– Lacrimile iertării

33595
Sursa: http://www.orthphoto.net

Multe şi felurite sunt căile prin care diavolul ne pătrunde în suflet, îndepărtându-l de Dumnezeu şi căutând să ne subjuge cu întreaga-i fiinţă întunecată, plină de ură şi ucigătoare. Orice mişcare a patimilor devine pentru el o cale de acces şi nu scapă nici cea mai mică ocazie ca să o folosească. Şi căile Duhului Sfânt sunt de asemenea multe şi felurite: calea credinţei sincere, a inimii smerite, a iubirii din toată inima de Dumnezeu şi de semeni ş.a. Nenorocirea este că ucigătorul de oameni caută prin toate mijloacele să pună stavilă acestor căi.

Cea mai obişnuită cale pe care ne putem întoarce la Dumnezeu, noi păcătoşii, cei ce L-am părăsit, ducându-ne într-o ţară îndepărtată, este aceea a trecerii prin grele suferinţe şi a plângerii cu lacrimi amare. Şi Sfânta Scriptură, şi experienţa arată că, pentru a se apro­pia de Dumnezeu, păcătosul trebuie să sufere, să se tânguiască, să verse la­crimi, să-şi vindece inima de făţărnicie. „Pătrundeţi-vă de durere. întrista-ţi-vă şi vă jeliţi” (Iacov 4,9). Lacrimile au puterea să ne cureţe întinaciunea inimii, iar suferinţele ne sunt de trebuinţă fiindcă prin ele scad, mântuitor, pornirile păcătoase ale inimii. O inimă întoarsă spre sine poate vărsa mai lesne lacrimi de pocăinţă.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Preotul nu este om, ci înger

35267
Sursa:www.orthphoto.net

Există, oare, o mai înaltă slujire decât cea preoţească? Preotul vorbeşte mereu cu Domnul şi Acela îi răspunde; la orice ierurgie, la orice rugăciune, Domnul dă un răspuns. Putea-va oare preotul, atunci când este asaltat de patimi, să nu-şi aducă aminte că patimile sunt josnice, necu­rate, mai cu seamă pentru un preot, că nu trebuie să le lase să pătrundă în inimă, acolo unde trebuie să sălăşluiască deplin doar Iisus Hristos?

Preotul nu este om, ci înger.

Toate cele lumeşti trebuie să le lase deoparte în urma sa. Doamne Iisuse! îmbrăca-se-vor preoţii Tăi cu dreptate (Psalmul 131,9), pentru a nu uita niciodată înalta lor chemare şi pentru a nu se lăsa prinşi în capcanele lumii acesteia şi ale diavolului, pentru a îndepărta de la inimile lor grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte care pătrund în inima lor (cf. Marcu 4, 19).

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Boala, o cale spre cer

Când trupul vă este atins distrugător de vreo boală, nu cârtiţi împotri­va lui Dumnezeu, ci mai bine spuneţi: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat” (Iov 1, 21). V-aţi obişnuit să vă consideraţi trupul ca pe o proprietate inalienabilă şi nu este deloc aşa, fiindcă trupul vostru este templu al lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Cel ce face binele atrage fără să vrea asupra-i toate privirile

lrg-3070-cina_cear_de_taina1

E bine, cum nu se poate mai bine, să faci fapte bune. Omul bun este împăcat cu sine, este prietenul lui Dumnezeu, este şi altora plăcut. Cel ce face binele atrage fără să vrea asupra-i toate privirile. De ce? Fiindcă, atunci când simţi o mireasmă plăcută, te opreşti fără să vrei să o miroşi.

Pri­viţi înfăţişarea unui om care stăruie în fapte bune, chipul său. Cum arată la faţă? Ca şi un chip îngeresc. Blândeţea şi smerenia se revarsă din el, pe toţi îi cucereşte fără să vrea cu frumuseţea sa. Luaţi aminte şi cum vorbeşte: răs­pândeşte şi mai mult bună mireasmă. Parcă v-aţi afla faţă către faţă cu sufle­tul lui, topiţi de dulceaţa unei dulci convorbiri.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Crucea lui Hristos nu lucrează singură

lrg-11161-orthodox_icons023_crucifixion_Este mai presus de orice închipuire cum se uneşte Hristos însuşi cu semnul Crucii, dându-i minunata putere de a stârpi patimile, de a-i izgoni pe demoni, de a da împăcare sufletelor zbuciumate.

