Pomenirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

Pomenim adeseori în ectenii pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe toţi sfinţii şi , mai vârtos, preacuratul şi de mare cuviinţă Nume al Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, precum şi –aparte- al lui Hristos, pentru a apropia aceste nume de minţile şi inimile credincioşilor şi pentru a arăta apropierea noastră permanentă de Domnul Dumnezeul nostru, de Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi de sfinţi, ca între Cap şi mădularele trupului.

În acatistele Mântuitorului şi Maicii Domnului se cântă noianul milostivirii lui Dumnezeu şi a binefacerilor dumnezeieşti către neamul omenesc vădite în întruparea, învăţătura, viaţa, patimile, moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu, care sunt atât de măreţe, încât dacă i-am cânta lui Dumnezeu atâtea cântări câte firicele de nisip sunt pe pământ, nici atunci nu L-am lăuda şi nu I-am mulţumi cum se cuvine; fiindcă aceste binefaceri se întind la întreaga veşnicie, ne mântuiesc de nenumărate păcate şi căderi, ne dăruiesc sfinţenie, izbăvire de chinurile veşnice, ne înzestrează cu bunuri foarte mari şi fără de număr, ne fac părtăşi înseşi dumnezeirii firii [cf. 2 Ptr 1, 4].

Vecernia

Vohodul [ieşirea] de la vecernie – Cel ce S-a pogorât, Acela este Cel Ce S-a suit mai presus de toate cerurile [Ef 4, 10] – este un chip al pogorârii lui Hristos din ceruri pe pământ şi a urcării Sale la cer după săvârşirea operei mântuirii noastre; de aceea duminica se cântă prochimenul: Domnul a împărăţit (înlocuind împărăţia Satanei), întru podoabă S-a îmbrăcat [Ps 92, 1] – în haina unui trup omenesc unit cu Dumnezeirea. De aceea se cântă şi cântările zise “dogmaticele” sau  “bogorodicine” [ale Născătoarei de Dumnezeu]. Biserica le-a rânduit pe toate cu înţelepciune spre învăţătură şi zidirea noastră.

Cred întru unul Dumnezeu…

Cred întru unul Dumnezeu…

De ce crezi că în timpul Liturghiei se cântă, în numele tuturor Crezul? (El se citeşte la toate slujbele).

Pentru că ni se înviorează credinţa noastră în Dumnezeu Cel în Trei Ipostase, de-viaţă şi de-minune-făcătorul a toate şi prin înviorarea ei cei ce cu ajutorul ei ne-am făcut mai râvnitori spre facerea de bine să avem parte de săvârşirea tainei Trupului şi Sângelui lui Hristos, fiindcă fără o credinţă vie şi dreaptă ea nu ne poate aduce folos şi nu poate fi însuşită, pentru că ea se însuşeşte numai prin credinţă şi se simte în roadele ei mântuitoare.

Toate cele pământeşti sunt chip şi umbră a celor cereşti

Toate cele pământeşti sunt chip şi umbră a celor cereşti. Astfel, chipul cultului pământesc este chipul cultului ceresc; frumuseţea bisericii este chipul frumuseţii Bisericii cereşti; lumina este chipul slavei celei neapropiate a lui Dumnezeu în ceruri; bună-mireasma a caditului e chipul negrăitei bune-miresme a sfinţilor acolo; cântările de aici sunt chipuri ale doxologiei îngereşti cu neputinţă de redat în cuvinte de acolo; asisderea, toate corpurile şi obiectele cereşti şi pământeşti slujesc drept chipuri ale unor lucruri viitoare: soarele este chipul Soarelui înţelegător – Dumnezeu; luna, care-şi primeşte lumina de la soare este chipul Maicii lui Dumnezeu, luminate de Soarele Dreptăţii – Hristos; stelele sunt chipuri ale îngerilor din cer, lumini de rang secund ce înconjoară tronul lui Dumnezeu şi chipuri ale sfinţilor lui Dumnezeu; norii sunt chipuri ale apostolilor şi ale tuturor sfinţilor cu suflete înalte, străine de patimile pământeşti, trecute dincolo de tărâmul pământesc.

