– Prostul proştilor

Dragostea aduce linişte şi destinde în chip plăcut inima, o însu­fleţeşte, în timp ce ura o chirceşte chinuitor şi o tulbură. Cine urăşte pe alţii, acela se chinuie şi se tiranizează pe sine; e prostul proştilor.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Publicitate

– Ce prost este trupul

Ce prost, ce nătâng este trupul nostru în poftele sale, cât e de pierzător dacă nu este înfrânat şi răstignit împreună cu patimile şi poftele! Minunat s-a zis în troparul de obşte al cuvioşilor: să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul ce nemuritor.

Adu-ţi aminte ce spune apostolul despre păcatele păgânilor şi iudeilor: „că şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Rm.1,26-27) . 

Cum au stricat oamenii, din pricina plăcerilor trupului, toate rânduielile dumnezeieşti, toate rânduielile zidirii! 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

– Învaţă-ţi inima cum să se elibereze de amărăciuni

Ai vrea să atingi cele cu neputinţă de atins. De ce nu înţelegi oare că te împiedică amărăciunile care te macină şi îţi omoară sufletul şi nu poţi găsi mijloacele de a le înlătura lipsindu-te de ajutorul Domnului. învaţă-ţi inima cum să se elibereze de amărăciuni, cum să-şi găsească liniştea şi abia atunci, dacă vei simţi nevoia, cugetă la cele de neatins. „Dacă nu puteţi să faceţi nici cel mai mic lucru, de ce vă îngrijiţi de celelalte?” (Luca 12, 26).

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

– Creştini doar cu numele, iar cu fapta păgâni

De nu veţi ţine aprins în inimă focul credinţei, putea-se-va stinge cu totul în tine credinţa; creştinismul ar putea să dispară din tine cu to­tul, cu toate Tainele (sacramentele) sale. Vrăjmaşul tocmai către aceasta se străduieşte, să ni se stingă în inimă flacăra credinţei, să dăm uitării adevăru­rile creştinismului. Aşa se explică de ce există creştini doar cu numele, iar cu fapta sunt păgâni sadea.

(Sfântul Ioan Kronstadt)

– Cu cât stăruim în păcat, cu atât ne întoarcem mai greu la bine

Atunci când vă simţiţi ispitit de păcat, gândiţi-vă îndată că păcatul îl mânie mult pe Domnul, Care urăşte fărădelegea. „Că Tu eşti Dumnezeu, Care nu voieşti fărădelegea” (Psalmul 5, 4). Ca să înţelegeţi mai bine aceasta, închipuiţi-vă un tată drept, sever, care îşi iubeşte familia, care caută prin toate mijloacele să-şi crească copiii cinstiţi şi cu deprinderi alese şi care doreşte să le răsplătească buna purtare cu bogăţiile sale cele mai mari, pregătite anume pentru ei cu imense strădanii, şi care, cu toate acestea, îşi dă seama, cu o nemărginită amărăciune, că copiii nu răspund iubirii tatălui lor cu propria lor iubire, nu iau în seamă moştenirea pe care le-a pregătit-o tatăl cu atâta dragoste, trăiesc în desfrânare, se îndreaptă orbeşte spre pieire. Căci fiecare păcat înseamnă – luaţi aminte – moarte pentru suflet (Iacov 1, 5 şi celelalte), fiindcă ucide sufletul, ne face robi diavolului, ucigaşi de oameni şi, cu cât stăruim mai mult în păcat, cu atât mai grea ne este întoarcerea la calea cea bună, cu atât mai sigură pieirea. Feriţi-vă, din toată inima, de tot păcatul.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

– Cum să fiu rău, dacă Domnul e lângă mine

Domnul cel iubitor este aici, lângă mine. Cum aş putea să îngădui să-mi pătrundă în inimă o umbră de răutate? Să piară din mine toată răutatea, umple-se inima mea de mireasma cea bună a nerăutăţii. învingă-te pe tine iubirea lui Dumnezeu, diavole, cel plin de răutate, cel ce ne îndemni pe noi, cei răi după firea căzută, către tot răul. Nimic nu poate ucide mai re­pede şi trupul, şi sufletul ca răutatea; ea lasă în urmă pârjol, striveşte, chinuie. Nimeni dintre cei legaţi de răutate să nu cuteze a se apropia de altarul Dumnezeului iubirii.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)