Psalmii leagă Vechiul Testament de Noul Testament

Trebuia să se împlinească toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în proroci şi în psalmi [Lc 24, 44]. Pe temeiul acestor cuvinte ale Domnului, la unele slujbe dumnezeieşti se citeşte din Legea lui Moise, din proroci şi din psalmi. Întocmai ca vinele şi oasele din trup, psalmii trec prin toate dumnezeieştile slujbe, stau la temelia lor, leagă Vechiul Testament de Noul Testament , cântările vechi-testamentare de cele nou-testamentare, ale Prorocilor cu ale Apostolilor şi ale Sfinţilor Părinţi.

Scrierile vechi-testamentare citite deseori la slujbele dumnezeieşti demonstrează în chip izbitor adevărul credinţei ortodoxe, printr-o seamă de evenimente din Noul Testament care au fost preinchipuite şi prorocite în Vechiul Testament: se demonstrează credincioşia lui Dumnezeu faţă de făgăduinţele Sale şi originea dumnezeiască a scrierilor Vechiului şi Noului Testament. Mântuitorul a confirmat nu o dată caracterul dumnezeiesc al unor asemenea preziceri zicând: Ca să se împlinească Scriptură sau Savarsitu-s-a [În 13, 18; 19, 30]. Iar la sfârşitul lumii, îngerul va rosti cu glas mare: Facutu-s-a! [Ap 21, 6] şi atunci va fi sfârşitul a toate.

În explicarea dumnezeieştilor slujbe predicatorii şi teologii scapă însă adesea din vedere să arate, înainte de toate, pe ce anume se întemeiază o atât de importantă relaţie cum este cea a oamenilor cu Dumnezeu: această relaţie este chipul lui Dumnezeu, potrivit căreia omul, mai exact cel ce vieţuieşte drept, este o ruda apropiată şi un prieten pentru Dumnezeul său. Pe această baza se sprijină întregul cult, toate Tainele; pe această baza se sprijină şi taina cea mai mare a întrupării Fiului lui Dumnezeu, a vieţii Sale printre oameni, a patimilor, morţii, îngropării, învierii şi înălţării Sale, a celei de a doua veniri şi a judecăţii din urmă. Citeşte parabola fiului risipitor şi a nunţii fiului de împărat [Lc 15, 11-32; Mt 22, 1-14].

Publicitate

Rugăciunile liturgice

Mergeţi la slujbele dumnezeieşti şi doriţi ca ele să va aducă sufletului un folos esenţial şi să fie o nevoinţă (asceză) adevărată şi o jertfă primită de Dumnezeu: pentru aceasta trebuie să luaţi aminte cu mintea şi cu inima la ecteniile, rugăciunile şi cântările liturgice. Biserica lui Dumnezeu se nevoieşte în fiecare zi în rugăciuni, doxologii şi mulţumiri către Dumnezeu, invatandu-ne şi pe noi să facem acelaşi lucru. Aceste cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii [1 Tim 2, 1] sunt adevărata nevoinţă (asceză) şi o jertfă cu adevărat plăcută lui Dumnezeu.

Doxologiile şi rugăciunile care se repetă cel mai des în timpul slujbelor dumnezeieşti sunt cele adresate Sfintei Treimi: Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfatului Duh…, Binecuvântat este Dumnezeul nostru.., Slavă Sfintei, Celei de-o-fiinţă, de-viaţă-făcătoare şi nedespărţitei Treimi, Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor…

Aceasta pentru ca stăpânirea împărăţiei Sfintei Treimi trebuie pe bună dreptate şi cu vrednicie să fie binecuvântată şi proslăvită de toate creaturile raţionale făcute după chipul şi asemănarea Ei, răscumpărate cu preţul sângelui Unuia în Treime, care s-au unit din nou, după surparea zidului despărţitor al pacatului şi blestemului, cu Dumnezeu şi au dobândit viaţa de veci, că cel mai mare dar, cu neputinţă de exprimat în cuvinte. Slavă deci acum şi în vecii vecilor Sfintei Treimi de la noi toţi oamenii, pe care Domnul ne-a făcut părtăşi atâtor binefaceri!