica Dumnezeului Celui Viu, stâlpul şi temelia adevărului. Biserica Ortodoxă este casa lui Dumnezeu, în care Dumnezeu este Tatăl, sfinţii sunt copiii Lui cei întâi-născuţi: toţi sfinţii din cer; ierahia pamanteasca, mădularele Lui: păstorii şi păstoriţii. Dumnezeieştile slujbe ale Bisericii Ortodoxe sunt o închipuire a Bisericii ca şi casă a lui Dumnezeu (proscomidia).
Neamul omenesc căzut adânc în năpastă, prin neascultare, supus blestemului cel drept al lui Dumnezeu, s-a înălţat pe sine, biruitor în persoana fără-de-prihană şi preabinecuvantata a Fecioarei Măria, Care pentru curăţia ei fără seamăn, pentru blandetea şi smerenia ei s-a vrednicit să fie Maica Ziditorului şi Mântuitorului neamului omenesc, precum şi în persoana numeroşilor sfinţi ai Testamentului celui Nou, fecioare şi femei şi chiar copii care s-au nevoit şi care i-au răpus pe duşmanii mântuirii prin suferinţă, post şi rugăciuni.
Ca să nu mai spunem nimic de mulţimea fără număr a mucenicilor şi asceţilor credinţei, care au strălucit prin mucenicie şi post. în acest chip, credinţa şi Biserica ortodoxă au avut şi au de partea lor, în trecut şi în prezent, mulţime nenumărată de fii credincioşi care au demonstrat prin întreaga lor viaţă şi prin nevoinţele lor toată puterea de-viaţă-făcătoare şi nebiruită ca atribute eterne ale ei [ale Bisericii]. Și în acest veac, orice creştin sau creştină are de ce şi pentru ce să se nevoiască fiindcă bunătăţile cele veşnice, gătite de Dumnezeu celor ce cred şi îl iubesc pe El sunt atât de mari încât nici o limbă omenească nu le-ar putea exprima.
Sfântul Ioan de Kronstadt 