Atât cât credem în Biserică, care este com
unitatea credincioşilor întru Domnul, adunaţi ca intr-un singur trup de Hristos, capul, sau şi însufleţit de Duhul cel unul al lui Dumnezeu, noi, ca mădulare ale trupului Bisericii, trebuie să ne păzim şi să ne iubim unii pe alţii, ca pe noi înşine, ca pe sufletul şi trupul nostru – să stârpim din inimile noastre iubirea de sine, lăcomia, invidia, duşmănia, mânia, ura, ţinerea minte a răului, desfarnarea, neînfrânarea, să iertăm unii altora aşa cum vrem să fim iertaţi noi înşine de ceilalţi, să fim sensibili la neputinţele semenilor, să îi ajutăm cu ajutor sincer şi de bunăvoie. Iubirea este semnul cel mai autentic prin care se recunosc ucenicii lui Hristos şi mădularele Bisericii lui Hristos. Fără iubire nu există Biserică. Sădeşte în noi, Doamne această iubire, că să nu mai gândim răul.
Nici o mărturisire a credinţei creştine, afară de cea ortodoxă nu-l poate duce pe creştin la desăvârşirea vieţii creştine sau la sfinţenie şi la curăţirea desăvârşită de păcate şi la nestricaciune, pentru că celelalte confesiuni neortodoxe ţin nedreptatea drept adevăr [Rm 1,18], amestecă deşerta cugetare şi minciună cu adevărul şi nu au acele mijloace dăruite de Dumnezeu pentru curăţire, sfinţire, naştere din nou, înnoire pe care le are Biserica ortodoxă. Experienţa veacurilor sau istoria Bisericii Ortodoxe şi a altor Bisericii au demonstrat şi demonstrează această extraordinară evidenţă. Aduceţi-vă aminte de mulţimea sfinţilor Bisericii noastre, din vremurile vechi şi din cele de astăzi – şi de lipsa lor, dacă ne raportăm la alte biserici neortodoxe, catolică, luterană, anglicană.
Prin întruparea Fiului Său, Dumnezeu dă neamului omenesc daruri neasemuite. S-a surpat zidul despărţitor al păcatului dintre Dumnezeu şi om – fiindcă prin jertfa adusă pentru noi şi care rămâne în veac s-a dat izbăvire de păcate şi de moarte veşnică, învierea neamului omenesc; omul s-a învrednicit de tot harul ceresc, de toată puterea de viaţa şi buna cucernicie, a fost dus din nou în rai şi chiar aşezat împreună cu Hristos pe scaunul Dumnezeirii [Ef 2,6], fiindcă omul prin înomenirea Fiului lui Dumnezeu se îndumnezeieşte. Biserica este întemeiată pe pământ ca obşte a celor mântuiţi şi uniţi în capul său atotputernic şi atotsfânt, Hristos Dumnezeu şi însufleţiţi de Duhul cel unul al harului: ni se dă harul naşterii din nou sau al unei noi existente, pecetea şi sfinţirea de la Duhul Sfânt Care este arvună bunătăţilor viitoare; ni se dăruieşte harul iertării păcatelor prin Taină Pocăinţei, harul săvârşirii şi împărtăşirii cu Taina atotmantuitoare şi de-viaţă-dătătoare a Trupului şi Sângelui lui Hristos, harul vindecării neputinţelor trupeşti şi sufleteşti prin Taina Maslului, sfinţirea naşterii fireşti şi a creşterii copiilor prin Taina Cununiei; neîncetată propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu şi călăuzirea pastorală cu împuternicire Dumnezeiască e întemeiată prin Preoţie.
Sfântul Ioan de Kronstadt 