O singură inima şi un singur suflet

Prin slujbele bisericeşti luaţi conştiinţa unităţii tuturor oamneilor, cu deosebire a tuturor creştinilor ortodocşi (vezii ecteniile, litia, stihurile, canoanele) şi vă învăţaţi să vă iubiţi unii pe alţii, să va îndemnaţi unii pe alţii spre tot lucrul bun.

În slujbele dumnezeieşti ale Bisericii noastre Ortodoxe, clerul şi poporul, sfinţiţii slujitori şi poporul se prezintă ca o unitate; o singură inima şi un singur suflet (Şi ne dă nouă cu o gură şi o inimă a slăvi şi a cânta preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău). Preotul şi diaconul cheamă la rugăciune, la preamărire şi la mulţumire către Dumnezeu şi sfinţii Săi; mirenii se roagă, preamăresc, aduc mulţumiri împreună cu sfinţii slujitori. Această unitate trebuie avută neîncetat în vedere în cultul divin spre care ea sileşte şi îndeamnă pe toţi.

Din cultul divin, din alcătuirea lui, se vede că sfinţiţii slujitori sunt, după harul, darul şi puterea lui Iisus Hristos, mijlocitoti între Dumnezeu şi oameni, care aduc înaintea lui Dumnezeu cererile, mulţumirile şi laudele, pocăinţa lor, că ei sunt săvârşitorii Tainelor Dumnezeieşti.

Publicitate

Iubiţi privelsitea nevoinţelor şi virtuţilor sfinţilor lui Dumnezeu

Minunate sunt dumnezeieştile noastre slujbe în toată alcătuirea lor. În ele sunt pomenite şi proslăvite persoane minunate, precum şi fapte ale Domnului, mântuitoare şi de-viaţă-făcătoare pentru oameni. Figura de căpetenie în toate slujbele dumnezeieşti este Soarele Dreptăţii – Hristos atât la vecernie, cât şi la utrenie, dar mai cu seamă la Liturghie.

La vecerniile şi privegherile cele de toată noaptea sunt proslăviţi martorii şi cei ce au bineplacut lui Hristos – apostoli, mucenici, ierarhi, cuvioşi şi toţi sfinţii care au împlinit Evanghelia prin fapte şi care şi-au arătat credinţa în puterea ei mântuitoare, în adevărul veşnic conţinut în ea, în învierea morţilor, în judecata viitoare, în fericirea veşnică viitoare. – Iubiţi priveliştea înţelepciunii dumnezeieşti, a bunătăţii, iubirii şi atotputerniciei dumnezeieşti, nu acele spectacole pământeşti efemere care nu aduc folos sufletului, nu-l înnoiesc, nu-l desăvârşesc. Iubiţi privelsitea nevoinţelor şi virtuţilor sfinţilor lui Dumnezeu, prin care am dobândit milă veşnică şi viaţă veşnică.

Cuvintele evangheliştilor: ca să se împlinească ceea ce e scris de prorocul, precum şi cuvântul Domnului: Sfarsitu-s-a! Arată strânsa legătură a Vechiului Testament cu Noul; că prezicerile din Vechiul Testament s-au împlinit în Noul. De aceea, în biserică se citesc şi se cântă scrieri ale Vechiului Testament şi Noului Testament; de aceea sunt şi antifioanele. Cât de adâncă este înţelepciunea credinţei creştine şi a dumnezeieştilor slujbe! Un adânc şi nestrămutat adevăr.

Duhul adevărului rămâne în Biserică

După făgăduinţa Domnului, Duhul adevărului rămâne în Biserică, îi povăţuieşte la tot adevărul pe păstori, precum şi pe ceilalţi membri binecinstitori, ai Bisericii. Priviţi cum a orânduit El dumnezeieştile slujbe ale Bisericii noastre, cât de frumoase, de măreţe, de înţelepte, de instructive, de pline de umilinţă şi zdrobitoare sunt ele! – Priviţi cât de mişcător, de solemn, de înălţător se săvârşeşte pomenirea celui mai mare şi mai uluitor eveniment care a avut loc vreodată în lume: întruparea, viaţa, învăţătura, pătimirea, moartea, învierea şi inalatarea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a mântuitoarei Sale Cine celei de Taină, care se săvârşeşte şi acum şi se va săvârşi până la sfârşitul veacurilor cu adevăratul Trup şi Sânge al Mântuitorului.

În cultul său divin, Biserica, reţine atenţia rugătorilor asupra unor subiecte de cea mai mare trebuinţă, vitale pentru om, şi de care el trebuie să ţină seamă neîncetat: crearea lumii de către Dumnezeu; poruncă ce i-a fost dată omului şi încălcarea ei din nepăsare; caracterul pierzător al păcatului, care a dat naştere blestemului şi morţii; izgonirea din rai sau din locul vieţii fericite a primilor oameni; nevoia fiecărui om de a se pocăi; făgăduinţă făcută lumii lovite de pierzanie de a i se trimite un Mântuitor; venirea Mântuitorului; naşterea Lui în sărăcie, viaţa Lui înainte şi după începutul slujirii oamenilor; propovăduirea şi minunile Lui; împlinirea de către El a toată dreptatea Legii; patimile şi moartea Sa, Învierea şi înălțarea. Tot cultul divin al Bisericii noastre e rânduit cu înţelepciune, dumnezeieşte!