
Lăuda-se-vor cuvioşii întru slavă, şi se vor bucura întru aşternuturile lor (Ps. 149, 5). Să ne amintim viaţa cuvioasei Xenia: părăsirea casei părinteşti, nepăsarea faţă de bogăţie şi vază şi logodnic; dragostea ei înflăcărată pentru Hristos; postul, rugăciunea, istovirea trupului, grija pentru mântuirea sufletelor fecioarelor.
De unde asemenea năzuinţă către Dumnezeu în sufletele credincioase şi evlavioase? Din aceea că cine se aseamănă se adună: sufletul, care a fost zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, năzuieşte către Cel cu care se aseamănă, chipul năzuieşte spre Chipul dintâi, lumina – către Lumină, viaţa – către Viaţă, puterea bună – către Puterea bună, înţelegerea – către Izvorul înţelepciunii.
Iar oamenii necredincioşi şi nerozi, păcătoşi şi răi, năzuiesc şi ei către cel cu care se asemănă: năzuiesc către diavolul cel rău şi viclean, răul năzuieşte către rău, întunericul – către întuneric, necurăţia – către necurăţie, puterea rea – către puterea rea. Oamenii dormitează asemenea fecioarelor nebune – necredincioşi sau credincioşi fără fapte bune, fără milă faţă de aproapele. Cu toată credinţa lor, fecioarele nebune nu aveau fapte bune, şi de aceea au fost osândite. O, cât de mulţi dintre creştini vor fi osândiţi!