Desfătările de aici sunt o palidă umbră a negrăitelor desfătări viitoare gustate de îngeri şi de cei drepţi din unirea lor cu Dumnezeu şi din fericirea atot-îmbucurătoare a vederii Feţei Lui; veşmintele luminoase pe care le poartă aici sfinţii slujitori sunt chipuri ale înveşmântării viitoare, prealuminoase şi nestricăcioase şi ale slavei viitoare…Drepţii, se spune, vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor [Mt 13, 43].

Vechiul și Noul Testament

Cultul divin al bisericii iudaice fusese alcătuit după un model arătat de Dumnezeu pe munte; şi în Biserica noastră au intrat multe elemente din biserica Vechiului Testament, fiindcă şi una şi alta, sunt una.

În cultul divin al Bisericii noastre Ortodoxe în întregul lui şi în fiecare parte a sa e suficientă hrană pentru suflet, pentru minte şi pentru inimă şi pentru puterile lucrătoare; ecteniile, rugăciunile şi cântările ei, citirile din cărţile Vechiului şi Noului Testament sunt o nesecată comoara pentru o minte înaltă, pentru o inimă deschisă, nobilă, credincioasă, nadajduitoare, iubitoare, pentru o voinţă activă, energică, întreprinzătoare.

Aceste ectenii sunt dumnezeieşti, insuflate de Dumnezeu; în ele respiră o iubire curată, luminoasă, atotcuprinzătoare, o raţiune dumnezeiască; în ele sunt cuprinse toate nevoile noastre reale, toate cererile pentru toţi şi pentru toate, simţămintele de mulţumire; în aceste rugăciuni, citite în taină sau cu glas tare de preot respiră dragostea lui Dumnezeu cât şi mintea lui Dumnezeu; prin ele cerem de la Dumnezeu toate cele bune şi de folos, aducem mulţumire pentru binefacerile pe care le-am primit de la Dumnezeu noi, păcătoşii şi nevrednicii în aceste cântări sunt cântate în chip înţelept toate marile fapte ale lui Dumnezeu şi ale sfinţilor Lui, toată înţelepciunea dumnezeiasca vădită în crearea lumii şi în răscumpărarea omului; iar în citirile din Sfânta Scriptură sunt înfăţişate toate descoperirile, preinchipuirile, dogmele şi canoanele morale.

Stăm cu toţii înaintea lui Dumnezeu

Toate rugăciunile, stihurile, condacele, irmoasele, acatistele sunt, pe de o parte, o laudă adusă lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor, pentru faptele lor mari şi pentru binefacerile făcute oamenilor, iar, pe de altă parte, sunt strigătele de durere, suspinele, gemetele, lacrimile omenirii mâhnite de păcate, întristări, boli, nenorociri şi năpaste şi rugăciuni pentu izbăvirea din suferinţele, nenorocirile şi năpastele sufletelor noastre, întunecate de păcat. În ele aflăm multă mângâiere, învăţătură, zidire.

Înţelepciune, drepţi! Nu vom greşi dacă vom tâlcui aceste cuvinte astfel: intelpciunea creştinului cosnta în trezvia şi simplitatea inimii.

Să luăm aminte!, adică să ascultăm cu atenţie.

Drepţi primind…, adică să primim Sfintele Taine cu luare-aminte şi din toată inima.

Desele răspunsuri cu glas mare: Doamne miluieşte; Dă Doamne; Ţie, Doamne ne aduc aminte, în primul rând să stăm cu toţii înaintea lui Dumnezeu, Care ia aminte la rugăciunile noastre; în al doilea rând, că noi, robii Săi, trebuie să împlinim voia Lui, iar cei ce o calcă merită o aspră pedeapsă.

