Despre Biserică sau comunitatea credincioşilor -4-

Oare a încetat să va uimească şi să va înfricoşeze prin măreţia sa de necuprins, înţelepciunea şi bunătatea sa nemărginită, întruparea Fiului lui Dumnezeu, viaţa şi învăţătura Sa, minunile pe care le-a făcut cât timp S-a aflat printre oameni şi mai cu seamă chinurile înfricoşătoare şi moartea pe cruce, iar apoi învierea din morţi şi înălţarea la Cer la Tatăl Sau? O, vinovată nepăsare! O păcătoasă orbire şi nesimţire! Dar, prin chemarea noastră, datori suntem, să tunăm fără istov în urechile voastre spre a vă trezi şi a vă întoarce la pocăinţă, pe voi cei cufundaţi în somnul păcatului.

Prin dumnezeieştile sale slujbe de fiecare zi şi prin praznicile sale de peste an, Sfânta Biserică Ortodoxă îi cheamă pe oameni să se ridice din somnul păcatului şi al patimilor vieţii şi să-şi aducă aminte de menirea lor. în veci să fie slăvit Dumnezeul nostru şi lucrurile sale minunate în noi păcătoşii – în Sfânta Biserică!

După cum cei ce aparţin Bisericii celei sfinte, soborniceşti şi apostoleşti au, ca să spunem aşa, dreptul la o mijlocire, în faţa lui Dumnezeu din partea sfinţilor, tot aşa, dimpotrivă, cei ce s-au despărţit în chip samavolnic de Biserică pierd acest drept ca nişte mădulare moarte ce sunt; îl pierd, fiindcă împotrivirea lor le-a adus veşnica pieire. În afara Bisericii nu este mântuire, nu este duhul harului.

Ce stâlpi ai Bisericii şi, în cele din urmă –ai noştri, sunt Sfinţii lui Dumnezeu, Maică Domnului, înainte-mergătorul, apostolii, prorocii, mucenicii, ierarhii, cuvioşii, şi toţi sfinţii! Ei se roagă pentru noi, pentru binele nostru. Nu în zadar îi chemăm. Fiindcă noi nu suntem decât trestii clătinate de vânt [Mt 11, 7]. Prin rugăciunile lor, întăreşte-ne pe noi, Dumnezeule! întăreşte, Doamne, toată Biserică Ta, din toată lumea, prin rugăciunile lor!

Din toată lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în lume Sfânta Biserică proslăveşte cel mai mult minunea minunilor: întruparea lui Dumnezeu şi urmările sale mântuitoare pentru neamul omenesc, precum şi pe Preacurata, Preabinecuvantata Maică a lui Dumnezeu. Laudele aduse Maicii Domnului, îndeosebi în canoane, stihuri, dogmatice, acatiste sunt mai multe decât firele din nisipul mării. şi toate acestea i se cuvin după cuviinţă, fiindcă s-a învrednicit să fie Maică lui Dumnezeu şi prin Ea Dumnezeu S-a unit cu oamenii şi i-a îndumnezeit (vezi Nepătata, neîntinata, rugăciunea de la sfârşitul pavecerniţei). şi noi trebuie – ca să spunem aşa – să respirăm prin această întrupare tainică, să trăim, să ne smerim şi să ne întărim prin ea.

Pe cât de departe stă cerul de pământ, pe atât de mult ne întrec pe noi, păcătoşii, sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu; ei sunt fiinţe cereşti – noi suntem pământeşti; ei sunt sfinţi – noi suntem plini de mulţimea păcatelor; ei L-au iubit pe Dumnezeu, din toată inima, cu toată puterea lor, urându-se pe sine şi lumea – noi ne iubim cu o împătimire extremă pe noi înşine şi lumea; iubim toate lucrurile ei pierzătoare de suflet şi potrivnice lui Dumnezeu; ei au agonisit o minte cerească, o inima cerească, o voinţă cerească, prinzând dragostea de voia lui Dumnezeu şi înfrângându-şi propria lor voinţã; trupească, stricată, pierzătoare – noi am făcut pământeşti şi am întinat mintea şi inima şi voinţa noastră, toate pornirile şi înclinaţiile noastre sufleteşti.

De aceea, fiecare creştin să stea cu evlavie în faţa Sfintilor, să-i cinstească cu cinstea ce li se cuvine şi cu care i-a proslăvit după vrednicie însuşi Dumnezeu şi să caute să le urmeze viaţa, credinţa lor; ca aducandui-şi aminte de înflăcărata lor iubire de Dumnezeu şi de apoapele, inima lui să se umple de iubire înflăcărată şi de speranţă vie, să năzuiască mereu acolo unde este Iubirea cea veşnică, care iubeşte toate, unde este Adevărul cel veşnic şi Sfinţenia, acolo unde este viaţa şi doxologie veşnică şi veşnică bucurie a sfinţilor.

