Începutul Sfintelor Taine

Ce înaltă concepţie le insuflă creştinilor dumnezeieştile slujbe ale Bisericii, potrivit căreia creştinii sunt mădulare ale lui Hristos Dumnezeu, rudenii, oi cuvântătoare ale Aceluiaşi Păstor, şi ce viaţă trebuie să ducă ei, ca unii al caror Cap este Însuşi Hristos, iar Împărăteasă şi Maică după har, Maica Domnului.

Domnul nostru Iisus Hristos ne-a arătat, prin propriul Său exemplu, nevoia de a ne afla necontenit în slujba lui Dumnezeu, petrecând nu arareori şi noaptea în rugăciune şi cântând psalmi şi cântări duhovniceşti împreună cu ucenicii Săi. După Cina cea de Taină în foişorul din Ierusalim, devenit prima biserică nou-testamentară, a instituit El însuşi Taina Împărtăşaniei, iar, mai înainte, Taina Botezului, botezandu-Se El Însuşi de la Ioan, fără să fi avut nevoie.

Sfântul Apostol Pavel a caracterizat concis cultul divin, dând de ştire creştinilor nou luminaţi: să se umple de Duhul Sfânt prin slujirea lui Dumnezeu, din toată inima, vorbind în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti [Ef 5, 18-19]. De asemenea ucenicul sau Timotei nou aşezat episcop i-a dat poruncă să facă cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împărăţi şi pentru toţi care sunt în înalte dregătorii [1 Tim 2, 1-2]. Aceasta se şi face până acum la orice slujba dumnezeiască.

Psalmii leagă Vechiul Testament de Noul Testament

Trebuia să se împlinească toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în proroci şi în psalmi [Lc 24, 44]. Pe temeiul acestor cuvinte ale Domnului, la unele slujbe dumnezeieşti se citeşte din Legea lui Moise, din proroci şi din psalmi. Întocmai ca vinele şi oasele din trup, psalmii trec prin toate dumnezeieştile slujbe, stau la temelia lor, leagă Vechiul Testament de Noul Testament , cântările vechi-testamentare de cele nou-testamentare, ale Prorocilor cu ale Apostolilor şi ale Sfinţilor Părinţi.

Scrierile vechi-testamentare citite deseori la slujbele dumnezeieşti demonstrează în chip izbitor adevărul credinţei ortodoxe, printr-o seamă de evenimente din Noul Testament care au fost preinchipuite şi prorocite în Vechiul Testament: se demonstrează credincioşia lui Dumnezeu faţă de făgăduinţele Sale şi originea dumnezeiască a scrierilor Vechiului şi Noului Testament. Mântuitorul a confirmat nu o dată caracterul dumnezeiesc al unor asemenea preziceri zicând: Ca să se împlinească Scriptură sau Savarsitu-s-a [În 13, 18; 19, 30]. Iar la sfârşitul lumii, îngerul va rosti cu glas mare: Facutu-s-a! [Ap 21, 6] şi atunci va fi sfârşitul a toate.

În explicarea dumnezeieştilor slujbe predicatorii şi teologii scapă însă adesea din vedere să arate, înainte de toate, pe ce anume se întemeiază o atât de importantă relaţie cum este cea a oamenilor cu Dumnezeu: această relaţie este chipul lui Dumnezeu, potrivit căreia omul, mai exact cel ce vieţuieşte drept, este o ruda apropiată şi un prieten pentru Dumnezeul său. Pe această baza se sprijină întregul cult, toate Tainele; pe această baza se sprijină şi taina cea mai mare a întrupării Fiului lui Dumnezeu, a vieţii Sale printre oameni, a patimilor, morţii, îngropării, învierii şi înălţării Sale, a celei de a doua veniri şi a judecăţii din urmă. Citeşte parabola fiului risipitor şi a nunţii fiului de împărat [Lc 15, 11-32; Mt 22, 1-14].

Rugăciunile liturgice

Mergeţi la slujbele dumnezeieşti şi doriţi ca ele să va aducă sufletului un folos esenţial şi să fie o nevoinţă (asceză) adevărată şi o jertfă primită de Dumnezeu: pentru aceasta trebuie să luaţi aminte cu mintea şi cu inima la ecteniile, rugăciunile şi cântările liturgice. Biserica lui Dumnezeu se nevoieşte în fiecare zi în rugăciuni, doxologii şi mulţumiri către Dumnezeu, invatandu-ne şi pe noi să facem acelaşi lucru. Aceste cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii [1 Tim 2, 1] sunt adevărata nevoinţă (asceză) şi o jertfă cu adevărat plăcută lui Dumnezeu.

