Psalmii leagă Vechiul Testament de Noul Testament

Trebuia să se împlinească toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în proroci şi în psalmi [Lc 24, 44]. Pe temeiul acestor cuvinte ale Domnului, la unele slujbe dumnezeieşti se citeşte din Legea lui Moise, din proroci şi din psalmi. Întocmai ca vinele şi oasele din trup, psalmii trec prin toate dumnezeieştile slujbe, stau la temelia lor, leagă Vechiul Testament de Noul Testament , cântările vechi-testamentare de cele nou-testamentare, ale Prorocilor cu ale Apostolilor şi ale Sfinţilor Părinţi.

Scrierile vechi-testamentare citite deseori la slujbele dumnezeieşti demonstrează în chip izbitor adevărul credinţei ortodoxe, printr-o seamă de evenimente din Noul Testament care au fost preinchipuite şi prorocite în Vechiul Testament: se demonstrează credincioşia lui Dumnezeu faţă de făgăduinţele Sale şi originea dumnezeiască a scrierilor Vechiului şi Noului Testament. Mântuitorul a confirmat nu o dată caracterul dumnezeiesc al unor asemenea preziceri zicând: Ca să se împlinească Scriptură sau Savarsitu-s-a [În 13, 18; 19, 30]. Iar la sfârşitul lumii, îngerul va rosti cu glas mare: Facutu-s-a! [Ap 21, 6] şi atunci va fi sfârşitul a toate.

În explicarea dumnezeieştilor slujbe predicatorii şi teologii scapă însă adesea din vedere să arate, înainte de toate, pe ce anume se întemeiază o atât de importantă relaţie cum este cea a oamenilor cu Dumnezeu: această relaţie este chipul lui Dumnezeu, potrivit căreia omul, mai exact cel ce vieţuieşte drept, este o ruda apropiată şi un prieten pentru Dumnezeul său. Pe această baza se sprijină întregul cult, toate Tainele; pe această baza se sprijină şi taina cea mai mare a întrupării Fiului lui Dumnezeu, a vieţii Sale printre oameni, a patimilor, morţii, îngropării, învierii şi înălţării Sale, a celei de a doua veniri şi a judecăţii din urmă. Citeşte parabola fiului risipitor şi a nunţii fiului de împărat [Lc 15, 11-32; Mt 22, 1-14].

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s