Ideea cultului divin: omul este chip al lui Dumnezeu, Dumnezeu este Prototipul; căderea şi restaurarea omului; înfricoşătoarea judecată de pe urmă; credinţa, nădejdea, dragostea; nevoinţele creştinului în lupta cu păcatul; răsplata pentru biruinţă – viaţa veşnică; sfinţenia şi unitatea Bisericii; puterea la rugăciune şi unitatea credincioşilor; prezenţa lui Dumnezeu în sfântă Biserică şi în fiecare credincios: Sunteţi Biserici ale lui Dumnezeu Celui Viu [2 Co 6, 16].
Dacă n-ar există judecata din urmă şi chinurile veşnice, atunci întruparea Fiului lui Dumnezeu, întreaga operă a răscumpărării n-ar avea nici un sens. Ce rost ar mai fi avut atunci o atât de mare şi de înfricoşătoare jertfă, o asemenea deşertare de Sine a lui Dumnezeu Cuvântul, asemenea pătimire, asemenea moarte? Ce rost ar mai fi avut întruparea? O astfel de economie dumnezeiască presupune de la sine judecata veşnică şi veşnicele chinuri ale păcătoşilor necredincioşi şi ale celor care nu se căiesc, fiindcă pentru aceştia nu se mai afla jertfă, dacă nu au credinţă în Hristos sau o resping. Căci dacă păcătuim cu voia noastră, după ce am luat cunoştinţă despre adevăr, nu mai rămâne pentru păcat nici o jertfă [Evr 10, 26].
Sfântul Ioan de Kronstadt 