Despre Biserică sau comunitatea credincioşilor -10-

Biserica pe pământ este un focar de viaţa adevărată duhovniceascã, un focar de sfinţenie, de dreptate dumnezeiască, de înţelepciune, de pace a lui Dumnezeu, de adevărată libertate.

Biserica este obştea celor mântuiţi; Biserica este sfântă şi minunată copărtăşie a sufeletelor drepţilor care împărăţesc în ceruri şi a oamenilor cu dreapta credinţă în Hristos şi care se mai nevoiesc pe pământ, uniţi între ei de Capul Bisericii – Hristos, copărtăşie însufleţită, sfinţită şi întărită de Duhul Sfânt. Biserica ests fântâna lui Iacov, plină mereu cu apă vie [în 4,6.14], harul lui Dumnezeu, care ne face vii, care ne domoleşte setea sufletului, ne răcoreşte de arşiţa păcatului, ne curaţă de păcate.

Nu există în Biserica noastră nici o instituţie, nici un obicei sau un ritual care să nu fi fost aşezate prin voinţa Capului ei, Domnul nostru Iisus Hristos, şi a Celui ce pe toate le plineşte –Duhul Sfânt: El îi povăţuieşte pe păstorii Bisericii la tot adevărul; Lui i se datorează întrega bună-întocmire a Bisericii.

Biserica este prietenul cel mai bun, ceresc al fiecărui creştin adevărat; preotul trebuie să fie cel ce poartă şi exprimă duhul ei pentru toţi mirenii. Biserica ne este mama noastră duhovnicească cea mai gingaş iubitoare; preotul trebuie să fie purtătorul către mireni al duhului acestei iubiri materne, expresia acesteia; de aceea i se şispune “părinte”, iar mirenii sunt numiţi “copiii” lui.

Istoria Bisericii este martoră tunătoare a întregului adevăr dumnezeiesc, a întregii Revelaţii. Biserica lui Dumnezeu este farul întregii lumi, ce îşi revărsă luminaasupra tuturor celor ce plutesc pe marea cea învolburată a vieţii (apostoli, proroci, mucenici, ierarhi şi preoţi, cuvioşi). în Biserică duhul iubirii de oameni a lui Dumnezeu şi-a găsit expresie în pastorat, în paternitate şi filialitate (în aceea că există părinţi duhovniceşti, fii duhovniceşti). Atât păstorii cât şi păstoriţii trebuie să păzească cu străşnicie acest duh. Nu păstorim noi, păstorii, ci însuşi Tatăl ceresc păstoreşte prin noi. Noi trebuie să aducem aminte paternitatea Sa cerească, către care trebuie să ne îndreptăm toate năzuinţele şi către care avem datoria să-i aducem prin pastoratul bisericesc pe credincioşii noştri. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi [Ps 22, 1].

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s