Capetele noastre Domnului să le plecăm! Arată că stăm înaintea feţei Domnului şi ne predăm Lui cu smerenie.

Sculaţi-vă şi vă rugaţi

Auzi adeseori în biserică ecfonisul Pace tuturor! Pentru ca să-ţi aduci aminte că ai venit în biserica Dumnezeului păcii şi că trebuie să fii în pace şi cu Dumnezeu şi cu oamenii şi cu tine însuti: cu Dumnezeu, prin pocăinţă şi prin păzirea poruncilor, cu oamenii, prin înţelepciune, dreptate, milostenie, blândeţe şi răbdare; cu tine însuti, neingaduindu-ţi nimic potrivnic legii şi nesilindu-ţi conştiinţa.

Caditul icoanelor vrea să spună că, prin înomenirea Sa, Hristos a înmiresmat pământul, care răspândea duhoarea grea a păcatelor omeneşti; că sfinţii sunt înaintea lui Dumnezeu asemeni mirului bine-mirositor rugăciuni că ei (sfinţii) ne-au umplut de mir cu bună-mireasma duhovnicească şi au alungat de la noi patimile rău-mirositoare.

Temeiul pentru rugăciunea stând în picioare: Iisus a spus ucenicilor: Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită [Lc 22, 46].

În doxologia mică către Sfânta Treime şi în multe alte rugăciuni bisericiesti bunătatea şi veşnicia lui Dumnezeu Cel în Trei Ipostase sunt proslăvite cu cuvintele: Acum şi pururea şi în vecii vecilor pentru a trezi în credincioşi o evlavie permanentă şi neschimbată faţa de Dumnezeu şi de nădejde necurmată în El.

Clopotul este fluier păstoresc ce cheamă turma cuvântătoare în staulul oilor, adică la biserică, pe pajiştea duhovnicească a rugăciunii şi a cuvântului lui Dumnezeu este şi goarnă de luptă care aduce aminte de lupta duhovnicească şi de faptul că trebuie să fim gata de luptă în fiecare zi, că trebuie să fim întotdeauna înarmaţi cu toate armele duhovniceşti.

Starea în picioare înseamnă că stăm înaintea Împăratului împăraţilor, ca nişte robi ai Lui, gata să împlinim voia Lui; şederea jos e semnul milei Domnului faţă de robii care priveghează în aşteptarea venirii Lui şi ne aduce aminte cuvintele Domnului dintr-o parabolă: Fericite sunt slugile acelea pe care, venind stăpânul lor, le va afla veghind. Adevărat zic că se va încinge şi le va pune la masă şi apropiindu-se va sluji lor [Lc 12, 37].

Temeiul pentru îngenunchere e cuvântul lui Dumnezeu: Iisus Hristos îngenunchind se ruga [Lc 22, 41]. Înveşmântarea (preotului) înseamnă haina cea nouă a creştinului, în care el se îmbracă după botez, şi haina dreptăţii, deschiderea şi închiderea uşilor împărăteşti însemnează întrările şi ieşirile: va intra şi va ieşi şi păşune va afla; şi va vedea cerul deschizandu-se [In 10, 9; 1, 51].

Vechiul și Noul Testament

Din cărţile Vechiului Testament se citesc sau se cântă stihuri alese:

1) în funcţie de caracterul lor instructiv;

2) în funcţie de sensul lor profetic;

3) pentru a se demonstra că Vechiul şi Noul Testament  sunt una, că începutul şi sfârşitul, alfa şi omega unei singure opere dumnezeieşti: răscumpărarea neamului omenesc; fiindcă Vechiul Testament a fost dascăl, pedagog spre Hristos [cf. Ga 3, 24] şi a ieşit de la acelaşi Dumnezeu ca şi Noul: fiindcă răscumpărarea neamului omenesc a început îndată după căderea primilor oameni.