Doxologiile şi rugăciunile care se repetă cel mai des în timpul slujbelor dumnezeieşti sunt cele adresate Sfintei Treimi: Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfatului Duh…, Binecuvântat este Dumnezeul nostru.., Slavă Sfintei, Celei de-o-fiinţă, de-viaţă-făcătoare şi nedespărţitei Treimi, Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor…

Aceasta pentru ca stăpânirea împărăţiei Sfintei Treimi trebuie pe bună dreptate şi cu vrednicie să fie binecuvântată şi proslăvită de toate creaturile raţionale făcute după chipul şi asemănarea Ei, răscumpărate cu preţul sângelui Unuia în Treime, care s-au unit din nou, după surparea zidului despărţitor al pacatului şi blestemului, cu Dumnezeu şi au dobândit viaţa de veci, că cel mai mare dar, cu neputinţă de exprimat în cuvinte. Slavă deci acum şi în vecii vecilor Sfintei Treimi de la noi toţi oamenii, pe care Domnul ne-a făcut părtăşi atâtor binefaceri!

Noi aparţinem în veci împărăţiei lui Hristos

Când întraţi în biserică în timpul slujbei este ca şi cum aţi intra într-o altă lume: pentru voi timpul parcă a pierit şi începe veşnicia; auziţi foarte adeseori lauda adusă Fiinţei veşnice – Dumnezeu, iar preotul înalţă în taină, în fiecare rugăciune, laudă Celui mai înainte de veci.

În timpul slujbei, auzim adeseori: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, pentru a ne aduce aminte că Dumnezeul nostru în Treime este Dumnezeul măririi şi că noi aparţinem în veci împărăţiei lui Hristos care nu va avea sfârşit şi pentru ca să tindem neîncetat din toate puterile spre această veşnică împărăţie, pentru a nu ne lipi de lucrurile şi desfătările pământeşti, trecătoare, deşarte, pentru a ne aduce aminte neîncetat de chemarea noastră la viaţa veşnică, nestricăcioasă, prin patimile răscumpărătoare, moartea şi învierea lui Iisus Hristos.

Intrând în biserică în timpul slujbei, veţi auzi rostindu-se înainte de orice şi mai des decât orice, cuvântul “veci” (vecii vecilor în ecfonisele preotului) şi simţiţi că dintr-o lume deşartă, coruptă, pervertită, trecătoare, aţi pătruns într-o altă lume, nouă, cerească parcă, veşnică; acest fapt ar trebui să înalţe în chip deosebit sufletele noastre şi să le distragă – cel puţin pentru acel răstimp- de ceea ce este vremelnic şi pieritor; dar obişnuinţa şi neatenţia sau o insuficientă meditare la ceea ce se glăsuieşte şi se citeşte în biserică a făcut ca gândul la venicie să dispară parcă cu totul, din minte şi din inimă, sau să treacă prin suflet cu mare repeziciune, într-o fugă. În aceste ecfonise însă, se află cuprinsă, printre altele esenţa teologiei creştine şi este afirmată veşnicia lui Dumnezeu Cel în Trei Ipostase şi nemurirea sufletului.

Cărțile de cult

Dacă doriţi să vedeţi chipul Bisericii noastre Ortodoxe în toată cereasca sa strălucire, citiţi tot corpusul cărţilor de cult în care se cuprind dumnezeieştile slujbe şi veţi vedea ce minunat aşezământ pe pământ este ea, nu omenesc, ci dumnezeiesc! În ce strălucire, în ce măreţie, în ce frumuseţe dumnezeiască sunt înfăţişate aici chipul plin de bunătate al lui Iisus Hristos, al Preacuratei Sale Maici, al sfinţilor îngeri.

Cât de deplin, de înţelept şi în ce lumină sunt închipuite toate nenorocirile, ispitele stricăcioase care fac omenirea să se piardă în păcate, toată neputinţa şi păcătoşenia noastră. Iar, pe de altă parte, toată credinţă, nădejdea, nevoinţele, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele a tuturor sfinţilor, desăvârşirea lor, cu ajutorul harului dumnezeiesc dat prin Biserică şi dobândit de ei, mântuirea lor, biruinţa asupra lumii şi diavolului, rugăciunile lor lucrătoare pentru noi! O, minunată, făcătoare-de-viaţă şi dumnezeieasca Ortodoxie! Îţi văd chipul tău luminos!

Dacă multor creştini nu le place biserica şi slujbele dumnezeieşti, aceasta fiindcă sufletele lor nu sunt pregătite, nu au o anumită predispoziţie pentru iubirea lor, n-au cultivat-o în ei din pricina afecţiunii pătimaşe pentru cele ale vieţii şi fiindcă nu cunosc Biserică, sensul ei, duhul ei, scopul ei. Mergeţi la biserică, ascultaţi cu cea mai adâncă luare-aminte slujbele, cântările, canoanele, citirile şi vă veţi obişnui cu biserica, o veţi iubi: veţi vedea, vă veţi convinge câte zăcăminte de viaţă, pace, mângâiere se află în ea; numai în ea e lumină, putere, sfinţenie, dreptate.