Despre Biserică sau comunitatea credincioşilor -3-

În dumnezeieștile slujbe ale Bisericii noastre Ortodoxe fiecare credincios atent observă numaidecât și simte viu gândul că toți credincioși de pe pământ – păstori și păstoriți – iar în cer sfinții bineplăcuți lui Dumnezeu – începând cu Sfântă Maica a lui Dumnezeu – alcătuiesc o singură Biserică, o singură casă a lui Dumnezeu, un singur trup, al cărui Cap este Domnul nostru Însuși Iisus Hristos și al cărui suflet este Însuși Duhul Sfânt, care însuflețește, luminează, curăță și întărește toate mădularele ce se luptă pe pământ ale acestui mare Trup.

Cel ce vine să se roage în biserică nu trebuie să piardă niciodată din vedere acest gând, profund și cu adevărat mângâietor. Fiindcă el poate și trebuie să aibă o acțiune deosebit de binefăcătoare și mântuitoare asupra stării duhului creștinului, mai cu seamă în timpul rugăciunii, dar și asupra întregii sale vieți, servindu-i drept izvor de simțăminte înalte, mântuitoare și de virtuți, ca de pildă: o compasiune nefățarnică față de fiecare, milă, blândețe, nerăutate, respect, prietenie sfântă, o așteptare bucuroasă față de viața după moarte.

Să ai convingerea vie că ești un mădular al Bisericii, că în trupul ei viu este o legătură reciprocă între toate mădularele, între cele desăvârșite și cele slabe, între cele puternice și cele neputincioase, atât în viață, cât și după moarte, dincolo de mormânt. Iată ce ne dă cea mai mare mângâiere sufletească, încurajare, tărie în ceasurile triste ale vieții.

Biserica ne aduce neîncetat aminte că pentru noi se roagă neîncetat în cer: Maica Domnului, sfinții îngeri, toți cei care au bineplăcut lui Dumnezeu; ca și pe pământ Biserica luptătoare mijlocește ziua și nopatea înaintea lui Dumnezeu pentru noi, fiii săi credincioși; să fie oare zadarnice aceste rugăciuni, mijlociri?  Nu, nu sunt zadarnice; ele fac minuni pe pământ; salvează lumea de la distrugere –  fiindcă din butucul rămas va lăstări o mlădiță sfântă [IS 6,13] – , îi scăpa pe oameni de la nenumărate nenorociri la care sunt inevitabil supuși pentru fărădelegile lor fără număr, care îl mânie pe Dumnezeu; aceste mijlociri și rugăciuni salvează împărații întregi de la pierzare și nimicire.

Aduceți-va aminte mijlocirea lui Leon cel Mare, Sfântul papă al Romei, când cetatea era amenințată de Attila, căpetenia hunilor; a Sfântului Serghie din Radonej și a altor sfinți ruși pentru împărăția rusească, mai cu seamă de cea a Maicii Domnului pentru stăpânirea rusească; cât de des a salvat EA, prin rugăciunile sale atotputernice patria noastră de năvălirile vrăjmașilor! Oare acestea nu trebuie să ne dea mângâiere? Nu este oare o mare bucurie să fii mădular bun al unei asemenea Biserici? Ce-ar putea fi mai de preţ, mai însemnat, mai înaltşi mai slăvit decât acesta? După adevăr, nimic.

Iată din ce pricina cei mai credincioşi fii ai Bisericii – sfinţii mucenici – se ţineau de Biserică cu atâta înfocare şi cuatâta tărie, dandu-şi viaţa pentru credinţă şi pentru Biserică. Iată de ce prescripţiile şi canoanele erau îndeplinite cu atâta asprime de sfinţii nevoitori, de cuvioşii părinţi şi cuvioasele femei, de fiii credincioşi ai Bisericii. Ei ţineau la mare preţ faptul de a fi fiii ei, ţineau la mare preţ faptul de a fi mădulare ale lui Hristos însuşi, împreună-mădulare cu însăşi Preacurata maică a Domnului, cu sfinţii îngeri, cu toţi sfinţii, şi se temeau să nu întristeze nici măcar cu gândul, printr-un cuget nelalocul lui trupul sfânt al Bisericii, necum cu vorba sau cu fapta. Să le urmăm pilda şi noi, mădulare ale aceleaşi Biserici, ale aceluiaşi Trup tainic.