Dacă Domnul dă dătătoarei-de-viaţă Cruci o putere de neînchipuit, nebiruită, dumnezeiască, să ne mai mirăm că poate da putere de neînchipuit şi propriei noastre naturi, pentru a o face să se nască din nou, prin preacinstitele, înfricoşătoarele şi de-viaţă-făcătoarele Taine ale Trupului şi Sângelui Său? O, cât de măreţ eşti, Doamne! Şi cât de minunate lucrurile Tale! Nemărginită este puterea Ta! Orice atinge puterea şi harul Tău devine de la sine de-viaţă-dătător.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)