Pătrundeți bine în slujbele dumnezeiești

Prin firea noastră suntem ai lui Dumnezeu [Ef 2, 19] întrucât suntem creaţi după chipul şi asemănarea Lui; nu avem pe nimeni mai apropiat şi mai înrudit decât Domnul Dumnezeu. Dar păcatul ne înstrăinează de Dumnezeu, răceşte faţă de El inima noastră, în care trebuie să ardă neîncetat focul iubiri curate, un zid despărţitor între noi şi Dumnezeu: Căci nelegiuirile voastre au pus despărţire între voi şi Dumnezeul vostru [Îs 59, 2]. Prin slujbele dumnezeieşti intrăm într-o nedesfăcută unire cu Dumnezeu, suntem impropiati de El.

Până la Hristos, cerul era zăvorât pentru toţi oamenii, chiar şi pentru cei drepţi; după patimile, moartea şi învierea Lui, cerul s-a deschis pentru toţi credincioşii şi pentru cei ce se căiesc sincer. O! Câtă mărinimie, câtă milostivire! Câtă bogăţie de bunătate! Mila lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc cel căzut se exprimă în timpul slujbelor dumnezeieşti prin deschiderea uşilor împărăteşti, care închipuie uşile raiului şi ale Împărăţiei cerurilor.

Care e aspectul veşnic viu, de veşnic interes în cultul divin al Bisericii Ortodoxe? Este acea minunată iubire care respiră în toate dumnezeieştile slujbe: iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni, iubirea şi predarea oamenilor raţionali smeriţi, faţă de Dumnezeu, iubirea Bisericii faţă de toţi membrii ei şi faţă de toţi oamenii. Pătrundeţi bine în slujbele dumnezeieşti şi nu veţi pierde nicicând interesul faţă de ele, un interes suprem şi inepuizabil.

Viața cerească pe pământ

Trebuie făcută limpede ideea fundamentală a cultului divin al Bisericii Ortodoxe: fiindcă această ideea este sufletul slujbelor dumnezeieşti, cel ce le conferă unitate, armonie, vitalitate, măreţie, forţă, frumuseţe, putere mântuitoare, dulceaţă, sfinţenie, dreptate.

Această ideea nu o mai cunosc foarte mulţi, imensă majoritate a celor ce frecventează sau nu dumnezeieştile slujbe. În cultul divin e întreaga dogmatică, întreaga istorie bisericească, întreaga economie a mântuirii noastre, toate doctoriile duhovniceşti, de orice fel ; întreaga însemnătate , întreaga măreţie a omului că şi chip şi asemănare a lui Dumnezeu ; în ele ni se înfăţişează în culori vii toată căderea şi stricăciunea lui, toată păcătoşenia şi neputinţă omului, nevoia unei răscumpărări şi a unui Răscumpărător, integritatea economiei omului, credincioşia faţă de Domnul, Creatorul, proniatorul şi Mnatuitorul prin Sine Însuşi şi prin om în toate lucrările Lui.

Există o minunată continuitate în toată această economie – crearea lumii şi a omului, starea de fericire din rai, căderea, vădirea păcatului, făgăduinţe unui Mântuitor, aşteptarea Lui, venirea Mântuitorului, săvârşirea faptelor mântuitoare, minunata Să învăţătură, prorocirile, patimile, moartea, învierea, înălţarea, trimiterea Duhului Sfânt, întemeierea Bisericilor, răspândirea lor, preamărirea şi înnoirea omenirii.

Întregul cult divin al Bisericii noastre Ortodoxe este astfel alcătuită încât adevăratul creştin să trăiască şi pe pământ o viaţa cerească, sfântă, în neîncetată slujire şi bună- plăcere lui Dumnezeu, în unire cu Dumnezeu, în comuniune cu îngerii lui Dumnezeu din ceruri şi cu toţi sfinţii. De aceea, de pildă, duminica prosalvim Sfântă Treime (Canonul Sfintei Treimi), pe Hristos Cel Înviat din morţi şi minunata Să economie a mântuirii noastre; 

– lunea, proslavindu-L pe Domnul şi inaltandu-I rugăciuni de pocăinţă, de cerere, de mulţumire, de lăuda, proslăvim pe Născătoarea de Dumnezeu şi puterile cereşti rugând mijlocirea şi ocrotirea lor;

marţea aducem lăuda Înainte-mergătorului Domnului;

miercurea Sfintei Cruci a Domnului şi Celei ce a suferit cel mai mult în timpul pătimirii Domnului, Preacuratei Sale Maici;

joia celor mai mari binefăcători, luminători şi ajutători ai noştri întru naşterea din nou: Apostolii, Sfântul Ierarh Nicolae, Făcătorul-de-minuni, el însuşi o minune a tăgăduirii de sine şi a dragostei creştine, minune a milosteniei faţă de aproapele, minune de curăţie, blândeţe şi smerenie;

vinerea înălţăm lăuda pătimirii şi morţii Domnului şi din nou, Preacuratei Născătoare de Dumnezeu;

sâmbătă îi proslăvim pe toţi sfinţii şi ne rugăm pentru odihna sufletelor celor mai înainte adormiţi strămoşi, părinţi şi fraţi ai noştri.

