La Liturghie vedeţi în persoane şi în acţiuni întrega viaţă a Capului creştinătăţii

Cultul divin al Bisericii Ortodoxe e o personificare vie a creştinismului împreună cu Capul lui atotputernic, Iisus Hristos Domnul, sau a întregii istorii a creştinismului sau a mesianismului începând cu facerea lumii până acum. Aici vedeţi perindandu-se, ca să zic aşa, odată cu istorisirile, prorocirile, preinchipuirile, cântările lor, pe Moise şi pe alţi proroci, pe prorocita Ana şi pe Însăşi Preacurata Fecioara Maria de-Dumnezeu Născătoare, în persoana căreia s-au împlinit prorocirile şi preinchipuirile Vechiului Testament; la Liturghie vedeţi în persoane şi în acţiuni întrega viaţă a Capului creştinătăţii, Iisus Mântuitorul şi minunata Lui dragoste de oameni care covârşeşte toată mintea de a da celor credincioşi Trupul şi Sângele Său de-viaţă-făcător.

Aici convorbiţi în fiecare zi cu Domnul, cu Preacurata Sa Maică, cu sfinţii mucenici, cu cuvioşii şi cu toţi sfinţii; preamăriţi nevoinţele, credinţa, nedejdea şi iubirea lor, vă minunaţi de ele; îi rugaţi să mijlocească pentru voi; aici preamăriţi şi Puterile cereşti, cereţi mijlocirea lor. Acesta este creştinismul viu, lucrător şi de-viaţă-făcător, cu toate puterile lui mântuitoare, cu toată bogăţia milostivirii, înţelepciunii şi mântuirii dumnezeieşti; aceasta este adevărata împărăţie harica a lui Hristos; aceasta este cerul pe pământ.

Pe de altă parte, aceasta este tămăduitoarea sufeltului; aici vedeţi în fiecare zi exemple de pocăinţă, în general în cuprinsul cultului divin: în citir şi cântări (stihuri), în feţele cuvioşilor şi de alţi sfinţi, bărbaţi şi femei; aici se săvârşesc cele mai mari Taine ale credinţei creştine: Botezul, Mirungerea, Pocăinţa, Împărtăşania, Cununia, Hirotonia, Sfântul Maslu; aici, în cultul divin, se înălţă lauda cuvenită Domnului şi Dumnezeului Celui Unul în Treime, Maicii lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, sfinţilor (acatiste), nu numai la modul general, ci în fiecare zi şi săptămână.

Publicitate

Cultul divin arată obiectul rugăciunii

În cultul nostru divin este cuprinsă o minunată bogăţie duhovnicească, după cum ar trebui să se facă şi se fac slujbele în mănăstirile bine organizate, care se ţin întocmai de tipicul biserices. De altfel, chiar şi în forma prescurtată în care se săvârşeşte el în bisericile săteşti şi orăşeneşti, el are un conţinut deosebit de bogat şi de instructiv. El îndeamnă pe toţi la rugăciune şi le arăta obiectul rugăciunii: cântă şi slavoslaveste pe Dumnezeu şi pe sfinţii Săi; Îi mulţumeşte pentru binefacerile Sale negrăite; după cuvântul Apostolului, îndeamnă la rugăciune pentru împăraţi şi pentru toţi care sunt în înalte dregătorii [1 Tim 2,2].

Tot după cuvântul Apostolului, în biserică creştinii vorbesc între ei în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti [Ef 5, 19]. Cât de frumoase, de minunate, de variate, în alcătuirea lor sunt dumnezeieştile slujbe ale Bisericii noastre! În ele e tot sufeltul omenesc, cu toate neputinţele şi căderile sale în păcat, cu toate simţămintele de dragoste, recunoştinţă, uimire, în faţa Creatorului, a Proniatorului şi Mânatuitorului nostru, cu toate nevoile noastre.