După cum tot mai presus de închipuire este şi atunci când Duhul Domnului nostru Iisus Hristos se uneşte cu pâinea şi vinul, prefăcându-le în trup şi sânge şi când ne curăţeş-te desăvârşit sufletul de păcate, aducându-i pace cerească şi linişte, făcându-l bun, blând, smerit, plin de credinţă pornită din inimă şi de nădăjduire.

Aceas­ta se explică în parte prin aceea că Duhul Domnului nostru Iisus Hristos cel atotputernic şi atotziditor este pretutindeni şi că pretutindeni El poate „să cheme la fiinţă cele ce încă nu sunt” (Romani 4, 17), cu atât mai mult să facă altceva din ceea ce este.

Şi pentru ca o inimă puţin credincioasă să nu-şi închi­puie că Crucea sau numele lui Hristos lucrează de la sine, şi nu prin Hristos, nici singură Crucea, nici chemarea numelui lui Hristos nu vor face minuni atunci când creştinul nu îl va vedea cu ochii inimii sau ai credinţei pe Hristos Domnul şi nu va crede din inimă tot ce a săvârşit EI pentru mântuirea noastră.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

 

– Adevărata libertate

ist2_7132310-lockRugăciunea este înălţarea minţii şi a inimii către Dumnezeu. Este lim­pede aşadar că nu se poate ruga cel ale cărui minte şi inimă sunt le­gate strâns de ceva pământesc – bani sau onoruri – sau a cărui inimă stă în ro­bia unor patimi – ură, invidie. Aceasta pentru că patimile de cele mai multe ori înlănţuie inima, după cum Dumnezeu o lărgeşte, dăruindu-i adevărata libertate.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Un om care caută faima pământească şi plăcerile lumii nu poate vedea pe Dumnezeu

lrg-11183-orthodox_icons122_christ_pantokrator_Un creştin trebuie să aibă mai întâi de toate inimă curată, pentru a-L putea vedea pe Dumnezeu, aşa cum ni se arată El, cu dragostea pe care ne-o poartă şi cu toate desăvârşirile Sale; cu frumuseţea îngerilor, cu toată slava Stăpânei noastre – frumuseţea sufletului şi măreţia Ei de Maică a lui Dumnezeu, cu frumuseţea sufletului sfinţilor lui Dumnezeu şi cu dragostea pe care o nutresc ei faţă de noi.

Trebuie să-i vedem aşa cum sunt ei înşişi, trebuie să vedem şi să pătrundem adevărurile credinţei creştine cu toate tai­nele ei, să le percepem măreţia, să cunoaştem, de asemenea, starea sufletelor noastre şi îndeosebi să ne cunoaştem păcatele. O inimă necurată, închinată spre dobândirea celor pământeşti, nutrind în sine pofte ale trupului, pofte ale ochiului şi poftirea faimei părmânteşti nu poate vedea şi cunoaşte nimic din toate cele de care am vorbit mai înainte.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Care-i menirea mea pe pământ?

www.photo.netUnirea cu Dumnezeu este ţelul de căpetenie al vieţii noastre, iar pă­catul se opune acestuia, la modul absolut.

De aceea, fugiţi de păcat ca de cel mai cumplit vrăjmaş, ca de cel ce ucide sufletul, pentru că o viaţă fără Dumnezeu înseamnă moarte.

Să ne pătrundem de menirea noastră, să ţinem minte mereu că obştescul nostru stăpân ne cheamă să ne unim cu El.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Cineva stă împotriva binelui

Dovadă hotărâtoare că diavolul există în lume o reprezintă faptul că oamenii nu simt, sau simt într-o prea mică măsură (deşi unii încearcă să simtă) mila lui Dumnezeu în făptură, puterea Lui proniatoare şi răscumpărătoare. Există deci şi cel ce se împotriveşte din răsputeri la tot ce e bun şi drept.

(Sfântul Ioan de Kronstadt –  Viaţa mea în Hristos)

– În ce constă succesul rugăciunii?

35516
Sursa: http://www.orthphoto.net

Aşa cum un om rău, când vine să-i ceară ceva unui om bun, blând şi smerit, pentru a-şi asigura succesul cererii, caută el însuşi să se asemene aceluia, tot astfel şi creştinul, când vine să se roage Domnului, sau preacuratei sale Maici, sau îngerilor şi sfinţilor, pentru succesul rugăciunii sale trebuie să se asemene, pe cât îi este cu putinţă, Domnului însuşi, Prea­curatei Sale Maici, îngerilor sau sfinţilor. Iată în ce constă secretul ca rugă­ciunea noastră să-şi atingă scopul şi să fie grabnic auzită.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)