Despre Psalmii lui David

De ce se cântă atât de des în cultul nostru bisericesc psalmii lui David?

Fiindcă ei sunt o excelentă călăuză în rugăciune şi preamărirea lui Dumnezeu ; fiindcă ei sunt vestiri ale Duhului Sfânt ; fiindcă ei slujesc de întărire a adevărurilor noastre de credinţă, conţin multe prorociri despre Începătorul credinţei noastre, Domnul Iisus Hristos realizate cu El ; fiindcă Domnul pe Care-L slăvim noi este acelaşi Dumnezeu al părinţilor noştri Care Le-a vorbit  părinţilor în Vechiul Testament, Care a făcut minuni în timpul patriarhilor şi al dării Legii, Care, împlinind făgăduinţa făcută lui Avraam, i-a scos pe evrei din Egipt şi i-a purtat în chip minunat prin pustie ; Care i-a dat lui Moise Legea, fagaduindu-i că va ridica dintre fraţii lui, proroc asemenea lui, Căruia îi vor sluji toţi – Cel ce a făcut toate minunile în Vechiul Testament, I-a înălţat pe toţi prorocii şi Care este Dumnezeu Cel Atotputernic şi Creatorul prorocilor.

Cultul Bisericii Ortodoxe

Întreaga economie dumnezeiască a mântuirii noastre, întreaga istorie a Vechiului Testament, întreg cultul divin, înfăţişează şi dezvoltă acel adevăr, potrivit căruia omul este creatură preaiubită a lui Dumnezeu, copilul lui Dumnezeu, pentru care a fost creată lumea, pentru care Fiul lui Dumnezeu a pogorât pe pământ de pe tronul slavei Sale, luând chip de om, sufelt şi trup şi făcând nenumărate şi uimitoare minuni, pentru care a revărsat din belşug râurile înţelepciunii Sale dumnezeieşti, ale luminii şi bunătăţii Sale, în dumnezeieştile Sale învăţături – pentru a cărui răscumpărare de căderea în păcat şi de chinuri veşnice a pătimit şi a murit în chipul cel mai crunt. Minunată este dragostea, minunată milostivirea şi îndelung-răbdarea, minunate faptele Domnului în legătură cu neamul omenesc. Şi toată aceasta economie, întreaga istorie a Vechiului şi Noului Testament şi întreaga istorie a Bisericii (cu lupta ei împotriva prigonitorilor şi ereticilor) e închipuită în ciclul anual şi al celor şapte laude (adică în ciclul zilnic) din cultul divin. Marea înţelepciune a lui Dumnezeu este cuprinsă în acesta slujbe dumnezeieşti; nu există nimic mai măreţ, mai desfătător, mai înţelept decât cultul sfintei noastre Biserici Ortodoxe.

El a creat numai prin cuvânt lumea

Dumnezeul nostru este Creatorul atotputernic, atotintelept şi atotbun şi în acelaşi timp, mântuitorul neamului omenesc căzut în păcat. El este un Dumnezeu minunat; El a creat numai prin cuvânt lumea şi diversitatea nesfârşită a creaturilor. El l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa şi pentru răscumpărarea Lui după ce a căzut în păcat, blestem şi moarte, S-a făcut El însuşi om, neincetand să fie Dumnezeu. Acestea sunt marile minuni ale creaţiei şi răscumpărării închipuite în întreaga rânduială a slujbelor dumnezeieşti de fiecare zi, din duminici şi din sărbători.

O mare minune a lui Dumnezeu e crearea din nimic a lumii şi a omului; dar o minune cu mult mai mare este că Dumnezeu S-a făcut om pentru om şi în acest chip, omul s-a făcut dumnezeu. Cum s-a săvârşit aşa ceva? Prin întruparea, prin moartea pentru noi, prin învierea şi înălţarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos la Tatăl cu fiinţa noastră omenească îndumnezeită, cu suflet şi cu trup. Aceste măreţe, minunate şi negrăite fapte ale lui Dumnezeu sunt pomenite şi preamărite în fiecare zi în biserici în dumnezeieştile slujbe; şi de asemenea, nevoinţele sfinţilor săvârşite prin harul lui Dumnezeu.