Cultul divin al Bisericii noastre Ortodoxe este astfel alcătuit încât, prin toată structura sa, îndeosebi dumnezeieştile slujbe de seară şi de dimineaţă, să arate legătura vitală dintre Biserica pământească şi Biserica cerească; Biserica pământească îi proslăveşte şi îi cheamă în fiecare zi drept mijlocitori ai săi, pe sfinţii Bisericii cereşti; şi sfinţii prin rugăciunile lor pentru noi şi prin minunile lor şi în general, prin ajutorul de tot felul dat membrilor Bisericii pământeşti în nevoile lor ne fac un mare bine şi în acest chip întăresc credinţa noastră în mijlocirea lor, în viaţa viitoare, în nemurire, nădejdea în Dumnezeu şi rugăciune şi dragostea lor faţă de Dumnezeu şi împreună cu ale lor şi ale noastre, slugile Lui credincioase şi devotate.

Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului Celui Viu, de Ierusalimul cel ceresc şi de zeci de mii de îngeri, în adunare sărbătorească. Şi de Biserica celor întâi-născuţi, care sunt înscrişi în ceruri şi de Dumnezeu, judecătorul tuturor, şi duhurile drepţilor celor desăvârşiţi [Evr 12, 22-24]. Câtă bucurie aduce aceasta sufletului credincios!

Slujbele dumnezeiești

În slujbele sale zilnice, săptămânale şi anuale, cultul divin al Bisericii noastre Ortodoxe are drept scop să închipuie, în linii generale sau în amănunt întreaga dsfasurare a economiei mântuirii noastre, de la începutul lumii şi al neamului omenesc până în prezent şi până la sfârşitul veacurilor, precum şi minunata lucrare a lui Dumnezeu în lume şi neamul omenesc; nemărginita bunătate, sfinţenia, dreptatea, înţelepciunea, credincioşia şi atotputernicia arătate de Dumnezeu în toate actele Sale privitoare la omul creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Astfel, vecernia închipuie bunătatea, înţelepciunea şi atotputernicia lui Dumnezeu la crearea lumii şi a omului, fericirea omului în rai, căderea lui în păcat, făgăduinţa dată de Dumnezeu de răscumpărarea a lui, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, pregătirea făcută prin prorocii, precum şi preinchipuirile în vederea primirii Răscumpărătorului; utrenia închipuie minunile economiei dumnezeieşti în Vechiul Testament, de la Moise până la venirea Răscumpărătorului, minunile economiei nou-testamentare în sfinţii lui Dumnezeu. În sfârşit, Liturghia aseaza în toată lumina pe Stăpânul Noului Testament, închipuind iubirea Sa de oameni, adevărul, dreptatea, credincioşia desăvârşită faţă de făgăduinţa Sa, iar la urmă viaţa Sa, din scutece până la mormânt. Este soarele, în toată strălucirea lui.

În toate luptele noastre cu păcatele, cu puterile potrivnice ale răului, dumnezeieştile slujbe ne înnoiesc, întăresc, ne curăţă şi ne înviorează în chip minunat; pentru mine, ele sunt cel mai mare bine în viaţă. Pentru aceasta, îţi mulţumesc, Doamne. În dumnezeieştile slujbe mi s-a dat de la Domnul, o comoară nepreţuită. – În ea se află toată viaţa sufletului nostru, toată comoara lui; aici este patria lui, viaţa lui, sanctuarul lui, creşterea lui, tămăduirea, hrana şi băutura lui, puterea şi slava lui.

Rugăciunile începătoare

Împărate ceresc…Tatăl nostru, Care eşti în ceruri… Hristos ne-a făcut din oameni pământeşti, oameni cereşti, sfinţi…Aceste cuvinte Împărate ceresc…, Tatăl nostru Care eşti în ceruri…trebuie să fie pentru noi asemenea unor doctorii împotriva patimilor vieţii care ne pot duce în nenumărate păcate. În cuvintele rugăciunii Împărate ceresc sau ale rugăciunii Tatăl nostru se afla firul călăuzitor al vieţii creştinului, o putere înnoitoare.

