Ce înaltă concepţie le insuflă creştinilor dumnezeieştile slujbe ale Bisericii, potrivit căreia creştinii sunt mădulare ale lui Hristos Dumnezeu, rudenii, oi cuvântătoare ale Aceluiaşi Păstor, şi ce viaţă trebuie să ducă ei, ca unii al caror Cap este Însuşi Hristos, iar Împărăteasă şi Maică după har, Maica Domnului.
Domnul nostru Iisus Hristos ne-a arătat, prin propriul Său exemplu, nevoia de a ne afla necontenit în slujba lui Dumnezeu, petrecând nu arareori şi noaptea în rugăciune şi cântând psalmi şi cântări duhovniceşti împreună cu ucenicii Săi. După Cina cea de Taină în foişorul din Ierusalim, devenit prima biserică nou-testamentară, a instituit El însuşi Taina Împărtăşaniei, iar, mai înainte, Taina Botezului, botezandu-Se El Însuşi de la Ioan, fără să fi avut nevoie.
Sfântul Apostol Pavel a caracterizat concis cultul divin, dând de ştire creştinilor nou luminaţi: să se umple de Duhul Sfânt prin slujirea lui Dumnezeu, din toată inima, vorbind în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti [Ef 5, 18-19]. De asemenea ucenicul sau Timotei nou aşezat episcop i-a dat poruncă să facă cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împărăţi şi pentru toţi care sunt în înalte dregătorii [1 Tim 2, 1-2]. Aceasta se şi face până acum la orice slujba dumnezeiască.
Sfântul Ioan de Kronstadt 
Reblogged this on pongogonzo.