După lucrarea sa fiintiala, creştinismul este alcătuit din două Legi, cea veche şi cea nouă. În prima dintre ele omenirea, îmbătrânită treptat în păcat, ajunsese în cele din urmă pe ultima treaptă a stricăciunii şi ruinării; în cea de a doua, ea apare înnoită de noua şi cereasca învăţătură a Mântuitorului Hristos; de harul Său atotputernic, de viaţa Sa, de Tainele Sale; fiindcă dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă [2 Co 5, 17]; iată Eu le fac noi pe toate [Ap 21, 5] (adică omenirea, cerul şi pământul).

De aceea cultul divin al Bisericii noastre este alcătuit din scrierile Vechiului şi Noului Testament, pentru a înfăţişă adevărurile, puterile mântuitoare, maretia şi divinitatea credinţei creştine; fiindcă în ea s-au adeverit toate făgăduinţele Vechiului Testament, prorocirile şi preinchipuirile date protoparintilor, strămoşilor, prorocilor.

Creştinismul este cea mai veche religie, o preaînţeleaptă şi minunată carte a destinului hărăzit de Dumnezeu neamului omenesc; această carte a fost începută înainte de facerea lumii şi se scrie până în zilele noastre; sfârşitul îi va fi în împărăţia slavei, când drepţii vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui ceresc [Mt 13, 43], iar păcătoşii care nu se vor căi vor fi aruncaţi pentru nesfârşite veacuri în iad.

Preotul

Cât de minunate de frumoase sant rugăciunile Sfintei Biserici în timpul dumnezeieştilor slujbe! Cu câtă înţelepciune sunt alcătuite! De câtă sublimă iubire de Dumnezeu şi de omenire sunt pătrunse! Un duh de unitate şi de comuniune reciprocă respiră în ele. Aceste rugăciuni sunt un minunat moment al unanimităţii şi iubirii vechii Biserici a lui Hristos celei una şi nedespărţită. Însuşi Duhul Sfânt i-a învăţat pe apostolii şi pe păstorii Bisericii să întemeieze o atât de frumoasă rânduială a cultului divin, insuflandu-le un asemenea duh, duhul iubirii frăţeşti, duhul păcii şi sfinţeniei.

Dar cine este îngerul care stă înaintea tronului  Domnului? Fiindcă însuşirea proprie îngerilor este să slujească neîncetat Domnului şi să stea înaintea tronului Său. Este un mijlocitor pentru oameni, purtător al chipului Mântuitorului, a Dumnezeului-om, Iisus Hristos; este unul dintre oameni pus pentru oameni spre cele către Dumnezeu [Evr 5, 1], cum spune Apostolul Pavel; dar slujirea lui este îngerească. El este un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, prietenul Său apropiat, după cuvântul Domnului: Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc [In 15, 14]; este ca un dumnezeu pentru oameni, cu puterea de a lega şi dezlega păcatele omeneşti şi de a săvârşi pentru ei înfricoşătoarele şi de-viaţă-făcătoarele Taine, de a se îndumnezei el însuşi şi a îndumnezeii şi pe alţii prin ele; este un al doile Moise nou-testamentar, călăuzitorul poporului lui Dumnezeu în pustia lumii acesteia spre pământul făgăduinţei; este un Ilie nou-testamentar care îi hrăneşte pe fraţii săi cu pâine cerească pe timpul foametei duhovniceşti iscate de păcat.

Aceste este preotul. Înaltă este chemarea preoţească!

Prin desfăşurarea şi conţinutul rugăciunilor lor, al citirilor şi cântărilor, slujbele bisericeşti insuflă o adâncă recunoştinţă faţă de Dumnezeu, o strânsă comuniune şi iubire unii faţă de alţii, oricare ar fi aceia, precum şi conştiinţa nenumăratelor noastre greşeli şi neîncetata pocăinţă pentru ele, cu zicerea deasă a rugăciunii vameşului, într-o formă prescurtată: Doamne miluieşte!