– Ajutorul real al sfinţilor

Sfinţii lui Dumnezeu stau aproape de inimile credincioşilor şi, asemeni celor mai buni şi mai apropiaţi prieteni, sunt gata să sară grabnic în ajutorul celor credincioşi şi cucernici, care îi cheamă cu credinţă şi dragoste.

La ajutătorii pământeşti trebuie, de cele mai multe ori, să apelez insistent şi să le aştepţi uneori răspunsul vreme îndelungată, în timp ce cu ajutătorii cereşti nu trebuie să umbli şi nici să le aştepţi multă vreme răspunsul.

Credinţa rugătorului poate să şi-i aducă într-o clipă în inimă, ei ne pot fi neîntârziat, după credinţă, ajutorul cerut, cel duhovnicesc, se înţelege, spun din experienţă.

Am în vedere cazurile frecvente când s-a obţinut şi izbăvire de nevoi şi supărări sufleteşti, chemându-se ca mijlocitori şi apărare sfinţii, şi mai cu seamă mijlocirea Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu. S-ar putea ca unii să-mi spună că în asemenea cazuri a lucrat pur şi simplu credinţa, sau convingerea nestrămutată, decisă, a omului că va fi izbăvit de necazuri, deci nu mijlocirea sfiinţilor înaintea lui Dumnezeu. Nu este aşa.

Din ce-ar putea rezulta ceea ce susţin? Din faptul că, dacă nu voi chema o rugăciune pornită din inimă sfinţii pe care îi ştiu (fără a le acorda numele acestora atenţie), dacă nu-i voi vedea cu ochii inimii, nu mă voi alege cu niciun ajutor, oricâtă încredere aş avea că pot să mă mântuiesc şi fără ajutor lor. Eu simt limpede că am primit ajutor prin mijlocirea sfinţilor pe care i-a invocat, în virtutea credinţei mele vii, a încrederii pe care o am faţă de ei. Aceasta se întâmplă întocmai ca în ordinea obişnuită a lucrurilor pământeşti.

Mai întâi îmi văd ajutătorii prin credinţă pornită din inimă, apoi, după ce i-am văzut, îi rog toată din inimă şi fără a-i vedea cu ochii trupului, ci fiind convins în sine de prezenţa lor. Apoi, obţinând ajutor nevăzut, fără a-mi da seama cum, dar simţindu-l cu sufletul, primesc o dată cu aceasta şi convingere neclintită că acest ajutor vine de la ei, nu de la altcineva, aşa cum bolnavul vindecat de un anumit doctor este convins că acel doctor l-a făcut sănătos că nu s-a însănătoşit de la sine, ci ajutat de acel doctor. Totul se produce atât de simplu, trebuie doar să ai ochi să vezi.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Publicitate

– Numai Dumnezeu este Domnul raţiunii

Deseori auzim din gura altora sau citim în cărţi scrise de alţii unele lucruri pe care Dumnezeu ni le-a împărtăşit şi nouă, pe care le-am păstrat în minte şi în inimă sau către care am năzuit. Altfel spus, ne descoper­im adesea altora unele dintre cele mai scumpe gânduri şi ne vine să credem că ne-au fost luate, că noi le-am gândit prima dată şi că ne aparţin numai nouă. Convingeri egoiste! Fiindcă Domnul raţiunii este Unul, Duhul Său este Unul, Care lucrează în toţi cei ce caută adevărul. Şi oare nu tot Unul e; Luminătorul nostru, „Care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 9)? Slavă Dumnezeului unic, slavă Celui ce ne iubeşte pe toţi şi ne împarte prisositor, darurile Sale duhovniceşti şi trupeşti! Slavă Celui ce nu caută faţa omului şi Care îşi deschide taina iubirii Sale, a atotputerniciei, a înţelepciunii, cea descoperită pruncilor (Luca 10, 21).

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Un dar de ziua Sfântului Ioan

Astăzi în 20 decembrie când îl sărbătorim pe Sfântul Ioan am pus pe blog pentru download cartea „Ultimele însemnări” în format pdf. Cartea e în format mic şi are 127 de pagini, dar eu am aşezat-o in format A4 şi are 37 pagini.

E o carte extraordinară cuprinzând gânduri ale sfântului Ioan aşezate în paragrafe separate care n-au legătură directă unele cu altele, aşa că puteţi citi cartea începând de oriunde. Cartea e foarte interesantă pentru că Sfântul Ioan are un alt discurs acum spre sfârşitul vieţii, unul mai realist, foarte apropiat de Dumnezeu.

Downlodaţi cartea de aici: ultimile-insemnari1

Astăzi Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Ioan din Kronstadt

Iată o mărturie minunata a sfântului despre sine însuşi:

Proslăvesc nemăsurata milostivire şi îndelungă răbdare dumnezeiască faţă de mine şi faţă de toţi oamenii. De-a lungul a şaptezeci de ani am păcătuit în fiecare zi şi m-am pocăit, şi Domnul m-a miluit nu m-a pedepsit după toată dreptatea Sa, aşteptând zi de zi îndreptarea mea.

Zilele tinereţii mele au trecut în Academia duhovnicească am început să dau mai multă luare-aminte lumii mele lăuntrice. Ajungând  preot, am trăit nu fără de păcat, dar pătrundeam tot mai adânc în rostul chemării mele – şi Domnul m-a miluit în fiecare zi, dăruindu-mi lacrimi de pocăinţă, învrednicindu-mă de deasa împărtăşanie cu Sfintele Tainei.