Creştinul trebuie să ducă încă de pe pământ o viaţa sfântă, cerească, să dorească şi să stăruie din toată inima în dobândirea Împărăţiei Cerurilor prin împlinirea Voii celei atotsfinte, preaînţelepte, atotfericitoare şi atotdesavarsitoare a lui Dumnezeu; să vieţuiască întotdeauna în înfrânare, să nu râvnească la bucatele alese pe masă – înfrânarea este mama sănătăţii şi însoţitoarea harului sufletului – să se căiască sincer în fiecare zi, recunoscandu-şi păcatele şi să ierte supărările ce i-au venit de la alţii, atât de obişnuite între oameni în societate; să evit tentaţiile şi să nu se “predea” celui viclean, care-l zăpăceşte să păcătuiască; să-şi aducă aminte că suntem copii ai lui Dumnezeu, că luiDumnezeu îi stă la îndemână să ne dea putere în lupta cu păcatul şi că în schimbul biruinţei asupra păcatului dobândim Împărăţia cerurilor, ne îmbrăcăm cu puterea lui Dumnezeu şi ne proslăvim în veci nesfârşiţi.

Amin, cu adevărat pentru totdeauna! Ce rugăciune minunată!

Nu este în fiecare zi același lucru

 Ce să spunem celor ce zic că profesia noastră preoțească e o materie plictisitoare: mereu unul și același lucru, unele și aceleași slujbe, unele și aceleași cuvinte, ritualuri etc? În primul rând, nu este în fiecare zi același lucru, ci în fiecare zi cultul divin se diversifica. Dumnezeieștile Taine sunt unele și aceleași și se săvârșesc întotdeauna într-un singur chip: dar și soarele este același, apare la orizont în fiecare zi și în fiecare an în același chip, după cum tot în același chip luminează și da viață făpturilor cât timp se află pe cer; și stelele sunt aceleași, și lune; roadele pământului sunt și ele aceleași și Dumnezeu le face să crească și să dea în pârg, în fiecare an în aceleași forme și cu același gust, iar ele hrănesc creaturile vii, organice, supuse descompunerii, în același mod.

Care este însă obiectul cultului divin? Dumnezeu Cel Infinit, bunătatea Lui nemărginita, înțelepciunea Sa, atotputernicia, dreptatea, sfințenia, veșnicia, pronia Sa, lucrarea Sa mântuitoare, minunile Sale, învățătura, viața, pătimirea, moartea, îngroparea, învierea, înălțarea la cer, a doua venire. Ce duh insuflă cultul divin? Duhul atotcuprinzător al iubirii Bisericii (față de toți), al sfințeniei, adevărului, nădejdii în mila lui Dumnezeu, al pocăinței și năzuinței după viața veșnică. Idealul cultului divin e desăvârșirea întru toate a omului, perfecta asemănare cu Dumnezeu prin feluritele virtuți. Minunat ideal!

Potrivit înaltelor scopuri, idealuri și obiecte ale cultului divin, el trebuie săvârșit cu măreție, cu rigoare, cu frumusețe. Cine la biserică sau acasă se roagă lui Dumnezeu cu inima deschisă și Îl slăvește împreună cu sfinții Săi, acela este cu Dumnezeu iar păcatul nu se atinge de el. Dar cine nu se roagă nici acasă, nici la biserică, acela viețuiește permanent cu păcatul și în păcat, adică cu diavolul: cine nu adună cu Mine, risipește [Lc 11, 23], spune Domnul.  Iată ce mare folos aduce rugăciunea neîncetată către Dumnezeu; roadele ei sunt mântuirea, pacea, izbăvirea de patimi, lărgimea, bucuria în Duhul Sfânt, întărirea sufletului. Slavă lui Dumnezeu Care ne-a dat putință de a ne uni cu El prin rugăciunile, doxologiile, laudele pe care I le aducem!

