Fiinţa lăuntrică a omului, liberă de zădărniciile acestei lumi, de bezna în care o ţine firea cea trupească, nelegată în vreun fel de ispitele celui rău, pare a se bucura de o libertate mai mare dimineaţa, îndată după trezirea din somn; atunci ea arată precum peştele care se aruncă uneori vesel deasupra luciului apei. în restul timpului ea pare să stea într-o umbră aproape compactă, ca legată la ochi, ceea ce o împiedică să vadă adevărata ordine a lucrurilor duhovniceşti şi a celor ce sunt percepute prin simţuri.
Prindeţi orele de dimineaţă, bucuraţi-vă de ele, acestea arată a fi ca ale unei vieţi noi, care s-a primenit în timpul somnului. Ele preînchipuie într-un fel acea stare când vom fi cu toţii înnoiţi, în dimineaţa de obşte a neînseratei zile a învierii, când ne vom dezlega de trupul cel muritor.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Veghează cu tărie să nu încolţească în tine trufia. Ea apare însă pe nesimţite, mai cu seamă atunci când te superi şi îţi ieşi din fire pe alţii, din cele mai neînsemnate motive.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Toate nenorocirile mi se întâmplă în minte şi în inimă, astfel încât ele nu pot fi văzute; de aceea îmi trebuie un Mântuitor nevăzut, singurul care poate fi călăuză inimii. O, tăria mea, Iisuse Fiul lui Dumnezeu! O, lumina minţii mele, pacea, bucuria, bogăţia inimii mele – slavă Ţie! Slavă Ţie Celui ce mă izbăveşti de vrăjmaşii mei nevăzuţi, cei ce duc război în mintea şi în inima mea şi care stau gata să mă ucidă în însuşi izvorul vieţii mele, în locul cel mai sensibil.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Prin crucea Domnului vom birui pe vrăjmaşul diavol (www.orthphoto.net)
Ucigaş de oameni fiind de când lumea, diavolul caută şi acum prin orice mijloace să-l ucidă pe om, cu minciuna şi cu tot felul de uneltiri. Când se strecoară în inimă sub forma necredinţei sau a vreunei patimi, nu va înceta să-şi descopere mai târziu adevărata faţă şi anume prin neîndurare şi răutate.
Atunci când ţi-ai dat seama că a intrat în tine, de cele mai multe ori nu vei reuşi să-l scoţi dintr-o dată. Aceasta fiindcă diavolul caută să blocheze toate căile prin care ar putea fi scos din inimă şi face aceasta cu ajutorul necredinţei, al cruzimii şi al altor mijioace care îi stau la îndemână. Zadarnic te zvârcoleşti în mine, arhanghele căzut! Eu sunt robul Domnului meu Iisus Hristos. Tu, cel ce te-ai înălţat cândva cu trufie, te înjoseşti acum luptându-te atât de cumplit cu mine, cel slab! Aşa să-i spui în gând duhului celui rău, care îţi stă ca un pietroi pe inimă şi care te îndeamnă la tot răul.
Duhului celui trufaş aceste cuvinte îi cad ca un bici de foc; ruşinat de tăria şi de înţelepciunea ta duhovnicească, el va fugi de tine. Îţi vei da seama îndată de aceasta, vei vedea şi simţi săvârşindu-se în tine schimbări minunate; nu vei mai simţi apăsându-ţi inima povara ucigătoare de suflet; ţi se va părea că ai devenit uşor ca fulgul şi te vei convinge, din proprie experienţă, că există duhuri ale răului, cele de sub cer, care caută mereu să ne ducă spre pierzare, folosindu-se de otrava gândurilor negre şi ticăloase, cele care ne înveninează inima, căznindu-se să nimicească dragostea de oameni şi dorinţa de a intra în comuniune unii cu alţii.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Preţuieşte după vrednicie cea mai mare minune a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, cea care se vădeşte în împărtăşirea cu Dumnezeieştile Sale Taine. Ce fel de minune este aceasta? Cea care dă pace şi înzdrăvenire inimii celei mortificate de păcat, minunea care se arată după o deasă împărtăşire, primită după ce ai trăit un timp în nelinişte şi moarte spirituală.