Slujirea pe care am adus-o sfintei Biserici, în săvârşirea de către mine a rugăciunilor şi a  tainelor n-a fost lipsită de poticniri: vrăjmaşii nevăzuţi se luptau cu mine din răsputeri şi mă robeau, mă tulburau mai ales la săvârşirea tainelor; lupta era pe viaţă şi pe moarte (moartea duhovnicească). Mă pocăiam plângeam când eram biruit, şi primeam iertare.

În primii ani de preoţie nu am săvârşit liturghia zi de zi şi de aceea slăbeam duhovniceşte adeseori. Pe urmă, văzând folosul săvârşirii zilnice a liturghiei şi a împărtăşirii zilnice cu Sfintele Taine, am început să slujesc şi să mă împărtăşesc zilnic – şi câtă milă am primit de la Dumnezeu în toţi ani  de preoţie de slujire adusă Lui!

Dau mulţumită Domnului pentru minunatele rugăciuni de seară şi de dimineaţă, pentru pravila sfintei împărtăşanii. Câte lacrimi de umilinţă curăţitoare mi-a dăruit Domnul, ce râuri de milostivire a revărsat asupra mea. Şi asta în fiecare zi, până acum. Ce voi răsplăti Domnului pentru aceste mile? Fărădelegile mele s-au înmulţit mai vârtos ca nisipul mării, şi totuşi încă mai trăiesc şi mă pocăiesc neîncetând  a păcătui cu lucrul cu cuvântul, cu gândul, cu lenevia , cu nepăsarea, cu neînfrânarea şi cu tot păcatul propriu omului!

O, Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului, iarăşi şi iarăşi! Mai rabdă-mă pe mine, cel îmbătrânit în fărădelegi, şi mă curăţeşte de toată întinăciunea trupului şi a duhului. Amin.

– Greu ies patimile din om

Sursa:www.orthphoto.net

Omul este atât de adânc vătă­mat, stricat şi spurcat de către păcat, care e nesfârşit de felurit, încât chiar nevoindu-se multă vreme în vederea duhovnicească şi cugetarea la cele dumnezeieşti, dacă slăbeşte pentru o clipă frâiele duhovniceşti ale minţii şi ale inimii, îndată poate să se pogoare la gânduri şi simţămin­te josnice, trupeşti, spurcate, pentru că rădăcinile păcatelor sunt adânci şi în toate părţile pătrund în inima omenească şi se întâmplă nu rareori să rămână în om până la moartea lui, paralizându-i sufletul.

Doar prin răb­dare, prin înfrânare, prin rugăciunea neîncetată, prin dureri şi prin sufe­rinţe se dezrădăcinează ele. „Voi fi măcinat de dinţii fiarelor”, spunea Sfântul Ignatie Purtătorul de Dum­nezeu, „ca să mă fac pâine curată a lui Dumnezeu”.

(Sfântul Ioan Kronstadt –  Ultimile însemnări)

Ce onoare să fii creştin!

În ce mediu înalt a fost pus creş­tinul ! în ce preaînaltă şi sfântă societate a fost înscris ca creştin şi mă­dular al Bisericii! Nu sunteţi străini şi venetici, ci împreună-cetăţeni cu sfinţii şi apropiaţi ai lui Dumnezeu (Efes. 2, 19-20). Adu-ţi aminte, creştine, de acest lucru, şi trăieşte în chip vrednic de chemarea ta, în toată fapta bună.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile Însemnări)

– Cineva stă împotriva binelui

Dovadă hotărâtoare că diavolul există în lume o reprezintă faptul că oamenii nu simt, sau simt într-o prea mică măsură (deşi unii încearcă să simtă) mila lui Dumnezeu în făptură, puterea Lui proniatoare şi răscumpărătoare. Există deci şi cel ce se împotriveşte din răsputeri la tot ce e bun şi drept.

(Sfântul Ioan de Kronstadt –  Viaţa mea în Hristos)

– Poze din viaţa Sfântului Ioan de Kronstadt

Părintele Ioan cu nepoţelul lui (1890)

 

Părintele Ioan plimbându-se prin satul său natal Sura (1890).

 

Părintele Ioan pe un vapor cu aburi

 

Părintele Ioan şi Maica Stareţă Angelina a Mănăstirii Sfântul Ioan din apropierea schitului Vaulovskogo (1903)

 

Părintele Ioan alături de mai multe personalităţi din Sankt Petersburg

 

Părintele Ioan îl conduce pe tatăl său într-un birou din Sankt Petersburg

 

Casa Părintelui Ioan din oraşul Kronstadt, Strada Posadskoz nr.21. Aici la apartamentul de la etajul 2 a trăit 53 de ani. (Poză din 1990)

 

Seminarul Teologic din Arkhangelsk unde a studiat Sfântui Ioan.

 

Sura – Satul natal al Sfântului Ioan. Poză de la sfârşitul sec. XIX

 

Catedrala Sfântul Andrei din Kronstadt

 

Sura – Satul natal al Sfântului Ioan. În dreapta casa surorii Sfântului Ioan.

 

Academia de Studii Teologice din Sankt Petersburg unde a studiat Sfântul Ioan.

 

Slujba Învierii Domnului 1903,

 

Procesiune religioasă de la Catedrala Sfântul Andrei din Kronstadt la care participă şi Sfântul Ioan.

 

Locul de rugăciune a Sfântului Ioan de Kronstadt

 

Părintele Ioan pe patul de moarte.

– Portrete şi poze cu Sfântul Ioan de Kronstadt

–Icoane ale Sfântului Ioan de Kronstadt