– V-aţi pregătit de nunta cea mare?

1532949-mdPrietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă ? Şi a zis slugi­lor: legându-i mâinile şi picioarele, arun-caţi-l în întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea din­ţilor. Pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi (Mt. 22, 12-14).

Hristos Dumnezeu S-a asemuit pe Sine unui Mire sfânt, preafrumos, de lumină purtător, veşnic, Care bine a voit a se logodi prin logodnă veşnică, nestricăcioasă, de viaţă făcătoare, în viaţa cea viitoare, nesfârşită, şi în cea de aici, pământească, cu sufletul credin­cios. Pentru a Se logodi cu sufletele credincioase, dar care au spurcat hai­na sufletelor lor cu nenumăratele lor păcate, Domnul le-a dăruit prin tai­nele botezului şi mirungerii haină duhovnicească preafrumoasă, nestricăcioasă.

Dar omul şi-a spurcat iarăşi haina botezului şi iarăşi s-a depărtat de Dumnezeu şi s-a îmbrăcat în zdrenţele împuţite ale patimilor, stri­când şi necinstind logodna sa cu Dumnezeu. Din milostivirea Sa, Dom­nul a binevoit să-i dea din nou haina de nuntă prin pocăinţa nefăţarnică şi prin împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine, şi omul primeşte iar haina nestricăcioasă şi se uneşte cât se poate de strâns cu Mirele Ceresc, cu condiţia de a se păzi în tot chipul ca să nu îşi păteze iarăşi haina de nuntă şi de a trăi în sfinţenie.

Dar care sunt aceste suflete logodite cu Hristos, Mirele Cel ceresc, unde se află ele ? Aceste suflete sunteţi voi, fraţi şi surori. Vă întreb: curată, îm­podobită este haina voastră de nun­tă ? V-aţi împodobit sufletele cu fap­tele cele bune ? Cu ce vă veţi arăta la cina cea de nuntă, în împărăţia Ceru­rilor ? Oare vă pregătiţi neîncetat să ajungeţi acolo unde vă aşteaptă Mi­rele preafrumos ?

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

– Tu creştine, eşti dator să fii gospodar în inima ta

bbbTu, creştine, eşti dator să fii gos­podar şi stăpân în inima ta, eşti dator să domneşti peste toate pa­timile şi să le omori, şi să dai stăpâni­re harului şi tot binelui, iar mai ales dragostei de aproapele, ca să-L iu­beşti pe Dumnezeu mai mult decât iubeşti orice altceva.

Căci dragostea de Dumnezeu se cunoaşte după dra­gostea de aproapele: cel ce nu îşi iu-beşte fratele, pe care îl vede, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede ? Şi are de la el porun­ca aceasta: cel care îl iubeşte pe Dumnezeu este dator să îl iubească şi pe fratele său. Tot cela ce urăşte pre fratele său ucigător de oameni este (1 In. 3,15).

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

– Unii nu socot drept păcat nici uciderea, nici preacurvia, nici jaful…

36256Unii se obişnuiesc atât de mult cu păcatele şi au conştiinţa atât de stricată că nici nu socot păca­tul drept păcat, ci drept un lucru obişnuit şi oarecum îngăduit, sau cred că este o dovadă de pricepere şi îndemânare şi îndrăzneală să îi amă­geşti şi să îi înşeli pe alţii şi să te fo­loseşti de neatenţia şi de neştiinţa lor spre folosul propriu. Trebuie să ne păstrăm conştiinţa sănătoasă, curată, nepătată, simţitoare, gingaşă, ca să respingă fără întârziere atingerea ori­şicărui păcat ca pe o otravă ucigaşă, pentru că plata păcatului este moar­tea. Astfel, în vremea vicleană de acum a libertăţilor de tot felul, pe ne­drept date, nedrept înţelese, unii nu socot drept păcat nici uciderea, nici preacurvia, nici jaful…

