Pomenirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

Pomenim adeseori în ectenii pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe toţi sfinţii şi , mai vârtos, preacuratul şi de mare cuviinţă Nume al Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, precum şi –aparte- al lui Hristos, pentru a apropia aceste nume de minţile şi inimile credincioşilor şi pentru a arăta apropierea noastră permanentă de Domnul Dumnezeul nostru, de Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi de sfinţi, ca între Cap şi mădularele trupului.

În acatistele Mântuitorului şi Maicii Domnului se cântă noianul milostivirii lui Dumnezeu şi a binefacerilor dumnezeieşti către neamul omenesc vădite în întruparea, învăţătura, viaţa, patimile, moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu, care sunt atât de măreţe, încât dacă i-am cânta lui Dumnezeu atâtea cântări câte firicele de nisip sunt pe pământ, nici atunci nu L-am lăuda şi nu I-am mulţumi cum se cuvine; fiindcă aceste binefaceri se întind la întreaga veşnicie, ne mântuiesc de nenumărate păcate şi căderi, ne dăruiesc sfinţenie, izbăvire de chinurile veşnice, ne înzestrează cu bunuri foarte mari şi fără de număr, ne fac părtăşi înseşi dumnezeirii firii [cf. 2 Ptr 1, 4].

Publicitate

Vecernia

Vohodul [ieşirea] de la vecernie – Cel ce S-a pogorât, Acela este Cel Ce S-a suit mai presus de toate cerurile [Ef 4, 10] – este un chip al pogorârii lui Hristos din ceruri pe pământ şi a urcării Sale la cer după săvârşirea operei mântuirii noastre; de aceea duminica se cântă prochimenul: Domnul a împărăţit (înlocuind împărăţia Satanei), întru podoabă S-a îmbrăcat [Ps 92, 1] – în haina unui trup omenesc unit cu Dumnezeirea. De aceea se cântă şi cântările zise “dogmaticele” sau  “bogorodicine” [ale Născătoarei de Dumnezeu]. Biserica le-a rânduit pe toate cu înţelepciune spre învăţătură şi zidirea noastră.

Cred întru unul Dumnezeu…

Cred întru unul Dumnezeu…

De ce crezi că în timpul Liturghiei se cântă, în numele tuturor Crezul? (El se citeşte la toate slujbele).

Pentru că ni se înviorează credinţa noastră în Dumnezeu Cel în Trei Ipostase, de-viaţă şi de-minune-făcătorul a toate şi prin înviorarea ei cei ce cu ajutorul ei ne-am făcut mai râvnitori spre facerea de bine să avem parte de săvârşirea tainei Trupului şi Sângelui lui Hristos, fiindcă fără o credinţă vie şi dreaptă ea nu ne poate aduce folos şi nu poate fi însuşită, pentru că ea se însuşeşte numai prin credinţă şi se simte în roadele ei mântuitoare.

Toate cele pământeşti sunt chip şi umbră a celor cereşti

Toate cele pământeşti sunt chip şi umbră a celor cereşti. Astfel, chipul cultului pământesc este chipul cultului ceresc; frumuseţea bisericii este chipul frumuseţii Bisericii cereşti; lumina este chipul slavei celei neapropiate a lui Dumnezeu în ceruri; bună-mireasma a caditului e chipul negrăitei bune-miresme a sfinţilor acolo; cântările de aici sunt chipuri ale doxologiei îngereşti cu neputinţă de redat în cuvinte de acolo; asisderea, toate corpurile şi obiectele cereşti şi pământeşti slujesc drept chipuri ale unor lucruri viitoare: soarele este chipul Soarelui înţelegător – Dumnezeu; luna, care-şi primeşte lumina de la soare este chipul Maicii lui Dumnezeu, luminate de Soarele Dreptăţii – Hristos; stelele sunt chipuri ale îngerilor din cer, lumini de rang secund ce înconjoară tronul lui Dumnezeu şi chipuri ale sfinţilor lui Dumnezeu; norii sunt chipuri ale apostolilor şi ale tuturor sfinţilor cu suflete înalte, străine de patimile pământeşti, trecute dincolo de tărâmul pământesc.

Desfătările de aici sunt o palidă umbră a negrăitelor desfătări viitoare gustate de îngeri şi de cei drepţi din unirea lor cu Dumnezeu şi din fericirea atot-îmbucurătoare a vederii Feţei Lui; veşmintele luminoase pe care le poartă aici sfinţii slujitori sunt chipuri ale înveşmântării viitoare, prealuminoase şi nestricăcioase şi ale slavei viitoare…Drepţii, se spune, vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor [Mt 13, 43].

Vechiul și Noul Testament

Cultul divin al bisericii iudaice fusese alcătuit după un model arătat de Dumnezeu pe munte; şi în Biserica noastră au intrat multe elemente din biserica Vechiului Testament, fiindcă şi una şi alta, sunt una.

În cultul divin al Bisericii noastre Ortodoxe în întregul lui şi în fiecare parte a sa e suficientă hrană pentru suflet, pentru minte şi pentru inimă şi pentru puterile lucrătoare; ecteniile, rugăciunile şi cântările ei, citirile din cărţile Vechiului şi Noului Testament sunt o nesecată comoara pentru o minte înaltă, pentru o inimă deschisă, nobilă, credincioasă, nadajduitoare, iubitoare, pentru o voinţă activă, energică, întreprinzătoare.

Aceste ectenii sunt dumnezeieşti, insuflate de Dumnezeu; în ele respiră o iubire curată, luminoasă, atotcuprinzătoare, o raţiune dumnezeiască; în ele sunt cuprinse toate nevoile noastre reale, toate cererile pentru toţi şi pentru toate, simţămintele de mulţumire; în aceste rugăciuni, citite în taină sau cu glas tare de preot respiră dragostea lui Dumnezeu cât şi mintea lui Dumnezeu; prin ele cerem de la Dumnezeu toate cele bune şi de folos, aducem mulţumire pentru binefacerile pe care le-am primit de la Dumnezeu noi, păcătoşii şi nevrednicii în aceste cântări sunt cântate în chip înţelept toate marile fapte ale lui Dumnezeu şi ale sfinţilor Lui, toată înţelepciunea dumnezeiasca vădită în crearea lumii şi în răscumpărarea omului; iar în citirile din Sfânta Scriptură sunt înfăţişate toate descoperirile, preinchipuirile, dogmele şi canoanele morale.