Să nu reduci împărtăşania la o deprindere oarecare, la ceva obişnuit şi fără importanţă. Dacă vei gândi aşa, dacă vei înclina către o asemenea concepţie, îţi vei atrage mânia lui Dumnezeu şi nu vei mai simţi după cuminecare că ai gustat pace şi viaţă.
Purtând o vie recunoştinţă, pornită din adâncul inimii, acestor daruri dătătoare de viaţă, vei dobândi de la Domnul viaţă, iar credinţa îţi va spori mereu şi mereu. Spaimele şi neliniştile vin din necredinţă. După ceea ce simţi în timp ce primeşti Sfânta împărtăşanie, poţi fi sigur că necredinţa te face să rămâi departe de acea viaţă care îţi stă înainte în Sfântul Potir.
Caută să nu le iei în consideraţie. O, credinţă! Tu însăţi eşti minunea noastră, mântuirea noastră! „Credinţa ta te-a mântuit” (Marcu 5, 34). Credinţa vie în adevărul lui Dumnezeu ne face să plecăm întotdeauna de la Domnul în pace. Şi, dimpotrivă, necredinţa nu ne aduce niciodată pace. Şi – vai! – Satana îşi face deseori apariţia după o nevrednică împărtăşire cu Sfintele Taine, încercând în tot chipul să ne semene în inimă minciuna sa, adică necredinţa, fiindcă necredinţa este tot una cu minciuna.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Aşa cum curge timpul fără să se oprească, şi trupul meu, atâta vreme cât este în viaţă, se schimbă mereu şi se trece, precum şi lumea întreagă se trece – după cum arată modul cum evoluează – de parcă s-ar grăbi spre un sfârşit prestabilit, asemenea unei jucării puse în mişcare de un resort. Unde s-ar putea afla ceva stabil?
Stabil este ceea ce pune în mişcare şi direcţionează totul spre un ţel anumit. Stabilă, neschimbătoare, este cauza primordială a tot ceea ce este creat şi întocmit şi care, ea însăşi, nu este creată şi de aceea nu este trecătoare, ci veşnică. Neschimbătoare sunt şi spiritele îngerilor şi oamenilor, create după chipul cauzei primordiale. Restul – baloane de săpun! Prin aceasta nu subapreciez creaţia, vreau doar să o pun în raport cu Creatorul şi cu fericitele duhuri.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Nici o mişcare a minţii şi a inimii mele nu se poate produce fără ştirea lui Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni. Orice efect are o cauză, orice sfârşit are un început.
După cuvântul Apostolului: „Nu ca de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3, 5). Viu este Dumnezeu, viu este şi sufletul meu!
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Nu pregeta a te ruga din inimă, chiar şi la capătul unei zile de muncă istovitoare. Nu fi nerâvnitor în sfânta rugăciune, spuneţi-o toată Domnului, din tot sufletul, ţinând seama că este lucrare închinată Domnului. Dacă ai intrat în horă, joacă. „Dacă ai pus mâna pe plug, nu te mai uita îndărăt” (Luca 9, 62).
O rugăciune care nu e făcută din inimă, nerâvnitoare, nu te va lăsa să dormi (dacă te afli asupra nopţii) până când nu-ţi vei plânge păcatul înaintea lui Dumnezeu. Dar aceasta nu se întâmplă cu toţi, ci doar cu cei îmbunătăţiţi. Ia aminte, nu pune mai presus de Dumnezeu propriul tău trup, nu te deda odihnei trupeşti neglijând cele duhovniceşti.
