Numai ceea ce a zidit şi zideşte Dumnezeu are însuşirea tăriei şi statorniciei cu neputinţă de sfărâmat. O dovedesc cerul şi pământul şi toată tăria cerurilor, pe care până acum o vedem în toată frumuseţea sa minunată. Lucrurile şi aşezămintele omeneşti sunt nestatornice, şubrede, schimbătoare, pentru că omul însuşi este o fiinţă căzută, slabă şi schimbătoare.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
Aş vrea să văd Bunătatea, Lumina, Frumuseţea Cea dintâi, înţelepciunea Cea nesfârşită, Puterea Care a zidit toate, Care le poartă şi le îndrumă, dar nu sunt gata – sunt necurat cu inima. Am această făgăduinţă: sa ne curăţim pre noi înşine de toată întinăciunea trupului şi a duhului, făcând sfinţenie întru frica lui Dumnezeu (2 Cor. 7,1).
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
Luaţi seama cum laudă Stăpâna smerenia cea iubită de Dumnezeu: că a căutat (Domnul) spre smerenia roabei Sale, şi iată de acum mă vor ferici toate neamurile (Lc. 1,48), şi cum osândeşte trufia, din pricina căreia s-a întâmplat căderea unei asemenea mulţimi de îngeri cu tot cu scaune, cu puteri, cu stăpânii: făcut-a tărie cu braţul Său Domnul, risipit-a pre cei mândri cu cugetul inimii lor (Lc. 1, 51). Cine sunt aceşti mândri cu cugetul inimii lor? Luceafărul căzut şi îngerii lui, întreaga împărăţie a dracilor! O, cât de multe pătimiri şi jertfe omeneşti trebuie să mai fie ca să se împlinească numărul îngerilor căzuţi! Şi, treptat, se împlineşte ! Câte jertfe ale morţii, mai ales în aceşti ani de anarhie, de fărădelegi nepedepsite şi de teroare ! Câţi prunci nevinovaţi ce mor în fiecare zi! Câţi oameni omorâţi pentru credinţă, pentru ţar şi patrie ! Toţi aceştia împlinesc numărul îngerilor căzuţi. Doamne! Cât de drepte, de bune, de înţelepte, de minunate, de neurmate sunt lucrurile Tale ! Moartea seceră şi coseşte jertfe nenumărate. Doamne, neclintită păzeşte Biserica Ta!
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
Ce greutate e pentru trup şi ce întuneric e pentru suflet atunci când lipseşte soarele !
Cum înţepeneşte şi amorţeşte totul de frig!
Cât de trist, de dureros, de plictisitor este!
Dar cum credeţi că îi vine sufletului omenesc fără harul lui Dumnezeu, fără rugăciune, fără Cuvântul lui Dumnezeu, fără dumnezeieştile slujbe, fără împărtăşirea Sfintelor Taine ?
Multora numai moartea le va arăta cât de orfane, cât de sărace, cât de sărmane sunt sufletele lor!
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
Ce este istoria neamului omenesc ? Istoria căderilor şi ridicărilor omeneşti, istoria clătinării gândurilor omeneşti, a vieţii familiale şi sociale, şi istoria căderilor împărăţiilor şi popoarelor sau a oraşelor şi a instituţiilor. Dar vremea noastră ce tablou ne înfăţişează ?
Un tablou de cădere a tuturor societăţilor. Unde este pricina acestei slăbiciuni a minţilor, păturilor sociale, instituţiilor, al căror rost este întărirea statului ce se clatină şi care, cu toate acestea, se clatină ele însele ? Unde este pricina întunecării, a slăbiciunii şi a căderii ? în necredinţă, în căderea de la Dumnezeu, de la preaînţeleptele Lui porunci, în nădăjduirea în propria raţiune oarbă, în urmarea propriilor patimi.
După faptă şi răsplată: fără Dumnezeu, fără raţiunea dumnezeiască, fără legea lui Dumnezeu, fără Biserica lui Dumnezeu, care e stâlpul şi întărirea adevărului (1 Tim. 3, 15), societăţile nu pot sta neclintite şi instituţiile lor nu pot avea temelie tare, şi ca atare se destramă toate, fiindcă s-a zis: fără Mine nimic nu veţi putea face (In. 15,5).
Aleargă la sfintele şi atotputernicele rugăciuni ale Maicii lui Dumnezeu, nu te lipsi de acest har. Ajunge rugăciunea ei pentru a-L pleca pe Dumnezeu spre milostivire faţă de toţi, şi faţă de tine. Amin.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)
Doamne ! Mă minunez înaintea măreţiei lucrurilor Tale din împărăţia harului şi din împărăţia naturii, pe care Tu ai zidit-o; mă minunez înaintea nemăsuratei Tale dreptăţi şi înţelepciuni, de faptul că Tu, îngăduind iubitei Tale zidiri cuvântătoare (omului) să cadă adânc şi să fie prădată şi amăgită şi batjocorită de şarpele ucigaş de oameni, bine ai voit a-l răscumpăra şi a-l reface în chip mai presus de fire, însuţi întrupându-Te şi înomenindu-Te şi alegând-o ca unealtă a întrupării pe buna, preacurata Fecioară,, pe care ai arătat-o Ocrotitoare şi Apărătoare a tuturor creştinilor ortodocşi. îngerii se minunează de pogorământul Tău, de bunătatea şi de înţelepciunea Ta.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
Oare ce este de mirare în faptul că însuşi Dumnezeu-Cuvântul, Făcătorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor, preface pâinea şi vinul în preacuratul său Trup şi preacuratul său Sânge? în acestea – în pâine şi vin -nu se întrupează din nou Fiul lui Dumnezeu, deoarece El s-a întrupat o dată şi este de-ajuns pentru toate veacurile, ci se întrupează acea fire omenească pe care şi-a asumat-o o dată Hristos, într-un chip care se aseamănă cu minunea înmulţirii celor cinci pâini, din care s-au hrănit mii de oameni.Natura ascunde o mulţime de taine, pe care mintea mea nu le poate pătrunde. Şi deşi, aparent, ele par lesne de înţeles, fiecare lucru are enigmele sale. Asemenea şi taina de-viaţă-dătătorului Trup şi Sânge rămâne pentru mine de neînţeles: Cum se prefac pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului? Dar deşi eu n-o pot pătrunde, această taină are o existenţă reală. Creatorul meu (eu nefiind decât lucrarea mâinilor Sale, făcută din carne şi sânge peste care Domnul a suflat duh), Dumnezeu Cel preaînţelept, a Cărui putere este nemărginită, păstrează multe taine. Eu însumi sunt pentru mine o taină, ca şi creaţie a mâinilor Sale. Pentru sufletul meu există Duhul Domnului. Pentru sufletul şi trupul meu există Trupul şi Sângele Domnului.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Sfântul Ioan de Kronstadt 