De ce se repetă unele şi aceleaşi rugăciuni?

Minunea întrupării Fiului lui Dumnezeu – această cea mai mare, mai minunată şi înfricoşătoare pentru ingeri şi uimitoare pentru toate marginile pământului – este preamărită de Biserică în nenumărate cântări, împreună cu Maica lui Dumnezeu, cea care a slujit înfricoşătoarei taine a Întrupării. Împărate sfinte, de Ţi-am aduce cântări şi psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvine.

De ce se repetă unele şi aceleaşi rugăciuni? Dar noi de ce repetăm şi îndesim respiraţia noastră? Fiindcă ne este neapărat necesară, ne determină şi ne întreţine viaţa. De aceea e nevoie şi de rugăciunile dese ca, de pildă, rugăciunea: Doamne miluieşte. Ea şochează în noi păcătoşenia şi trezeşte conştiinţa vinovăţiei noastre faţa de Dumnezeu; şochează în noi orgoliul şi trezeşte în omul raţional sentimentul smereniei, care este temelia virtuţilor creştineşti. Această scurtă rugăciune îi este foarte necesară oricărui păcătos ca pâinea şi apa, ca o doctorie, ca un antidot al mândriei şi insensibilităţii, ca o lecţie de smerenie.

De aceea se citesc atât de des în biserică rugăciunile: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…Ele ne învaţă, în primul rând, să ne închinăm Dumnezeirii Celei în Trei Ipostase de la Care ne vin viaţă şi suflare, şi toate [FA 17, 25]. Scurta doxologie Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh este folosită ca o ofrandă neapărată a noastră adusă lui Dumnezeu Cel în Treime, slava fiind un atribut inseparabil al acesteia: fiindcă Dumnezeu este Dumnezeul slavei şi toate actele Sale, întreaga Sa creaţie vestesc slava Lui. De aceea mai vârtos omul, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu trebuie să-L proslăvească spre propria Sa fericire. Sunt folosite des multe doxologii scurte în care se preamăreşte mila, mărinimia şi iubirea de oameni ale lui Dumnezeu, tăria, împărăţia şi puterea lui Dumnezeu, ca atribute permanente ale Sale.

Ele ne aduc aminte că împărăţia lui Dumnezeu căreia îi aparţinem şi noi, este o împărăţie a lui Dumnezeu veşnică şi că slavindu-l pe Dumnezeu în timp, Îl vom proslăvi şi în veci – începând de aici şi continuând veşnic dincolo, spre propria noastră fericire. De ce este invocată şi proslăvită atât de des, în timpul slujbelor, Preacurata Născătoare de Dumnezeu? Pentru marea ei sfinţenie şi pentru marile binefaceri care se revarsă prin Ea asupra neamului omenesc şi de la Ea; fiindcă prin Ea revarsă Atotputernicul asupra noastră bunavoirea Sa dumnezeiască şi mărinimia Sa. Ea este bunavoire a lui Dumnezeu către noi, cei muritori, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu; Ea deschide uşa raiului.

A nu iubi cultul divin e ca şi cum nu te-ai iubi pe tine însuti

Cultul divin al Bisericii Ortodoxe este, pe de o parte, o expresie bine alcătuită prin Duhul Sfânt de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi faţă de Supremul Creator şi Proniator al lumii a evlaviei, uimirii, recunoştinţei, pocăinţei noastre, a cererii de milostivire, a dragostei noastre de fii, a laudei, bucuriei şi a feluritelor noastre nevoi şi cereri în legătură cu Dumnezeu; iar, pe de altă parte, cultul divin este un izvor al harului, prin care harul ceresc revarsă din belşug toate darurile Lui asupra celor ce Îl slujesc cu inima deschisă: darul milei, al păcii, al mângâierii, curăţiei, sfinţirii, luminării, vindecării, înnoirii şi – ceea ce este culmea mărinimiei dumnezeieşti – darul îndumnezeirii (în Liturghie sau împărtăşanie).