Oricare rânduială de rugăciune îţi vei fi ales, îndeplineşte-ţi-o conştiincios (dacă ţi-ai ales rugăciuni mai lungi, du-le până la capăt, cum se cuvine; pe cele scurte, de asemenea). Tot ce faci, fă din toată inima. Lucrând cele ale Domnului, să nu-ţi fie inima îndoită, ca şi cum o jumătate i-ar aparţine lui Dumnezeu, iar cealaltă trupului tău.
Domnul Dumnezeu nu-ţi va răbda viclenia, cruţarea de sine. Te va da diavolului şi acela va face ca inima ta să nu mai cunoască pacea, fiindcă ai fost nerâvnitor faţă de Cel ce este adevărata pace a inimii tale şi Care va face întotdeauna toate spre folosul tău, pentru a-ţi ţine inima aproape de El.
Fiindcă orice rugăciune nesinceră îndepărtează inima de Dumnezeu şi o face să se îndrepte împotriva omului însuşi. Şi dimpotrivă, orice rugăciune sinceră apropie inima de Dumnezeu şi îl face pe om supus Lui. Deci crede ceea ce spui; de te vei grăbi să dai gata mai repede rugăciunea, pentru a te bucura mai curând de odihna trupului, vei pierde, deopotrivă, odihna trupească şi pacea sufletească. Şi, vai! cu ce chinuri, sudoare şi lacrimi se dobândeşte apropierea inimii de Dumnezeu! Am putea face, oare, chiar din rugăciunea noastră (neglijentă) un mijloc de a ne îndepărta de Dumnezeu şi Lui să nu-i pese de aceasta? Fiindcă lui Dumnezeu îi este milă de noi şi ţine seamă de strădaniile noastre de mai demult. El vrea – iată – să ne determine cu orice chip să ne întoarcem din nou la Dânsul şi să o facem din toată inima. Vrea să fim mereu ai Lui.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
În timpul rugăciunii trecem uneori prin clipe de beznă ucigătoare şi de strângere de inimă, care vin de la necredinţa inimii (necredinţa este beznă). În aceste momente, nu slăbi în duh; gândeşte-te că, dacă s-a stins în tine lumina dumnezeiască, ea rămâne mereu, în toată strălucirea şi grandoarea ei, în Dumnezeu, în Biserica Lui, cea cerească şi cea pământească, în universul material, în care se face văzută „veşnica Lui putere şi dumnezeire” (Romani 1, 20).
Să nu crezi că adevărul a slăbit. Adevărul nu slăbeşte niciodată, fiindcă el este Dumnezeu însuşi şi tot ce există îşi are în El izvor şi temelie. Numai inima ta cea slabă, păcătoasă şi întunecată poate cădea din adevăr, fiindcă, uneori, nu este în stare să suporte lumina acestuia şi să-i cuprindă în ea curăţia. Nu o va putea face decât atunci când se va curaţi sau va fi curăţită de păcat, acesta fiind cauza primordială a întunericului duhovnicesc. Că este aşa ai putea să-ţi dai seama observându-te pe tine însuţi.
Atunci când lumina credinţei sau a adevărului dumnezeiesc trăieşte în inima ta, ea se simte cuprinsă de linişte, de forţă, de vitalitate; când se lipseşte de acestea, devine neliniştită şi neputincioasă, ca o trestie bătută de vânt, sleită de orice viaţă. Nu te lăsa cuprins de această beznă diavolească. Izgoneşte-o din inimă cu semnul de-viaţă-dătătoarei Cruci.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Fiinţa lăuntrică a omului, liberă de zădărniciile acestei lumi, de bezna în care o ţine firea cea trupească, nelegată în vreun fel de ispitele celui rău, pare a se bucura de o libertate mai mare dimineaţa, îndată după trezirea din somn; atunci ea arată precum peştele care se aruncă uneori vesel deasupra luciului apei. în restul timpului ea pare să stea într-o umbră aproape compactă, ca legată la ochi, ceea ce o împiedică să vadă adevărata ordine a lucrurilor duhovniceşti şi a celor ce sunt percepute prin simţuri.
Sfântul Ioan de Kronstadt 