Despre Biserică sau comunitatea credincioşilor -6-

În biserică, sunt zugrăvite pe icoane chipurile sfinţilor pomeniţi la Liturghie, la proscomidie şi la Liturghia celor credincioşi; cei ce au fost înainte-vestitorii şi prorocii credinţei noastre; ce au pecetluit adevărul şi darul cel mântuitor al credinţei cu sângele lor, cu schingiuiri fără număr şi cu moarte, cu minunate nevoinţe, cu post şi rugăciune şi care, se roagă cu îndrăzneală lui Dumnezeu pentru noi – martori veşnici ai adevărului credinţei şi ai puterii ei de-viaţă-făcătoare în cele mai grele chinuri şi sub ameninţarea morţii, stâlpi pe veci neclintiţi ai Bisericii în jurul căreia înalţă zid cu ale lor rugăciuni, slavă şi podoabă Bisericii.

Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ [MT 28,18]. în virtutea acestei puteri Domnul aseaza păstorii Bisericii –ierarhi şi ceilati clerici de sub autoritatea lor: preoţi, diaconi. în virtutea acestei puteri sunt săvârşite toate Tainele: Botezul, sau înnoirea prin apă şi prin Duh, Mirungerea sau darul Duhului Sfânt; prefacerea, prin Duhul Sfânt a pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Sau, dezlegarea păcatelor prin Duhul Sfânt în Spovedanie, binecuvântarea unirii dintre bărbat şi femeie prin Cununie; vindecarea bolilor prin Taina Sfântului Maslu.

În virtutea acestei puteri atotputernice a fost păzită Biserică Sa, în primele sale veacuri de existenţă, veacuri cumplite, persecuţii şi chinuri asupra urmăritorilor Ei; au căpătat putere şi s-au făcut nebiruiţi sfinţii săi, înfruntând toate caznele şi proslavindu-se în chip minunat – i-a păzit pe ei până acum şi îi va păzi până la sfârşitul veacurilor; cu această putere atotputernică El ne apară astazi şi ne izbăveşte pe fiecare de păcate şi de vrãjmasii văzuţi şi nevăzuţi.

Orice om bolnav sufleteşte, adică pătimaş şi păcătos, neputincios, necurat, ticălos, blestemat, nenorocit, sărac, orb, gol, mort. Domnul S-a pogorât din ceruri pe pământ ca să mântuiască pe cel pierdut [Mt 18,11; Lc 19,10], şi a întemeiat pe pământ Biserica Sa, pentru ca oricând să mântuiască pe cei ce doresc mântuirea, pentru ca oricând să se vindece de boli trupeşti şi sufleteşti cei ce doresc să se vindece, pentru ca oricând să se lumineze cei ce căuta să se elibereze de întunericul păcatului, pentru a-i întări pe cei neputincioşi, pentru a-i lumina şi curăţi pe cei necuraţi, pentru a-i izbăvi de necazuri şi nevoi şi de sărăcia sufletească şi de a-i îmbogăţi cu Dumnezeirea prin împărtăşirea cu sfintele lui Hristos taine şi prin unirea cu Hristos, pentru că să se acopere goliciunea şi necuviinţă noastră, să vieze oricând, în fiecare zi, pe cei ce mor cu sufletul prin moartea păcatului. Iată ce lucru însemnat este pentru noi Biserica şi ce lucru de neapărată trebuinţă este pentru fiecare dintre noi!

Dar mulţi rătăciţi fug acum de ea, se înstrăinează de ea, o hulesc! O, sărmanilor, nefericiţilor, care va daţi pierzării! Cunoaşteţi lucrarea mântuitoare a Dumnezeieştii Bisericii şi întoarceţi-va la ea, ca la o mamă gingaş iubitoare, ca la o mantuitoare, ca la o mijlocitoare pentru voi în faţa lui Dumnezeu. Cine va vede atât de satisfăcuţi, traindu-vă atât de superficial viaţa, ar putea crede că nu mai puteţi de-atâta sănătate şi mulţumire şi că nu aveţi nevoie de Biserică, de tămăduirea ei, de mântuirea ei, de serviciile ei – dar aceasta numai în aparenţă, fiindcă sufletul vă este sărac, blestemat, milog, orb şi mort.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s