Lăcaşul bisericii şi cultul divin este o personificare şi esenţializare a întregului creştinism: aici se vesteşte în cuvânt, în persoane şi în acte toată economia mântuirii noastre, întreaga istorie sfântă şi bisericească, toată bunătatea, înţelepciunea, credincioşia şi neschimbabilitatea lui Dumnezeu în actele şi făgăduinţele Sale, dreptatea şi sfinţenia Lui, veşnica Lui putere. Există aici o armonie întru totul minunată, o extraordinară relaţie logică între întreg şi parte: acea înţelepciune dumnezeiască, accesibilă celor simpli, celor credincioşi, celor ce iubesc din inimă; acea inteleociune a lui Dumnezeu ascunsă, rânduită mai înainte de veac [cf. 1 Co 2, 7; Rm 1, 11].

Cultul divin este pentru fiinţele cuvântătoare o expresie înaintea Fiinţei Supreme a evlaviei, uimirii, recunoştinţei, iubirii, laudei şi feluritelor nevoi, împreună cu rugăciuni pentru realizarea lor. Cultul divin, îndeosebi cel al Bisericii Ortodoxe e o preamărire de cea mai mare evlavie a Creatorului, Proniatorului şi Mântuitorului nostru cu pomenirea minuantelor Sale fapte întru bună vieţuire şi mântuire a noastră prin intermediul sfinţiţilor slujitori ai altarului Domnului; o manifestare a recunoştinţei pornite din adâncul inimilor, pentru nenumăratele binefaceri de care ne-a învrednicit, îndeosebi pentru mântuirea în Hristos de păcat, de blestem şi de moarte, o exprimare smerită a feluritelor noastre trebuinţe, cu rugăciuni de îndeplinire a lor.

În cultul divin se exprimă întreg destinul omenirii, de la început şi până la sfârşitul veacurilor: îl el se exprimă pe de o parte, tot măreţul chip al lui Dumnezeu în om, iar, pe de altă parte, toată stricăciunea lui prin păcat, toate neputinţele lui, conştiinţa acestei stricăciuni şi a acestei neputinte; în cultul divin se arată tot ce are mai bun omenirea, cu toată deschiderea şi sinceritatea, fără a ascunde părţile de umbră. De aceea, a nu iubi cultul divin e ca şi cum nu te-ai iubi pe tine însuti. Toţi cei ce-şi poartă de grijă cu adevărat, de sufeltul său de trupul lor, iubesc din tot sufeltul cultul divin şi le place să ia parte la el.

Cultul divin al Bisericii Ortodoxe, cel zilnic, cel săptămânal sau anual este foarte variat, cu un conţinut bogat are un efect plăcut şi înviorător asupra sufeltului: pe de o parte, în el sunt zugrăvite neîncetat bunătatea, înţelepciunea, măreţia, dreptatea, sfinţenia şi puterea cea mai presus de fiinţă a Domnului, prin care a creat, ţine şi conduce întreaga făptură; în ele se închipuie îndeosebi (la Liturghie) viaţa lui Iisus Hristos, învăţătura să, minunile, patimile, moartea, îngroparea, învierea şi inaltarea Sa la ceruri; pe de altă parte, sunt închipuite şi proslăvite feluritele nevoinţe ale sfinţilor care au bineplacut lui Dumnezeu cu rugăciuni de mijlocire pentru noi înaintea lui Dumnezeu; mai este închipuită de asemenea toată viaţa omului păcătos, căderea lui, sărăcia şi goliciunea lui sufletească de după cădere, suspinele sale, lacrimile de pocăinţă, rugăminţile de milostivire către Dumnezeu şi chemarea drept mijlocitori a sfinţilor lui Dumnezeu.