Din cărţile Vechiului Testament se citesc sau se cântă stihuri alese:
1) în funcţie de caracterul lor instructiv;
2) în funcţie de sensul lor profetic;
3) pentru a se demonstra că Vechiul şi Noul Testament sunt una, că începutul şi sfârşitul, alfa şi omega unei singure opere dumnezeieşti: răscumpărarea neamului omenesc; fiindcă Vechiul Testament a fost dascăl, pedagog spre Hristos [cf. Ga 3, 24] şi a ieşit de la acelaşi Dumnezeu ca şi Noul: fiindcă răscumpărarea neamului omenesc a început îndată după căderea primilor oameni.
După lucrarea sa fiintiala, creştinismul este alcătuit din două Legi, cea veche şi cea nouă. În prima dintre ele omenirea, îmbătrânită treptat în păcat, ajunsese în cele din urmă pe ultima treaptă a stricăciunii şi ruinării; în cea de a doua, ea apare înnoită de noua şi cereasca învăţătură a Mântuitorului Hristos; de harul Său atotputernic, de viaţa Sa, de Tainele Sale; fiindcă dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă [2 Co 5, 17]; iată Eu le fac noi pe toate [Ap 21, 5] (adică omenirea, cerul şi pământul).
De aceea cultul divin al Bisericii noastre este alcătuit din scrierile Vechiului şi Noului Testament, pentru a înfăţişă adevărurile, puterile mântuitoare, maretia şi divinitatea credinţei creştine; fiindcă în ea s-au adeverit toate făgăduinţele Vechiului Testament, prorocirile şi preinchipuirile date protoparintilor, strămoşilor, prorocilor.
Creştinismul este cea mai veche religie, o preaînţeleaptă şi minunată carte a destinului hărăzit de Dumnezeu neamului omenesc; această carte a fost începută înainte de facerea lumii şi se scrie până în zilele noastre; sfârşitul îi va fi în împărăţia slavei, când drepţii vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui ceresc [Mt 13, 43], iar păcătoşii care nu se vor căi vor fi aruncaţi pentru nesfârşite veacuri în iad.
Sfântul Ioan de Kronstadt 