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

– Omul se amuză de stare lui de păcătoşenie

6284033-mdDeci, dacă v-aţi sculat împreună cu Hristos, cele de Sus să cău­taţi, unde este Hristos şezând de-a dreapta lui Dumnezeu (Col. 3,1). Pen­tru a înţelege pe deplin cuvintele acestea, trebuie să ne amintim că prin păcat omul a căzut pe deplin de la Dumnezeu şi s-a făcut cu totul pă­mântesc, lumesc, nu al lui Dumne­zeu, nu duhovnicesc, nu ceresc, cum se cădea să fie; s-a făcut rob al nebu­niei, al deşertăciunii şi stricăciunii, şi nu numai că nu era turburat de sta­rea sa, ci chiar se amuza, cum face şi acum; la pocăinţă nu se gândea şi nu-şi dădea seama că are neapărată e voie de ea, la fel cum nu-şi dau seama acum de lucrul acesta scriitorii t mândri şi îndeobşte toţi oamenii cei mândri, care au uitat că sunt viermi, nu oameni, pământ şi cenuşă.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimele Însemnări)

– Doctoria duhovnicească a pocăinţei

7624701-mdCa un Doctor milostiv, Dumne­zeu ne-a dăruit nouă, păcăto­şilor, care bolim de nenumărate pa­timi, doctoria duhovnicească a pocă­inţei, ca să trăim prin ea. Orice suflet nefăţarnic însetează de pocăinţă ca de o băutură de viaţă dătătoare, ca de o mâncare ce întăreşte sufletul şi trupul, cum însetează orbul de lumi­nă.

Darul pocăinţei ne-a fost mijlocit la Tatăl Ceresc de Iisus Hristos şi doar de El, pentru că El singur a pli­nit pentru noi toată dreptatea, toată legea lui Dumnezeu, pe care nimeni dintre oameni nu a putut singur să o plinească, pentru că El singur a luat asupra Sa blestemul cu care pe bună dreptate a blestemat Tatăl Ceresc omenirea cea nesupusă; El singur a răbdat pentru noi toate chinurile şi a gustat pentru noi moartea, pe care ne-o dobândisem noi înşine ca pe o plată cu neputinţă de ocolit a păcatu­lui.

Dacă Domnul Iisus Hristos nu S-ar fi adus pe Sine de bunăvoie jert­fă pentru noi, nu ne-ar fi fost dată pocăinţa: dar pentru jertfa Lui ea a fost dată tuturor credincioşilor, şi toţi cei înţelepţi cu adevărat se folosesc de ea cu osârdie, se schimbă cu schimbarea dumnezeiască, se fac oa­meni noi, cu gânduri, dorinţe, pla­nuri, fapte noi, şi se mântuiesc, se lu­minează şi devin ai lui Dumnezeu. Numai necredincioşii sunt vicleni, trufaşi, încăpăţânaţi şi leneşi: ei pier.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

Dacă am vedea cât rău e în sufletul nostru

5239199-lg

Câte patimi felurite, câtă răcea­lă şi nepăsare faţă de suflet şi faţă de soarta lui veşnică de dincolo de mormânt, câtă trândăvire, cârtire, neascultare, samavolnicie se cuibă­resc în adâncul inimilor noastre, şi cât de necuraţi suntem înaintea lui Dumnezeu! Aproape în fiecare clipă suntem nevrednici de El, iar vrednici de El suntem poate numai când ne recunoaştem păcatele şi plângem fără făţărnicie pentru ele, cerând ier­tare şi vădind dorinţa nestrămutată de a nu le mai săvârşi, de a nu ne mai întina cu ele, de a nu mai fi slugi ale lor, ci de a păzi şi a împlini fără aba­tere sfânta, dreapta şi preaînţeleapta voie a lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

– Cu cât faci mai mult păcatul cu atât slăbeşti în voinţa de a face binele

16335
Doar Dumnezeu ne poate da putere să facem binele, prin iertarea păcatelor în faţa preotului.

Pe măsură ce sunt repetate pă­catele, ia naştere deprinderea cu ele; pe măsură ce sunt repetate pă­catele, voinţa de a face binele slăbeş­te tot mai mult, iar voinţa de a face răul se întăreşte – aşa încât devine greu să te mai împotriveşti păcatului. Trebuie să ne învăţăm cu fiecare vir­tute în aşa fel ca ea să se facă în om ca o însuşire firească.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

– Oare nu simţiţi că aţi pierdut ceva ?

Oare nu simţiţi că aţi pierdut ceva ?

Dar vă daţi seama care este această pierdere ? E vorba de ce­va foarte însemnat: aţi pierdut în voi înşivă ceea ce era sădit chiar în firea voastră – aţi pierdut asemănarea cu Dumnezeu, pe care aţi stricat-o, aţi schimonosit-o, aţi pângărit-o.

2053295-md
Sursa: http://www.photo.net

Deci, căutaţi cât mai curând această drah­mă pierdută.

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)